De când mă știu le am. Sunt urâte și nu am cum să scap de ele definitiv. Din fericire, există metode prin care pot reduce numărul și volumul lor. Vorbim despre punctele negre. Mă lupt cu ele de pe la vreo 16 ani. Am testat fel și fel de produse, unele bunicele, altele total ineficiente. Mulțumită pe deplin voi fi doar atunci când un produs le va elimina complet, adică niciodată. În schimb, am câteva produse și trucuri care mă ajută să-mi țin nasul (zona cea mai problematică în cazul meu) cât de cât într-o stare bună, cu un aspect care să nu ducă prea mult spre cel al unei căpșune pline de semințe negre, babane. Hai să-ți arăt ce folosesc eu împotriva punctelor negre!
Garnier Pure Active Charcoal – exfoliant stick
Exfolierea este esențială în lupta împotriva punctelor negre. Eu o fac de trei ori pe săptămână. Îmi permit. Am tenul gras. Tenurile uscate și/sau sensibile, nu duc atâta. Din tot ce-am testat din categoria exfoliante, acest stick Garnier Pure Active Charcoal mi se pare cel mai eficient. Îți masezi cu el fața umezită, clătești și gata! Îmi place mult pentru că nu zgârie și chiar curăță foarte bine. La mine, oricum merge bine tot ce este pe bază de cărbune. Zero sebum după utilizare! Iar punctele negre sunt vizibil diminuate de la prima utilizare.
Masca Apivita Express Beauty Green Clay
După ce am clătit bine fața de produsul exfoliant, eu aplic și o mască. Pe aceasta, de la Apivita, Express Beauty Green Clay. Este o mască tot de curățare, pe bază de argilă verde și propolis, pe care am descoperit-o chiar la începutul acestui an și de ale cărei efecte sunt mai mult decât încântată.
Nu e genul de produs la care să vezi imediat diferența, ca în cazul exfoliantului. Nu vei avea instantaneu mai puține puncte negre. Le reduce în timp, prin curățarea profundă pe care o oferă. Are efect de minimizare a porilor, de care am mare nevoie. Lasă pielea mai luminoasă, matifiată, dar catifelată, și tratează de minune și acneea. Când apare câte un coș și aplic această mască, îl usucă și îl face să bată în retragere. O găsiți la secțiunea puncte negre.
Avon Clearskin Blackhead Clearing
Este tot un produs exfoliant, dar tip gel. Este un gel vâscos, puțin greu de întins, cu efect răcoritor, care se lasă să acționeze (mai mult sau mai puțin, în funcție de cât de gros este stratul aplicat) și apoi se desprinde ca o foiță. Face priză bună, mult mai bună decât orice benzi pentru puncte negre am folosit, doar că, fiind bleu, nu vezi pe el murdăria extrasă, la fel cum o vezi pe benzile albe. Nu are efect la fel de wow ca stickul de la Garnier, dar îl folosesc și pe acesta, de două ori pe săptămână, pentru că nu pot abuza de efectul abraziv al cărbunelui. Pentru cât costă, este destul de bun. Mai bun decât mulți plasturi testați.
Vichy Normaderm Phytosolution
Acesta este produsul meu preferat de îngrijire, de mai bine de un an. Este cel mai complet produs pentru tenul gras, din punctul meu de vedere. Matifiază fără să usuce, hidratează destul de bine, nu este deloc gras, nu lasă pielea lipicioasă, minimizează porii, reduce punctele negre, previne apariția acneei și dă luminozitate tenului. Plus că poate fi folosit inclusiv ca bază pentru machiaj. Dacă ar fi avut și SPF și n-ar fi conținut parfum, i-aș fi dat nota 10.
Cam asta ar fi treaba cu produsele împotriva punctelor negre. Nu folosesc foarte multe, nici foarte scumpe, așa că sper ca recomandările mele să vă fie de folos. Atenție încă o dată cu exfolierea, să nu o faceți prea des dacă aveți tenul uscat sau sensibil! În rest, trebuie doar să aveți grijă să curățați bine tenul mereu, cu orice produs vă place vouă și este potrivit tipului vostru de ten, să nu vă apucați să stoarceți punctele negre și să nu folosiți produse de machiaj în exces sau foarte uleioase pentru că acestea astupă porii și contribuie la înmulțirea și hrănirea punctelor negre.
Câteva trucuri de îngrijire împotriva punctelor negre
– evită produsele de curățare care conțin lauril-sulfat de sodiu (SLS), ingredient cu acțiune iritantă și intensificator al producției de sebum.
– exfolierea se poate face și cu ingrediente pe care le ai în casă. Poți folosi, cel mai sigur, bicarbonat. Iei puțin produs de curățare, freci în palme, cât să faci puțină spumă, apoi adaugi o linguriță de bicarbonat și masezi zonele cu puncte negre cu această pastă.
– folosește produse de îngrijire cu cât mai puțin ulei în compoziție, texturi cât mai lejere, pe bază de apă.
– masca pe bază de argilă o poți pregăti și în casă. Cumperi argilă pudră, o amesteci cu puțină apă și aplici pasta pe față pentru 10 minute. Nu are și propolis, mușețel și aloe, ca masca de la Apivita, dar absoarbe excesul de sebum și asta e bine.
– schimbă fața de pernă mai des! Pe ea se acumulează murdărie care ajunge înapoi pe fața ta, după ce te-ai chinuit atâta să o cureți.
Interesante informatii,eu folosesc argila,voi incerca si eu stick Garnier Pure Active Charcoal ,multumiri.
e tare misto de frecat nasul cu el!
Mulțumim pentru sfaturi și recomandări.
Si eu multumesc pentru vizita.
Ma confrunt cu puncte negre o sa incerc produsele recomandate!
Sper sa iti fie de folos.
După produsul de la Vichy tânjesc de mult timp, dar cred că la timpul la care a apărut pe piață mi s-a părut cam scump.
Interesante recomandări!
Nu sunt produse ieftine, dar nici printre cele mai scumpe. Mi le permit mai greu, dar mi le permit.
Imi plac produsele de la Vichy ,am încercat și eu ceva mostre de la ei și au fost super faine !
de la mostre am pornit si eu.
Si eu ma confrunt cu puncte negre, ten gras.Si tare urâte mai sunt.Pana acum nu am gasit nici un produs care sa ma faca sa mai scap de ele
Eu sunt multumita de cum arata nasul meu acum, comparandu-l cu aspectul de acum vreo 15 ani.
masti cu argila folosesc si eu , sunt foarte eficiente !!
nu-i asa ca lasa tenul ca de portelan?
si eu am probleme cu punctele negre. nu mari, dar vizibile. am incercat plasturii, dar in afara de cei de la balea, restul nu mi s-au parut multumitori
nu ii stiu pe cei de la Balea, eu am unii bunuri de la Lady’s
Foarte faine produsele, Vichy Normaderm imi place mult.
Si mie!
M-ai facut tare curioasa de produsul de la Vichy, vreau sa îl încerc și eu neapărat. Îl pun pe wishlist pentru următoarea comanda pe Notino
Este unul dintre cele mai complete produse si din cate stiu tu ai tenul cam ca al meu, deci eu zic ca o sa il iubesti.
Multumim frumos pentru articol si recomandare! Am tot auzit ca sunt produse minunate! Am sa le incerc si eu!
Si tu ai probleme cu punctele negre?