Maestrul minciunii – Nicholas Searle (recenzie)

Titlu – Maestrul minciunii (Titlu original – The good liar)
Anul apariției în România 2019
Editura Corint
Autor Nicholas Searle
Traducere Loredana Frățilă‑Cristescu

Văzusem deja trailerul filmului bazat pe acest roman atunci când l-am văzut și pe el la secțiunea noutăți de pe site-ul editurii Corint. Cum coperta și descrierea au completat perfect imaginea sumară pe care mi-o făcusem despre poveste, am luat cartea. Mai ales că era și la reducere!

Maestrul minciunii – scurt rezumat

Roy și Betty sunt doi octogenari care își dau întâlnire după ce s-au cunoscut pe un site. Ambii au emoții, ambii folosesc nume false la început, apoi își dezvăluie adevăratele identități. Numai că Roy are multe alte lucruri de ascuns. Numele lui adevărat aproape că nici el nu și-l mai aduce aminte. Este un mincinos de când se știe, un escroc în plasa căruia Betty este pe cale să cadă.

Oferta zilei la carti

Roy și-a făcut bine temele. Știe exact cam ce avere are Betty. Nu trece mult timp și el se instalează deja în casa ei. Totul este un rol pentru el. Nu plănuiește nici să-și vândă apartamentul ca să pună banii la comun, nici să stea prea mult prin preajmă. Roy se pregătește pentru o nouă lovitură. Are un plan foarte bine pus la punct. La final, toți banii lui Betty vor fi ai lui.

Cum de o femeie cu educația lui Betty s-a lăsat așa ușor dusă de nas? Care este povestea vieții lui Roy? Va reuși el să își ducă planul la îndeplinire?

Maestrul minciunii – gânduri de după

Pare destul de simplu scurtul rezumat pe care ți l-am oferit, nu? Vestea bună este că povestea este mult mai amplă și mai interesantă decât pare. Sunt atât de multe lucruri de descoperit despre Roy, până la a avea portretul său complet! Și nu e singurul care are secrete.

Roy este un antipatic, un mincinos notoriu, un escroc care calcă pe cadavre pentru a fura bani. Uneori minte și înșală fără un scop anume. Doar pentru că poate. Ăsta e felul lui de a fi. A privit un om cum moare și i-a furat numele. A trăit luni de zile cu o femeie pe care nu o iubea, apoi a fugit cu banii ei. Acum e pe cale să o tragă pe sfoară pe simpatica și enigmatica Betty. De ce enigmatică? Pentru că există anumite discuții (între ea și nepotul ei) care arată că nu e chiar așa neajutorată cum am crede noi. Lui Roy i se pregătește ceva, doar că nu știm ce și de ce. Asta trebuie să aflăm.

Maestrul minciunii nu e genul de carte care să te țină cu sufletul la gură, dar nici de evitat nu este. Cea mai mare provocare pentru mine a fost să pun cap la cap evenimentele, ele nefiind prezentate în ordine cronologică. Așa se face că, la un moment dat, m-am trezit că nu mai înțelegeam nimic și a trebuit să mă întorc pagini în urmă. Le-am recitit și tot nu se lega nimic. Abia apoi m-am uitat la anii menționați la începutul capitolelor dedicate trecutului lui Roy și am înțeles multe. Aș zice că am înțeles totul. Ba chiar am intuit exact finalul. Nu că nu aș fi avut indicii dinainte!

Asta cu finalul previzibil nu e de bine. Autorul nu prea reușește să mențină suspansul și misterul. E cam prea darnic cu indiciile. Cel puțin din punctul meu de vedere. Eu prefer să fiu ținută în priză. Nu simt niciun fel de satisfacție atunci când descopăr un adevăr care practic țipa din toți rărunchii pentru a se asigura că este găsit. Ăsta este motivul pentru care am găsit plictisitor acest roman pe alocuri.

Adaugă la asta și destule nume care nu au nicio relevanță în poveste și pagini întregi cu descrierea unor perioade din viața lui Roy care puteau fi prezentate mult mai pe scurt și deja mai scazi niște puncte din cele pe care le-ai da acestei cărți. Prea mult accent pe un personaj care nu mi s-a părut așa interesant. Prea puține detalii despre Betty și prea abrupte trecerile de la un capitol la altul, de la o secvență la alta. Și începuse atât de bine!

După ce am terminat-o de citit am văzut și filmul. Pentru prima oară după mult timp mi se întâmplă să spun că filmul a bătut cartea. Personajele sunt excelent alese și povestea mult mai cursivă și mai clară. Nicholas Searle este la debut, în vreme ce filmul a avut, mai mult ca sigur, un scenarist cu experiență.

Mi-aș fi dorit să-mi placă Maestrul minciunii, dar nu-i pot oferi mai mult de 3 din cele 5 steluțe de pe Goodreads. Și asta pentru că povestea din trecut, din a doua partea a cărții, i-a ridicat nota! Este vorba despre evenimente dintr-o perioada istorică despre care mereu caut să citesc dintr-o altă perspectivă.

Nici vorbă de thriller. Nici măcar unul psihologic. Mai degrabă o imensă caracterizare a unui personaj detestabil. Un joc de-a șoarecele și pisica, de-a mincinosul bun și mincinosul rău, de-a răzbunarea și iertarea. Povestea este complexă și începută bine, dar exploatată insuficient. Dacă autorul ar fi dezvoltat mai mult a doua parte a romanului, renunțând la prima, și ar fi lăsat povestea să curgă până la final cu o Betty credulă, venind atunci cu o surpriză de proporții, altfel ar fi stat treaba…

Ce e de reținut din povestea asta? Că păcatele trecutului nu se uită. Că rănile nevindecate dor oricât timp ar trece peste ele. Că există pe lumea asta oameni care fac rău fără vreun scop anume. Doar pentru că pot.