Sfaturi pentru amenajarea locuinței – 4 mici detalii care ne fac mai fericiți

cum să fim mai fericiți

Aproape toți avem o casă, dar puțini știm cu adevărat ce înseamnă acasă. Oricare 4 pereți care sprijină un acoperiș pot deveni casă.

Acasă înseamnă mai mult decât atât.

Acasă este mai aproape de ideea de cămin, de familie. Nu mai este un simplu loc în care nu te plouă, e locul unde îți găsești fericirea și liniștea. Aceste două sentimente depind și de relațiile noastre cu membrii familiei, dar țin și de modul cum am ales să amenajăm/decorăm casa.

Crezi că nu-i adevărat și că fericirea nu depinde de aspectul casei tale?

Te provoc să parcurgi articolul până la capăt și să-mi spui atunci cum vezi lucrurile.  Care sunt cele 4 sfaturi pentru amenajarea locuinței care-ți vor face diminețile mai plăcute, zilele mai senine și serile mai liniștite?

1. Lumina – bun antidepresiv

Ne-am obișnuit să spunem că iarna ne simțim deprimați pentru că ziua e mai scurtă și nu ne bucurăm de la fel de multe ore de lumină naturală ca vara. Nordicii ce să mai zică? La ei chiar că e de plâns. Dar nordicii nu se plâng.

De fapt, norvegienii și danezii sunt pe lista celor mai fericiți locuitori ai planetei. Sigur că putem vorbi aici de nivelul lor de trai, mult mai bun, dar mai este ceva – modul cum aleg să-și amenajeze locuințele.

Ce fac scandinavii de sunt mai fericiți?

Pentru a compensa lipsa luminii naturale, nordicii sunt foarte atenți la capitolul iluminat. Lumina caldă face adevărate minuni la nivel psihic. Chiar nu greșesc dacă spun că este un antidepresiv de bază. Le pasă atât de mult de acest aspect, încât folosesc niște becuri speciale care permit schimbarea intensității luminoase pe trei trepte. Poți citi mai multe despre ele în articolul Designul scandinav.

sfaturi pentru amenajarea locuinței în stil scandinav

2. Culorile deschise – relaxare sigură

N-ai simțit niciodată că anumite culori te irită, îți dau o stare de neliniște sau chiar de nervozitate? La mine verdele e responsabil de astfel de stări. Cel mai bine este să folosim culori deschise sau chiar non-culori. Revenind la prietenii noștri, nordicii, să știți că la ei albul este de bază. Nu au alb 100%, ci se joacă frumos cu pete de culoare și lumini. Nu este albul acela care te stresează și te face să te gândești la un salon de spital, este cel care te relaxează.

Vrei încă un motiv să folosești albul și culorile deschise apropiate de alb?

Află că acestea pot chiar să creeze iluzia unui spațiu mai generos, deci sunt ideale de folosit în amenajarea și decorarea încăperilor cu suprafață mică. Click pe amenajarea apartamentelor mici și găsești acolo mai multe idei și trucuri care să te ajute în acest demers.

3. Plantele – oxigen și energie

Mobila e gata, aleasă și așezată conform planului de mobilare a apartamentelor de dimensiuni reduse, canapeaua e la locul ei și televizorul (fără de care nu respirăm) vizavi.

Ce ne lipsește ?

Aparent nimic. Sau poate niște plante naturale în ghiveci? Nu doar că dau bine în decor, dar plantele ne dau oxigen și energie. În loc să privim la știrile de la 5, care ne cresc și mai tare nivelul de stres, putem îngriji 5 minute plantele sau putem citi o carte în apropierea lor.

Nu este o poveste.

Este demonstrat științific că plantele reduc anxietatea și combat depresia, ne ajută să ne concentrăm și ne mobilizăm pe ce avem de făcut. Treceți plantele de apartament pe lista produselor de cumpărat pentru amenajarea locuinței sau reamenajarea ei!

4. Sentimentele – motivație 100%

La ce bun un tablou care nu-ți spune nimic, o vază scumpă primită cadou de la o persoană pe care nici nu o suporți sau alte obiecte de decor de genul acesta? Cel mai bun decor este cel cu sentimente și cu amintiri frumoase. E casa ta, așa că nu te sfii să o împodobești cu fotografii care-ți amintesc de ziua piticului tău și de superba vacanță la mare,  de acum 2 ani, sau cu felicitări făcute de cel mic la grădiniță!

Preț mic, efect uriaș

Sunt lucruri atât de ieftine care n-au cum să nu te facă fericit de fiecare dată când le vezi. Nu e păcat să nu le folosești și să dai banii pe tablouri și obiecte scumpe care nu semnifică nimic pentru tine?

Fericirea nu e ceva ce trebuie să găsim, ci ceva ce trebuie construit zi de zi, cărămidă peste cărămidă. Fericirea depinde și de omul care azi ți-a zâmbit în autobuz, și reușitele de la locul de muncă, dar mai ales de armonia din cămin. Chiar dacă nimeni nu ți-a oferit un zâmbet și la job nu ți-au ieșit toate cum voiai, atmosfera de acasă te poate face fericit. De-asta este important să ții cont și de aceste sfaturi pentru amenajarea locuinței.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    La mine e stilul talmes balmes cu picturile lui Dragos direct pe pereti, haine si jucarii imprastiate, perdele cu fluturi si o lampa care poarta caciula de Mos Craciun pentru ca ma enerveaza lumina ei si am de gand sa i-o dau unei prietene sa o picteze(lampa) pentru ca mie imi place sa stau cu becurile aprinse.

    1. talmes-balmes sau nu, important e ca voi sa va simtiti bine acolo.

    • Roman Nicoleta
    • 19/03/2018
    Răspunde

    Casa am decorato după sufletul meu, poze multe care îmi umplu ochii de fericire când le privesc și plante pentru că îmi plac foarte mult!

    1. si banuiesc ca te ajuta sa ai zilele mai zambitoare.

  2. Răspunde

    Eu am foarte multe picturi, desene ale fetelor ce imi decoreaza peretii; poze de-ale lor de cand erau mititele si pana acum…Acasa este acolo unde te simti cel mai fericit!

    1. Personalizarea astea imi place cel mai mult sa o gasesc intr-o casa in care merg in vizita.

    • Anda Stanciu
    • 19/03/2018
    Răspunde

    EU mă simt bine în casa mea

  3. Răspunde

    Foarte utile sfaturile si rezonez 100% cu fiecare idee. Noi tocmai ne-am luat un apartament micut si suntem inca la capitolul renovare. Mizam pe culori deschise astfel incat lumina naturala sa se imprastie frumos in toata locuinta. Idei am multe, insa caut sa ma incadrez si in buget. Se pot face totusi multe lucruri faine cu un buget redus insa. Multi nici nu au idee de asta. Important este sa imbinam si utilul cu placutul.
    Referitor la tabloul de pe pereti… clar nu o sa pun ce e la moda ci ce ma face fericita. Ajung si acolo si o sa iti arat si tie. Pupici Cris! :-*
    P.S. doar 2 orhidee mi-au murit, restul le-am adus la viata!

    1. Sper ca nu pui tablou cu mascatul, zuzooo!

  4. Cu toate sfaturile tale sunt de acord.Casuta mea am făcut-o să mă simt bine in ea,mi-e tare drag când vin de undeva și o vad.

    1. Fix asta inseamna acasa. Unii au casele asa de reci, ca fug de ele.

  5. Lumea încă tinde să cumpere tot ce vede la alții și e trist. Trebuie să ne facem casa după bunul plac și în funcție de ce ne place nouă.
    Eu am optat pentru culori în nude, puține accesorii, multe plante și flori, pete de culoare acolo unde e cazul, dar aerisesc tot timpul casa, îmi place mirosul de casa noastră!
    Mi-am făcut casa în așa fel încât chiar și în cel mai frumos hotel să îmi doresc să ajung acasă!

    1. Bine punctata treaba asta cu copy-paste in materie de decorare a casei.

  6. Sunt total de acord cu tine. Lumina calda chiar face minuni! Mie mi.ar trebui ceva mai multe flori in casa, dar remediez problema.
    Dar mai fericita as fi daca vremea asta si.ar reveni mai repede.

    1. Plantele de apartament au multe beneficii. Nu am nici eu prea multe, dar am cateva.

    • Nicolae Claudia
    • 19/03/2018
    Răspunde

    Chiar imi ador casa. Am decorat-o asa cum am vrut si de fiecare data cand plec undeva, abia astept sa ma intorc acasa..

    1. la fel simt si eu, acasa ma simt cel mai bine.

    • Toma Tanțica
    • 20/03/2018
    Răspunde

    Utile sfaturii…Eu am aproape toate puse in aplicare…

    • ghelbere elena
    • 20/03/2018
    Răspunde

    Am adoptat in stil minimalist in decorarea apartamentului. Am un apartament micut si nu l-am incarcat cu multe lucruri si da, varul de pe pereti este alb.

    1. Asa mi-as dori eu sa am spatiu, dar am tot adunat lucruri si simt ca ma sufoc in casa.

  7. Nu stiu cum sa iti zic, dar ador stilul nordic si sigur vom adopta accente scandinave in amenajarea interioara. Imi place ca e aerisit, liber, deschis.
    Mai nou, am auzit o stire cum ca finlandezii ar fi cei mai fericiti oameni din lume. 😀

    1. Vrei sa fii fericita la fel ca ei, a?

  8. Răspunde

    Am decorat si noi casa intr-un stil mai industrial, dar nu a tinut prea mult timp. A venit asta micul si a redecorat cu culorile sale preferate toti peretii asa cum a stiut el mai bine. Va recomand sa incercati niste tavane false pentru camera celui mic in special. I-am luat unul cu cer instelat si il adora.

    1. Multumim pentru sugestie.

  9. Răspunde

    La partea cu plantele eu am de lucrat. Cum sa zic sa nu ma fac de ras… nu prea stiu sa le intretin (asta ca sa nu zic ca le ud anapoda si ori le inec, ori se face pamantul beton de la faptul ca uit complet de ele). Am distrus multe plante de ghiveci, dar cand o sa am locuinta mea o sa-mi iau o planta mare si usor de intretinut, poate reusesc sa o tin mai mult decat pe cele pe care le-am avut in trecut.

    1. Răspunde

      Asa sunt si eu acum…mi-am luat ceva mai multi cactusi si plante de genul asta care se uda mai rar tocmai din cauza asta. Cate plante s-au dus din cauza necunostinte mele…

    2. De ce sa te faci de ras? La mine sotul se ocupa de plante pentru ca ii si place si are si mana buna. Noi oricum am ales plante care se uda rar, ca sa fim siguri ca nu le omoram.

  10. Răspunde

    Nu prea ma pricep la amenajari, dar de multe ori ma ghidez si eu dupa diverse modele. Nu sunt foarte inventiva la acest capitol

    1. Hmm, eu pu pariu ca ai o casa foarte frumos decorata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares