Chiar dacă o geantă nu e tocmai centrul universului unui bărbat, și pentru reprezentanții sexului masculin este destul de important acest accesoriu. N-or fi ei chiar așa dornici să-și care șurubelnițele după ei, cum ne cărăm noi produsele de make-up, dar au nevoie de o geantă în care să-și pună portofelul (care arată foarte urât în buzunarul de la spate al unui pantalon de stofă sau al unui jeans foarte slim), laptopul de serviciu, tableta, bateria externă, cheile de la mașină și de la vestiar, etc. Prin urmare, o geantă poate fi o idee foarte bună de cadou pentru el. Cum alegem o geantă pentru bărbați?
Geanta trebuie aleasă în funcție de stilul vestimentar, de nevoia de a căra mai multe obiecte sau mai puține (prin natura job-ului sau a activității pe care o desfășoară în mod curent), de preferințele pentru modul de purtare și de material. Iată cum trebuie gândită problema!
Piele sau alt material?
Depinde foarte mult de buget, de persoana căreia se adresează acel cadou, dar și de cât de mult vrei să reziste produsul oferit. Pielea sintetică este mai ieftină și mai des utilizată, așa că cele mai multe genți sunt din acest material. În funcție de cât de bine este lucrată, geanta de piele artificială poate rezista de la câteva luni până la un an, să zicem, în condiții de purtare zilnică.
O geantă pentru bărbați din piele, pe de altă parte, este mai scumpă, dar va arăta impecabil și după 2-3 ani dacă este întreținută corect. Pielea naturală mi se pare obligatorie în cazul bărbatului care lucrează la birou și poartă mai mereu costum și pantofi din piele.
Să nu uităm de gențile din material textil! Acestea au un preț mic, sunt foarte ușoare și se potrivesc destul de bine pe o serie de ținute de natură sport sau casual.
Sport sau elegant?
Chiar dacă, în ultimii ani, vedem tot mai des ruscacuri casual purtate la costum și haină de stofă, eu nu recomand o astfel de asociere când aveți în vedere un cadou. Nu toți bărbații au atitudinea și curajul necesare să combine lucrurile astfel.
Tipului care merge la sală și poartă trening, hanorace și adidași, i se potrivește o geantă pentru sală sau un rucsac sport. Pentru un tip care preferă ținutele casual, mergi la sigur dacă alegi dintre aceste genți bărbați de pe Totul din piele (totuldinpiele.ro) una de mărime medie, cu fermoare la vedere. Dacă vorbim despre omul de afaceri, tipul la costum, atunci tot acolo găsești serviete din piele pentru el.
De mână sau de umăr?
Trebuie ținut cont și de cum știi că-i place acestui tip să poarte geantă. Ca și la noi, femeiele. Mie, dacă îmi faci cadou o geantă de umăr, nu o să-mi placă așa de mult pentru că prefer varianta crossover (tip poștaș). La fel se va întâmpa dacă-i cumperi servietă unui bărbat pe care l-ai văzut până acum purtând doar genți de umăr sau invers.
Există o diversitate mare de produse, așa că sigur vei găsi o geantă pentru bărbați în stilul lui și cu sistemul de purtare pe care-l preferă. Dacă pur și simplu nu știi cum preferă să o poarte, cel mai bine este să cauți un model hibrid, care să aibă și mâner și bretea. O bretea detașabilă ar fi ideală.
Mică sau mare?
Încă un moment în care mărimea contează. Dincolo de stil și preferințe de purtare, vorbim despre a cunoaște nevoile bărbatului pentru care facem alegerea. Este inutil să cumperi o geantă cât un geamant unui tip care are nevoie să care după el doar portofelul, actele și cheile. O geantă mică este practică, ieftină și va fi foarte apreciată.
O geantă mică sau medie, pe de altă parte, nu este foarte utilă unui bărbat care transportă tot timpul diverse lucruri. Poate fi vorba despre un reprezentant de vânzări sau despre un profesor. Pentru oameni ca ei, geanta mare trebuie cumparată.
Sunt patru întrebări pe care ar trebui să ți le pui înainte de a alege o geantă care să se potrivească perfect bărbatului căruia vrei să o dăruiești. Nu cred că vrei să dai banii pe un produs pe care să-l facă uitat într-un sertar al dulapului și pentru care să-ți spună mulțumesc doar cu jumătate de gură.
Eu nu-l vad pe barbate-miu purtand geanta. Insa barbatii care au un serviciu ce necesita sa care dupa ei diverse chestii ar trebui sa aiba un astfel de accesoriu. Cred ca cel mai indicat ar fi ca geanta sa fie din piele, asa ar rezista mai mult si ar fi o investitie buna. Marimea zic eu sa fie medie spre mare, ca sa poata cara cele necesare fara sa incerce sa le inghesuie acolo, sa aiba spatiu destul.
Si sotul meu poarta geanta, dar am vazut multi barbati purtand genti……de parca le-ar fi imprumutat de la sotiile lor 🙂
Haaa norocul meu ca ies mai rar din casa si nu ii vad.
Al meu nu poarta geanta, insa am vazut multi barbati ce au una. Majoritatea au in genul celor de postas. Cred ca ii fac si eu cadou una sotului meu, imi plac mie prea mult 🙂
alea sunt cele mai comode dupa rucsac, zic eu.
Al meu are geanta dar nu o poarta, este cu rucsacul dupa el s-au cu borseta.
Fiecare cu ce ii place, draga mea.
Al meu nu se dezlipeste niciodata de rucsac si in ultimii ani am renuntat si eu la genti in favoarea rucsacelor fiindca sunt mai usor de purtat, dar depinde de barbat, pentru ca unuia imbracat la costum i se potriveste o geanta de piele bine lucrata chiar daca e mai scumpa.
eu nu port rucsac pentru ca mi se pare ca imi face spatele si mai mare decat este, dar as purta pentru ca e comod.
Al meu e cu rucsacul. Ii este mai comod si il pune in spate si nu mai are grija lui
Chiar e comod rucsacul.
Sotul meu nu este fan geanta, dar ii place sa tina la mine in geanta toate cele necesare.
I-am tot sugerat o geanta pentru barbati, dar le refuza, poate daca ar primi una cadou, ar descoperi ca e necesara.
Imi aduce aminte de cineva… Si portofelul il tine la tine in geanta?
Soțul meu nu prea folosește genți. Apelează doar la genți de mărime medie sau mica pentru acele zile in care merge la pescuit. El nici portofel nu poarta. Prefera sa-și pună banii și telefonul direct in buzunar
si el meu le purta in buzunar, pana i-am zis ca il fac mai gras. De atunci poarta geanta.