Băiatul pierdut – M. J. Arlidge (rezumat și impresii)

Băiatul pierdut - M. J. Arlidge

Titlul și coperta romanului Băiatul Pierdut m-au atras ca un magnet printre noutățile de pe site-ul Libmag. Inițial, superficiala de mine nici nu văzuse că este vorba de a cincea carte dintr-o serie care o are ca personaj principal pe detectiv Helen Grace. Apoi m-am interesat și am înțeles că această carte poate fi citit și fără a le fi parcurs pe primele 4 și am mers mai departe cu această comandă. Ce-a ieșit?

Băiatul pierdut – scurt rezumat

Într-un club sado-maso, în timpul unei petreceri, are loc o crimă. Ceea ce a pornit ca un joc sexual, s-a terminat cu un cadavru. Chemată să investigheze scena crimei, Helen Grace constată că victima este un bărbat pe care ea îl cunoștea bine. Nu poate spune nimănui despre asta pentru că tipul face parte din viața ei secretă. Dar este foarte afectată și hotărâtă să afle cât mai curând cine este criminalul.

Lucru greu de făcut pentru că nu prea sunt probe care să ajute. Lucrurile se complică și mai mult, odată cu apariția unei a doua victime, ucise într-un mod asemănător. Suspecții sunt eliminați rând pe rând, din lipsă de probe, și parcă nimic nu se leagă. Motivul crimei nu a fost descoperit și criminalul își vede de treabă. A treia victimă îi este și ea cunoscută lui Helen.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Printre filaje și interogatorii, stresată de teamă că viața ei secretă ar putea fi descoperită, dar dornică să meargă până la capăt pentru a-l pedepsi pe criminal, Helen Grace trebuie să facă față și amenințărilor și acțiunilor unei ziariste băgăcioase. În curând își va da seama că este urmărită și că a căutat tot timpul făptașul în locurile greșite.

Cine este criminalul și ce l-a determinat să ucidă? Care-i legătura dintre cele trei victime? În ce capcană se va trezi prinsă Helen Grace? Va ieși la iveală viața ei secretă? Astea sunt întrebările la care te invit să afli răspunsurile citind cartea.

Băiatul pierdut – impresii de după

Romanul face parte din colecția Crime de la Editura Trei. Este o carte rapid și ușor de citit, o poveste captivantă, plină de mistere și răsturnări de situație care nu au cum să nu placă împătimiților genului. Mie mi-a plăcut foarte mult stilul autorului, motiv pentru care am decis să bifez și celelalte cărți din această serie. Ce mi-a plăcut așa mult? Faptul că nu se pierde în detalii de niciun fel, nu caută să umple pagini, nu lasă timp de plictiseală.

Ne-am obișnuit să asociem violența cu lovituri, cu cuțite, pistoale, vărsare de sânge, în general. Dar cele trei victime n-au avut parte de așa ceva și totuși cele trei crime sunt mai mult decât violente. Criminalul a stat și le-a privit stingându-se. A plănuit totul în cel mai mic detaliu. Și i-a mărturisit primei victime că face asta din ură. Dar față de cine nutrește această ură?

Avem de-a face cu trei crime, cu o echipă întreagă de oameni care investighează, dar romanul e mai mult decât unul de investigație, strict cu detectivi și căutat de probe. Este un roman complex, cu teme de actualitate. Sunt prezentate frumos detalii din viețile personale ale tuturor personajelor, cu accent pe cea a lui Helen Grace, îndeosebi pe partea aceasta ascunsă a vieții ei, cea de care nu știu nici șefii, nici colegii ei nimic.

Alte detalii fascinante prezentate sunt cele ale lumii puțin știute a amatorilor de BDSM, o viziune aparte asupra relațiilor umane, dincolo de viața intimă, dintre partenerii de același sex. Nu că m-aș da în vânt după subiectul acesta, dar modul cum este tratat în roman mi-a schimbat puțin viziunea asupra a cum orientările sexuale sau fanteziile unei persoane NU ar trebui să ne intereseze atâta vreme cât avem în față oameni educați care-și fac treaba. Interesant de urmărit și cum jocurile pentru câștigarea simpatiei șefilor îi fac pe subalternii lui Helen să-și bage bețe în roate reciproc și cum asta poate afecta serios cazurile la care lucrează.

N-aș zice că Helen Grace îmi este foarte dragă, dar are anumite calități care sunt de apreciat. Da, își ține viața personală secretă. Da, are păcatele ei, dar teama că ele ar putea fi descoperite nu este mai puternică decât dorința de a-și face meseria și a rezolva cazul. Este inteligentă, puternică, curajoasă. Bine, nu atât de inteligentă încât să nu cadă în capcana de la final. Ce nu mi-a plăcut la ea? Teama de a se deschide în fața oamenilor care au făcut totul pentru a-i câștiga încrederea, alegerea greșită a persoanei căreia i-a mărturisit totul, modul cum se comportă cu echipa atunci când cazul o copleșește.

Finalul m-a luat complet pe nepregătite. Are legătură cu trecutul lui Grace și aș fi curioasă dacă cei care au bifat volumele anterioare au reușit să intuiască ceva. Eu sigur nu aveam cum să întrevăd deznodământul poveștii.

Băiatul pierdut merită câteva ore din viața ta. Crime, secrete, acuzați fără vină și vinovatul care se lasă greu descoperit. O femeie care leagă cele trei crime, deși nici ea nu știe asta. O răzbunare. O capcană. Trecutul nu ne iartă. Este ăsta sfârșitul sau un nou început? Urmează volumul 6 în care va restabili ordinea, sunt sigură de asta.

Nu crezi că s-ar face un thriller bun după acest roman?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. ahaaaaa! ma bucur sa vad ca ti-a placut! nici nu ma asteptam sa nu-ti placa. eu o iubesc pe helen grace. tocmai stilul asta al ei introvertit pot spune ca imi place maxim 😀 acum am luat prima carte din serie, casa papusilor. ea imi mai lipsea. o sa mai am de asteptat pana apare urmatorul volum…

  2. Răspunde

    Am auzit de faimoasa detectiva Helen Grace, insa nu am citit pana acum nicio carte din serie. Chiar sunt curioasa de firul povestii, cine este criminalul si daca are vreo legatura cu ea, asa cum am intuit eu..

    • Valeria Chertes
    • 12/03/2019
    Răspunde

    Foarte palpitant,m-ar place sa citesc aceasta carte.

    • Anghelina Irina
    • 12/03/2019
    Răspunde

    Interestanta cartea.îmi plac poveștile cu crime

    • Anda Stanciu
    • 12/03/2019
    Răspunde

    Multumim de recomandare

  3. Dupa ce am citit recenzia ta, chiar cred ca ar iesi un thriller minunat si bun de vazut. Povestea este una cu adevarat captivanta si te tine in priza, cred ca e greu sa lasi cartea din mana odata ce o incepi.

  4. Mi-ar plăcea să citesc această carte, dar nu spun nu nici unui film cu aceasta tema. Daca e cu mistere, e pentru mine!

  5. Răspunde

    Ce faina pare! Cristina, esti o adevarata ispita cu recenziile tale! Ce mai fac? Am 9 carti care isi asteapta randul la citit pe noptiera. Acum le vreau si pe cele din seria asta.
    Ceva timp in plus pentru lectura nu ai? :))

  6. Răspunde

    Mie sigur mi-ar placea sa vad filmul pentru ca ma dau in vant dupa astfel de povesti. BDSM e un subiect destul de evitat dar in acelasi timp e o preferinta si stim cu totii ca gusturile nu se discuta s-au cel putin asa ar fi normal atata timp cat oamenii sunt ok.

  7. Răspunde

    Mi-a starnit interesul inca de la inceput aceasta carte. Chiar mi se pare interesanta si imi doresc s-o citesc si eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares