Ce cadou să-i cumperi unei femei în funcție de zodie

flori cadou

Cadourile sunt tare greu de ales. Ar fi așa de simplu dacă am putea citi gândurile oamenilor din jurul nostru pentru a ști ce-și doresc! Evident că ai putea întreba persoanele respective la ce visează. Ar fi mai ușor. Dar unde ar mai fi surpriza? Atunci cum facem? De unde știm ce cadou și-ar dori, mai ales dacă ne cunoaștem de puțin timp? Ei bine, o idee ar fi să alegi cadourile în funcție de zodie. Iată cum!

Berbec

În cazul femeii berbec, expresia cu intenția contează nu are prea mare valoare. Este foarte important ce primește. Este impulsivă, activă și apreciază cadourile colorate, sclipitoare sau care vin sub forma unor provocări (de exemplu, o carte de bucate). Bijuteriile sunt întotdeauna o alegere bună. Să fie la modă, cu pietre și pietricele! Dacă vrei ceva care să fie și practic și pe placul lor, poți alege unul din ceasurile cu pietricele de aici. Nu ai cum să dai greș.

Taur

Femeia taur apreciază confortul pe toate planurile. Dacă-ți permiți cadouri luxoase, ar fi perfect. Luxos nu înseamnă neapărat un ceas de 5000 de euro. O cină mai simandicoasă, un vin rafinat sau o cutie de bomboane din ciocolată belgiană merg de minune. Dacă nu, alege ceva pufos și călduros, cum ar fi o pătură, un halat de baie, un pulover din cașmir sau o pereche de papuci de casă.

Gemeni

Nativele gemeni sunt inteligente, foarte curioase, firi comunicative. Vor aprecia cadouri care le stimulează din punct de vedere intelectual. O carte bine aleasă, un e-book reader, un telefon nou, un abonament la o revistă – sunt idei minunate de cadou pentru ele. De asemenea, fiind firi destul de dezordonate, vor aprecia orice cadou le poate ajuta să se organizeze mai bine (o agendă, o tăbliță magnetică, un organiser).

Rac

Femeia rac este foarte sentimentală și dedicată familiei și casei. Orice cadou care o poate emoționa sau poate îmbunătăți confortul ei și al familiei este binevenit. Poate fi vorba de o ramă foto în care pui o poză specială pentru ea, de un set de vase sau accesorii pentru bucătărie, de un element de decor sau de un set de produse SPA pentru acasă.

Leu

Leoaicelor le plac luxul și culorile. Sunt fashioniste 100%. Iubesc hainele de calitate, în tendințe. Le place să iasă în evidență, să strălucească. Dacă nu te pricepi la haine, nu știi ce măsură să iei, poți opta pentru farduri sau cosmetice de top. Nu știi spre ce nuanțe să-ți îndrepți atenția sau care produse sunt mai calitative? Un astfel de set pensule de machiaj o să-i placă sigur. Îi place tot ce o poate ajuta să arate bine. Misiunea ei este să lase o impresie bună pe unde trece.

set pensule machiaj

Fecioară

Fecioara este mereu critică și autocritică, organizată din cale afară, preocupată de aspectul ei fizic și de starea de sănătate. Apreciază orice cadou practic care să-i arate că te-ai implicat și îți pasă (apreciază enorm lucrurile handmade). Nu-i lua fecioarei ceva ca să fie! O brățară fitness, un aparat de făcut cafea, un smoothie maker, un organizator pentru pantofi sau pentru baie, o poșetă bine compartimentată – sunt câteva idei de cadouri foarte potrivite personalității lor.

Balanță

Femeia din zodia balanței este o intelectuală plină de imaginație, elegantă, mereu în căutarea echilibrului, pe orice plan. Apreciază enorm liniștea, pacea și confortul din cămin. Îi poți dărui un element e decor care să contribuie la atmosfera plăcută din casă (o lumânare parfumată, un difuzor de arome) sau o cină romantică în doi, acasă. Nu îi displac nici bijuteriile și hainele, dar să fie lucruri simple, elegante.

Scorpion

Doamnele și domnișoarele din zodia Scorpionului sunt senzuale, feminine și misterioase. Adoră cadourile care au sau le dau o notă de mister, care le intrigă și le provoacă. Poți opta pentru o pereche de ochelari în spatele cărora să se poată ascunde, pentru o carte polițistă sau thriller sau obiecte și experiențe din zona dark (paranormal, științe ezoterice). Chiar și la capitolul haine tind spre culori închise, așa că ferește-te să-i cumperi un pulover galben sau roz!

Săgetător

Călătoriile sunt de bază când vine vorba de cadourile pentru femeile Săgetător. O vacanță într-un loc exotic nu refuză niciodată. Dacă nu ai bani de așa ceva, oferă-i ceva ce are legătură cu pasiunea pentru ieșiri: un aparat foto, un ghid al unui oraș în care vrea să ajungă, un atlas al celor mai exotice destinații de vacanță. Nu merge nici așa? Adu-ți aminte de firea ei veselă și sociabilă și cumpără-i bilete la un concert sau organizează-i o petrecere surpriză de ziua ei!

Capricorn

Capricornul este ușor de satisfăcut și în același timp pretențios. Nu visează la bijuterii scumpe, ci la lucruri simple, dar cel mai mult se va bucura de timpul pe care i-l dedici, de implicarea ta. Pentru ea este mai important să speli vasele decât să-i cumperi mașină de spălat vase. Cred că ai prins ideea. Dincolo de asta, la capitolul cadouri palpabile, poți merge pe obiecte din materiale cât mai naturale care să-i asigure confortul fizic (un pulover de lână, o pătură din bumbac, o cutie de depozitare din lemn natural).

Vărsător

Femeile Vărsător iubesc natura, arta și moda. O operă de artă modernă, abstractă, va fi foarte bine primită. La fel și o bijuterie unicat. La capitolul fashion, mai bine nu te bagi, dacă nu știi care sunt tendințele. Vărsătorul vrea lucruri noi, avangardiste. Îi place cam tot ce e nou, neobișnuit. Dacă vrei s-o scoți la restaurant, nu o poți da pe spate cu fructe de mare și tiramisu, ci mai degrabă cu un meniu vegan.

Pești

Femeile din zodia Pești sunt romantice, creative, senzuale, sentimentale. Apreciază cadourile frumoase și în același timp emoționante. Preferatele lor sunt cadourile romantice. Le plac mult și bijuteriile cu pietre semiprețioase, Sunt semne de apă, deci încăperea cea mai iubită din casă este baia. Oferă-le un set e produse pentru o baie relaxantă și completează-le cu un CD cu muzică de ascultat în timpul băii!

Acum, că știi ce ar fi mai bine să alegi pe post de cadou, în funcție de zodie, sper să fie mai ușor. Sigur că nu toți reprezentanții unui semn zodiacal gândesc și simt la fel. Ghidul meu de azi reprezintă doar un punct de plecare pentru o alegere inspirată.

Tu ce zodie ești? Ți se potrivesc sau nu cadourile pe care le-am recomandat pentru zodia ta?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Anghelina Irina
    • 21/11/2019
    Răspunde

    Sa stii ca ai nimerit-o😂
    Dar nu spun nu nici unui parfum sau farduri😁

  1. Da, la sagetator este adevarat, chiar asa sunt!

    • Valeria Chertes
    • 21/11/2019
    Răspunde

    Pe mine mă nimerit din plin.

      • Monea Simona
      • 21/11/2019
      Răspunde

      M-ai cam nimerit…noi capricorn îi nu prea suntem pretențioși…

    • Iorga Daniela Ionela
    • 21/11/2019
    Răspunde

    Sunt capricorn si chiar mi se potrivește! Interesant articolul,mulțumim!

      • Asaftei Simona
      • 23/11/2019
      Răspunde

      Super ! Foarte adevărat !🤗😘💖

  2. Răspunde

    Interesant. Imi plac bijuteriile cu semipretioase doar ca acum mi-ar trebui cadoul zodiei leu :)))

    • Baicu Carmen Aureliana
    • 22/11/2019
    Răspunde

    Adevărat că locul meu preferat din casa e baia.Am rămas uimită .Nu mă așteptam… La capitolul cadouri, adevărul în ceea ce mă privește, sunt bijuteriile.Dar eu
    apreciez orice gest mărunt….

    • Lamiita Petre
    • 23/11/2019
    Răspunde

    Scorpioanca din mine, intr-adevar ar stramba din nas un pulover roz. In locul ochelarilor as prefera un pafum sau niste cercei, o geanta… Dar e bine primit, orice, gestul conteaza si faptul ca cineva s-a gandit la mine.

  3. ha ha, pe mine m-ai nimerit cu cartile si chestiile dark, dar si cu hainele de culoare inchisa! citesti ganduri?

    • Niscoveanu Simona
    • 12/01/2020
    Răspunde

    Adevărat! Sunt Vărsător și nu ma încântă orice, mai ales la haine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares