Când am fost în Jumbo, printre altele, mi-am luat și câteva lucrușoare de meșterit. Văzusem eu câteva filmulețe drăguțe pe YouTube – lucrări handmade pe bază de sfoară, dacă mi se permite să le numesc așa, și am vrut să încerc și eu, să văd dacă-mi iese. Am prins puțin timp liber într-o seară și mi-am convocat soțul la treabă. Astăzi vă arăt ce ne-a ieșit și cât de simplu a fost să realizăm cele două obiecte decorative care mie îmi plac foarte mult.
De ce aveți nevoie dacă vreți să faceți decorațiuni cu sfoară ca ale mele?
- de un recipient de sticlă de orice fel – poate fi și un borcan sau un pahar obișnuit. Eu am ales o sticluță cu gura largă, luată de la Jumbo, și o lumânare pe care o aveam în casă.
- de un lipici bun. Acum nu știu să vă dau un nume pentru că noi am folosit un pistol de lipit Dremel. Cu ăsta vă pot spune că merge la sigur, dar există și lipiciuri bune și ieftine, sunt sigură de asta. Cel mai bine întrebați în magazinele de specialitate ce face priză bună pe sticlă.
- de sfoară. Noi am folosit sfoară în două culori, după cum se poate vedea. A noastră a fost mai subțire, eu vă recomand una mai groasă și mai bine împletită pentru că bănuiesc că s-ar vedea și mai mișto.
- de dantelă. Inițial am vrut să folosesc din aceea albă mai îngustă și pe sticlă, dar apoi am găsit-o în casă pe aia mai lată și am mizat pe ea, dar nu prea îmi place. Am acoperit prea mult sfoara, dar nu-i nimic. Facem alta mai frumoasă zilele astea. Începutul a fost mai greu.
- de câteva chestii colorate – nasturi, fluturi, fundițe, inimioare, floricele – ce vă place.
Cam așa arată pe ultra-repede-înainte ce-am făcut.
Treaba este foarte simplu de făcut. Iei recipientul de sticlă și capătul sfoarei, lipești capătul în punctul de unde vrei să începi aplicarea ei și apoi continui să înfășori sfoara pe sticlă sau pahar sau ce vrei tu să îmbraci, având grijă ca, din loc în loc, să mai aplici puțin lipici pentru o mai bună fixare.
Asta e tot ce trebuie să faci. La final lipești dantelă cum te taie pe tine capul, dar nu cum m-a tăiat pe mine pentru că e prea mult.
Poți s-o lași așa sau poți să adaugi câteva elemente colorate ca inimioarele mele roșii din lemn.
La lumânare nu am mers cu o singură culoare de sfoară până la acoperirea completă, ci am împărțit înălțimea paharului în 3, având grijă să las câte o margine de 1,5 cm la bază și la partea superioară, locuri unde apoi am lipit dantelă. Prima treime a fost acoperită cu sfoară de cânepă și la fel și cea de sus. Partea din mijloc este îmbrăcată în sfoară albă.
Pe dantela de sus am ales să lipesc o fundiță simplă din sfoară de cânepă, punctată cu un mic năsturel roșu cu buline.
Mie îmi place tare mult cum a ieșit lumânarea și lucrul la aceste două mici decorațiuni cu sfoară a fost foarte plăcut și prilej de a petrece ceva timp împreună cu soțul meu. Chit că nu am făcut vreo mare scofală sau operă de artă, eu sunt mulțumită că am încercat și a ieșit ceva bun de pozat. Mai am și alte lucruri văzute pe YouTube pe care vreau să le încerc. Momentan am testat tehnica șervețelului pe niște ouă fierte și funcționează de minune, deci probabil că o să vă pregătesc și un astfel de material zilele astea, dacă am timp, dacă nu, după Paști.
Sunt lucruri simple pe care le poate realiza oricine, dacă a reușit anti-talentată de mine. Vă recomand să încercați. Nu pentru că e mai ieftin decât dacă ați cumpăra direct un produs decorat cu sfoară, ci pentru că este o activitate relaxanta și starea de bine care vine atunci când vezi că ai făcut ceva, ești bun de ceva, este neprețuită.
Ce ziceți? Veți încerca?
Și eu sunt complet anti-talent la din astea. Dar clar aș încerca, mi se pare foarte relaxant și arată mult mai fain decât orice lucru cumpărat din magazin unde arată toate la fel. În cazul lucrurilor handmade imperfecțiunile dau farmecul, așa că nu te supăra că ai folosit dantela nu știu cum, arată foarte bine 🙂
Ce dragute au iesit.
Mie imi place ce a iesit, am sa incerc si eu.
Splendide! Incepusem si eu sa fac,am facut bufnita si o chestie faina tot de pus pe perete.Imi plac mult dar iti trebuie rabdare multa. Rabdare am dar nu am timp.
Superb ti-a iesit. Chestiile astea imi aduc aminte de orele de lucru manual. Intr-o perioada si eu m-am gandit sa incerc cyu sfoara, insa pana la urma am facut ceva de genul sporul casei, insa nu mi s-a parut ca mi-a iesit fain. Am mai incercat din nou pictura pe sticla, doar ca am folosit bucati mici (gen martisor). Iar mai nou m-am apucat de goblen. Daca doresti sa vezi cat am lucrat si ce, un buzz pe privat.
Sunt tare dragute si de efect, cu minim de efort si bani putini =decoratiuni super!
Astept postarea cu vopsitul oualelor cu servetele, de unde se cumpara? Multumesc
Ai trecut la hand-made. Continua pentru ca ti-a iesit foarte frumos.
Suflet și răbdare multă a însuflețit frumos obiectele tale, felicitări! Uite cum ne dai idei pentru creații frumoase!
Super dragute! Se vede ca ai talent,rabdare,imi plac mult,ceva deosebit!Felicitari si multumiri !
Dar câtă răbdare ai! Foarte frumoase ți-au ieșit! Mi-am tot propus și eu să fac decorațiuni hand made!
Dacă vrei să faci lumânări decorative pot da sfaturi, chiar aș putea face tutoriale. Și nu glumesc!
Frumos, ai imaginație!
Esti o adevarata comoara la casa omului, cum sa nu spele Dan geamurile??? Bravo, minunat-o. Minuanat-o
Chiar au iesit super fain. Nu prea le am cu indemanarea, dar in week am fost la un atelier cu Sofia si am facut urechiuse de iepuras lipite pe o coronita
Am si eu o lumanare asemanatoare dar nu am facut-o eu ci am castigat-o la un concurs, dar imi place foarte mult.
Cand voi mai avea timp, voi mai mesteri eu ceva.
ti-a iesit f. frumos!! bravo!
Multumesc
Sunt frumoase
Multumesc.
Ce bine au ieșit! Eu cred ca sunt anti talent. Nu cred ca-mi va ieși așa bine. Chiar dacă nu pare greu deloc
Nu ca nu e greu, e chiar foarte simplu. sigur ca te-ai distra foarte bine facand asa ceva impreuna cu Cris.
sincer as incerca,insa nu stiu daca mi-ar iesi,nu prea sunt talentata 😉
Crede-ma ca eu sunt un antitalent total.
Vai ce dragut! :)Sa stii ca incerc si eu.
Bine ca stiu de unde se poate cumpara si la noi pistol din ala. Habar nu aveam ca se cheama asa si nu stiam cum sa caut ca doar nu o fi doar prin tari straine asa ceva :)))
Acum nu mai am nicio scuza sa nu fac si eu chestioare din astea dragute.
Trebuia totusi sa lasi filmuletul pe viteza mai normala ca asa am ametit uitandu-ma la el :p
da, am vazut si eu, dar nu mai aveam cum sa schimb setarile la final.