Grădina cu lavandă – Lucinda Riley (recenzie)

Grădina cu lavandă - Lucinda Riley

TitluGrădina cu lavandă (Titlu original The Lavender Garden)
Anul apariției în România 2020
Editura Litera
Autor Lucinda Riley
Traducere Adina Rațiu, Gabriel Rațiu

Grădina cu lavandă – scurt rezumat

Emilie de la Martinieres trăiește în Franța și este medic veterinar. Acum, că mama ei a murit, Emilie este singura moștenitoare a unui castel superb, dar neîngrijit, și a imensei colecții de cărți și manuscrise adunate de tatăl ei (Edouard) pe vremea când trăia. În primă fază, nu este sigură că vrea să păstreze castelul, apoi decide să treacă la renovarea lui. Între timp, îl cunoaște pe Sebastian, un englez îndrăgostit de artă, și între ei se leagă o poveste de dragoste minunată.

Nu trece mult și cei doi se căsătoresc, iar Emilie pleacă în Anglia, cu el, pentru o perioadă. Din păcate, odată ajunși pe domeniul lui, comportamentul lui Sebastian devine tot mai dubios. Nu mai e deloc bărbatul drăgăstos, lipsește multe zile de acasă și cei care îl cunosc îi dau de înțeles lui Emilie că a făcut o alegere foarte proastă. Ea merge mai departe, crezând că doar problemele financiare l-au afectat și că totul va trece.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Pe măsură ce lucrările la castel avansează și Sebastian se îndepărtează tot mai mult, Emilie descoperă niște secrete din trecut care lămuresc totul. O femeie spion, de origine engleză, fusese găzduită în casa tatălui ei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acea femeie fusese nimeni alta decât bunica lui Sebastian, Constance.

Cum a ajuns ea în casa tatălui lui Emilie, ce relație a fost între ei, cum s-a terminat totul, cât de multe știe Sebastian despre aceste lucruri și care este adevăratul motiv pentru care s-a apropiat de Emilie, rămâne să afli singur. Pregătește-te pentru multe secrete și câteva povești de viață care te vor captiva!

Grădina cu lavandă – gânduri de după

Pe Lucinda Riley am descoperit-o odată cu romanul Trandafirul nopții, care mi-a plăcut destul de mult. Prin urmare, nu aveam niciun motiv să trec cu vederea această nouă carte a ei, Grădina cu lavandă, atunci când am dat cu ochii de ea la secțiunea noutăți de pe Libris.ro, mai ales că stilul ei este atât de asemănător celui al lui Kate Morton și că întotdeauna mi-au plăcut cărțile al căror carusel te poartă în trecut pentru a-ți explica prezentul.

Este o carte delicioasă prin capitolele dedicate trecutului. Recunosc că prezentul nu a reușit să mă impresioneze, ba chiar m-a enervat pe alocuri. Poate pentru că mi-a fost greu să cred că o femeie care tocmai a moștenit o avere poate fi așa naivă încât să se arunce în câteva săptămâni în brațele primului venit despre care nu știe mai nimic? Cred că da. Relația ei cu Sebastian parcă a fost gândită de altcineva, nu de aceeași autoare care și-a imaginat povestea din timpul războiului, povestea relației dintre tatăl lui Emilie și bunica actualului ei soț. Nu vreau să-ți dezvălui nimic din secretele trecutului. Puțin, ar fi prea puțin. Mai mult, ar însemna să stric surprizele.

Acolo, în trecut, aș mai fi stat 500 de pagini, atât de tare m-a prins povestea! Acolo am avut parte de surprize adevărate și chiar de momente de suspans. Am pătruns în culisele pregătirii agenților secreți britanici din Al Doilea Război mondial, am aflat câte ceva despre cum reușea Rezistența Franceză să zădărnicească unele din planurile nemților, dar am cunoscut și nemți care au rămas OAMENI. Pentru partea aceasta de ficțiune istorică, emoționantă, cu valențe romantice, merită sigur să citești Grădina cu lavandă.

Ritmul în care curgea povestea este unul destul de lent. Multe detalii sunt inutile și unele discuții se cam repetă. În schimb, intriga mi se mi s-a părut destul de bună și m-a convins să nu abandonez cartea în acele prime pagini în care îmi venea să țip la Emilie să înțeleagă cât de naivă este. Da, asta a fost partea predictibilă pentru mine. L-am citit pe Făt-Frumos Sebastian din prima. Știam că urmărește ceva, dar nu știam ce. Ca să fiu sinceră, am sperat că motivul aproprierii sale de Emilia este o dorință de răzbunare pentru vreo nedreptate făcută bunicii lui. Din păcate, nu. Omului ăstuia îi pasă doar de el.

Constance este singurul personaj memorabil din povestea asta. Este o femeie atât de puternică, pentru vremurile din care vine.! Atât de diferită de Emilie, independentă, curajoasă, devotată, atentă! Sigur îți va plăcea de ea.

Finalul a fost destul de dezamăgitor pentru mine, cam grăbit și tras de păr în același timp, deși nu pot nega că am parte și de cel puțin o surpriză. Mi-aș fi dorit mai mult de la el. E fericit, atâta pot să vă spun, dar cumva incomplet.

Deși imperfectă, Grădina cu lavandă este o carte căreia mă bucur că i-am dăruit o parte din timpul meu. M-a ajutat să înțeleg că femeile nu au devenit neapărat mai puternice prin drepturile pe care le-au câștigat în ultimele decenii, că femeile se nasc puternice și istețe sau nu, că vremurile grele, de război, maturizează oamenii mult mai devreme, îi fac mai responsabili și mai atenți la oamenii din jur. Este încă una din acele cărți care atrage atenția că trecutul nu poate fi niciodată îngropat și că unele lucruri e mai bine să nu fie ascunse urmașilor. Rămâne întrebarea cum de a trăit o femeie atâția ani fără să știe nimic despre trecutul ei.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 22/03/2020
    Răspunde

    O carte interesanta,mulțumim pentru recenzie!

      • Anghelina Irina
      • 22/03/2020
      Răspunde

      Imi place!😍Mult mister,fix pe gustul meu

    • Asaftei Simona
    • 22/03/2020
    Răspunde

    Foarte interesantă cartea ,chiar mi-aș dori să o pot citi ! Mulțumim pentru recenzia lăsată ! Ești foarte pricepută la așa ceva !

  1. Foarte interesanta!

    • Mirela Barbălată
    • 23/03/2020
    Răspunde

    Mulțumesc pentru recomandare! 💜
    Îmi place stilul autoarei! Pe mine m-a atras de la început tocmai faptul că nu pune accent pe povestea din prezent. Personajele /personajul din trecut dă savoare, intensitate și o lecție de viață….chiar și pentru personajul din prezent.
    Cartea o am pe listă 🙂.

    • Elena
    • 24/03/2020
    Răspunde

    Ce titlul frumos Gradina cu lavanda. Trebuie sa fie si ceva romantic pe acolo, nu?

  2. Azi a ajuns la mine aceasta carte, imi place mult si aceasta autoare, povestile ei ma relaxeaza.

  3. Pare draguta cartea. Poate candva am sa reusesc si eu s-o citesc. Acum am pe noptierea mai bine de 10 carti de citit dar timp din ce in ce mai putin 🙁

  4. mmm…nu stiu ce sa zic. genul pare cam pe langa ce citesc eu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares