Coco Chanel – Edmonde Charles-Roux

Coco Chanel - Edmonde Charles-Roux

Era la reducere pe Libris.ro. Nu i-am putut rezista pentru că de multă vreme primisem provocarea de a o citi. Cum adică n-ai citit cartea lui Edmone Charles-Roux despre una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului XX? Atunci ce știi despre ea în afară de câteva citate pe care le-ai adunat de ici-colo și ți-au plăcut? Am recunoscut că mai nimic. Nu știam nici măcar când s-a născut și când a murit. Așa că am acceptat provocarea de a citi cartea Coco Chanel, chit că nu mai citisem biografii până acum.

Este o carte biografică de peste 600 de pagini. Plictisitoare puțin partea de început, din care nici nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Ce-am reținut? Că tatăl lui Gabrielle Chanel, căci acesta este numele adevărat al lui Coco Chanel, a intenționat să aibă doar o aventură cu mama acesteia, dar nu i-a ieșit. A recunoscut-o pe Gabrielle și ulterior au conviețuit câțiva ani, timp în care au mai avut și alți copii. După moartea mamei, copiii au luat calea orfelinatelor.

La orfelinat a rămas și Gabrielle până la vârsta la care a plecat la colegiu, acolo unde a învățat să coasă. Simbolul eleganței feminine nu e o femeie născută și crescută în puf. Ea va lucra, la început, într-un magazin de stofe, și va cânta într-o cafenea. Se pare că de la cafenea, mai exact de la cântecele pe care le interpreta pe scena acesteia, i se trage numele Coco. Este o poveste simpatică în spatele acestui nume.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Ulterior, îl va cunoaște pe primul bărbat din viața ei, Étienne Balsan și se va muta la moșia acestuia în postura de amantă. Aici începe să observe mai atenta moda epocii, o modă deloc pe gustul ei, și tot aici începe reforma ei în lumea creației vestimentare. Este hotărâtă să scape de constrângerile acelei perioade. Primul pas – pălăriile de pe care dispar penele și zorzoanele, pălării care vor prinde rapid la publicul artistocrat.

A adopta o creație a lui Gabrielle era ca și cum ai fi purtat o enigmă în chip de coroană, însemna de asemenea să înveți să placi susținând contrariul modelor existente.

Deși se desparte de Balsan și începe o relație nouă, mult mai frumoasă, cu un afacerist pe nume Arthur Capel, Coco rămâne fidelă dorințelor sale de a schimba modul în care francezii se îmbracă. Își ca deschide primul magazin de modă în Paris. După el mai vin și altele. Le are alături pe sora ei, Antoinette, și pe mătușa ei, Adrienne. De la pălării a trecut la acel little black dress, la moda pantalonilor pentru femei, la costumele deux-pieces, la un parfum care se vinde foarte bine și azi.

Gabrielle Chanel a fost cea care a impus modei niște schimbări atât de determinante, încât au făcut-o să pară din alt secol. Dreptul femeilor la confort, la ușurința mișcărilor, importanța sporită a stilului în detrimentul ornamentului și, în sfârșit, o înnobilare neașteptată a materialelor sărace care antrena ipso facto posibilitatea de a crea într-un viitor apropiat o eleganță la îndemâna unui număr cât mai mare de persoane.

Este pentru prima data când eleganța nu mai este confundată cu luxul, cu opulența, cu materiale scumpe, exclusiviste, cu bijuterii din cele mai scumpe. Coco Chanel nu urcă masele la nivelul eleganței, ci coboară eleganța în strada, cultivând simplitatea pe care o cunoscuse din plin în anii petrecuți la orfelinat.

În ochii contemporanilor, Gabrielle era magiciana căreia îi erau de ajuns o pereche de foarfeci și câteva gesturi pline de răbdare asupra unei materii informe, pentru ca din mâinile ei să iasă unul din acele obiecte inexplicabile cărora le datora ceea ce ajunsese: luxul în persoană.

De multe ori mințea în privința originilor sale sau în privința modului în care au luat naștere anumite creații sau tendințe, dar treaba a funcționat de minune așa. De pildă, când și-a tuns părul, la vremea la care la modă era cocul, a venit cu o poveste bine gândită – un incident cu aragazul îi arsese părul și nu avusese de ales. Ulterior, pentru că au descoperit că femeia rămâne femeie și fără coc și că, un păr mai scurt le face viața mai ușoară, multe femei s-au tuns fără să fi fost nevoie… ca în cazul lui Coco. 🙂

Ai putea fi tentat să crezi că a fost coincidență că multe din creațiile ei au apărut în momente de schimbări majore pe plan politico-social și asta a făcut ca ele să fie adoptate rapid, fiind o alternativă mult mai bună pentru noile condiții de viață. Dar sunt prea multe momente de acest gen. Coincidență că pantalonii apar când femeile devin pasionate de călărie?  Coincidență că perlele artificiale și gablonțurile sunt promovate în plină criză economică?

Coco Chanel atinge succesul profesional și independența pe care și le dorise întotdeauna, dar eșuează ca femeie. Niciunul din bărbații din viața ei, pe care îi iubise și alături de care visa să îmbătrânească, nu a dus-o la altar. Nu a avut copii – în timpul relației cu un duce britanic află că este infertilă.

Pe măsură ce trec anii și noi designeri își fac apariția în lumea modei pariziene, omenii încep să uite de Coco Chanel. După al doilea război modial, Coco încearcă o relansare, dar francezii nu o mai primesc la fel de bine. Nu pentru că geniul ei ar fi pierit, ci pentru că presa deja începe să dicteze opinii, iar ziariștii nu prezentaseră colecția într-un ton prea vesel. Ce resuscitează numele Coco Chanel de data aceasta? Presa americană. Cea care, în trecut, nu îi înțelesese creațiile.

Coco Chanel moare singură în camera de hotel în care locuise timp de 30 de ani.

La optzeci și unu de ani a trebuit ca asta să i se întâmple. Dar în singura zi în care era cu putință: într-o duminică. Pentru că în restul săptămânii lucra, iar a muri la lucru, în reflexul nesfârșit al oglinzilor, ar fi înseamnat teatru. Un teatru ieftin.

Dacă vrei să afli cum a ajuns să locuiască la hotel, după ce construise adevărate palate în vremurile de glorie, dacă vrei să afli povestea celui mai dorit parfum – Chanel No 5, dacă vrei s-o cunoști mai bine pe cea care a ajutat femeila să devine egale bărbatului din punct de vedere vestimentar, trebuie să citești cartea lui Edmond Charles-Roux – Coco Chanel. Nu e genul de carte care s-o pună pe un piedestal. Coco Chanel a fost o creatoare de geniu, dar nicidecum un om perfect. Unele din secretele ele le vei descoperi în această carte.

Cumpără cartea de aici! Transport GRATUIT la peste 50 de lei!

În schimb, nu te aștepta la o poveste ușoară, la o lectură de vacanță. E vorba de o carte de 600 de pagini plină de amănunte, nu doar din e viața lui Coco Chanel, ci și din viețile celor care și-au intersectat destinele cu ale ei. Multe nume, mult prea multe, multe detalii despre evenimente istorice, despre contextul social. Nu e o carte de luat în vacanță, nu e ușor de citit. Amintiți-vă că nu este un roman, ci o biografie!

 

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Carmen Elena
    • 04/08/2018
    Răspunde

    Am. vazut filmul dar mi ar place sa. citesc cartea,. filmul nu contine toate amanuntele. Mersi ptr.detalii, o. pun pe lista 🙂

    • Valeria Chertes
    • 04/08/2018
    Răspunde

    Mai facut tare curioasa de aceasta carte, mi-o cumpar si eu.

    • Cristina
    • 05/08/2018
    Răspunde

    E, uite, asta chiar mi-ar plăcea să citesc, deși nu-s vreo mare pasionată de modă. Spune ceva în carte și despre colaborarea cu regimul nazist? Că sunt bârfe despre asta.

    Cât despre cum că ar fi eșuat ca femeie…a nu fi dusă la altar sau a nu avea copii nu cred că e un eșec, nici ca femeie și nici ca om. Nu toți oamenii sunt la fel și nu toți urmează același tipar de viață. În plus, în general cei care fac ceea ce a făcut Coco Chanel (schimbă o lume, niște paradigme), ajung a avea un destin asemănător -mor singuri.

    • Lamiita Petre
    • 05/08/2018
    Răspunde

    Sa stii ca de multe ori mi-a atras atentia aceasta carte dar mereu am ales altceva. Se pare ca data viitoare merita sa o pun in cos. Imi plac cartile autobiografice atunci cand vine vorba de mari personalitati. Intotdeauna raman susprinsa viata personajelor dincolo de cariera pe care au avut-o.

  1. Răspunde

    Ce tare si eu tot la ea sunt! Am vazut si filmul Coco Before Chanel (o ador pe Audrey Tautou :D), dar cartea m-a prins mai mult :). Mai sunt cateva filmulete interesante despre viata lui Coco si evolutia brand-ului Chanel pe inside.chanel daca ai chef sa le urmaresti sunt interesante :).

  2. Răspunde

    Nu am citit pana acum nici o biografie. Coco Chanel mi s-a parut o femeie puternica…asta din ce am mai vazut pe la tv, chiar mi-ar placea sa citesc despre viata ei…

  3. Răspunde

    Sa stii ca si eu am pus ochii pe cartea asta si mi-ar placea sa aflu mai multe despre ea. Poate o sa si am timp candva sa ii citesc biografia….

  4. Si eu vreau cartea asta pentru ca sunt fascinata de Coco Chanel de personalitatea si de stilul ei, stil pe care trebuie sa recunosc ca eu nu-l am si chiar daca nu-mi plac parfumurile ei in mod deosebit am vazut filme despre ea si cred ca a avut o viata foarte interesanta.

  5. Am cartea aceasta in biblioteca de 4-5 ani si tot nu ajung să o citesc. Cand zic bibliografie, mi-ar placea multe detalii despre aceasta persoana, dar primim si despre cei din jur, asta ca sa intelegem legaturile si reactiile. Unele carti par interesante, dar prea multe detalii o strica.

  6. zic eu ca am vazut filmul la un moment dat si mi s-a parut destul de greut, nu stiu daca as avea rabdare sa citesc si cartea!

  7. Răspunde

    Desi stiu de cartea asta de multa vreme, niciodata nu m-a atras suficient incat sa vreau sa o citesc. Insa am citit recenzia ta, pentru ca te citesc cu drag de atata timp si am mai gasit recomandari bune la tine aici. Pe masura ce descopeream cate ceva din recenzia de mai sus mi-am dat seama cat de mult m-am inselat in privinta acestei carti. O s-o citesc si eu, fara niciun dubiu. Uite, iar m-ai corupt 😀 .

    1. Nu asta a fost intentia mea. Nu e cea mai buna carte citita de mine, mai ales ca eu sunt omul actiunii, nu al descrierilor, dar nu e nici de lasat.

  8. Răspunde

    Sunt convinsă ca măcar o data in viața fiecare persoana s-a lovit de acest lume. Ce-i drept nici eu nu știu mare lucru despre ea. Se pare ca a ajutat-o pentru început legăturile cu bărbații potenți financiar. Îmi pare rău totuși ca era infertilă. Poate ca viața ei ar fi avut un alt curs dacă ar fi putut avea copii. Trebuie sa citesc și eu cartea

    1. Nu stiu daca i-a ales pentru ca aveau bani, dar de iubit i-a iubit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares