Nu cred că sunt singura care a avut de-a face cu fenomenul de condens în bucătărie. Aburul rezultat în urma procesului de gătire se ciocnește de suprafețele mai reci din încăpere (pereți, mobilă) și se transformă în apă care începe să se scurgă pe ele. De ce nu e bun condensul? Pentru că afectează aspectul (urme șiroite rămase pe faianță), pentru că strică zugrăveala, dăunează mobilierului și poate chiar scădea durata de viață a aparatelor electrocasnice și ataca zidăria. Asta ca să nu mai vorbim despre cât de nesănătos este să inspirăm un aer atât de umed. Și ce putem face în cazul în care avem parte de condens în bucătărie? Să nu mai gătim? Gătim, dar ne luăm măsuri suplimentare de protecție.
1. Alege o hotă bună
Hota este obligatorie în orice bucătărie. În cazul în care nu ai deja una, va trebui să ți-o cumperi, dar atenție ce alegi! Dacă te uiți, de exemplu, la hotele de aici, ai să vezi că sunt modele diferite: unele mai puternice și cu o capacitate mai mare de absorbție, altele cu putere și capacitate de evacuare a aburului mai mici. Cu cât este mai puternică, eventual prevăzută cu două motoare, cu atât hota va evacua mai repede aburul și va preveni formarea condensului.
În bucătăriile închise, care au fereastră mare care dă afară, se poate miza și pe o hotă mai puțin performantă. Mai multe despre cum poți alege hota perfectă, cum se montează corect, dar și alte trucuri pentru amenajarea bucătăriei, găsești în articolul Sfaturi pentru utilarea bucătăriei.
2. Aerisește
Nu contează că ai gătit 15 minute sau o oră, bucătăria trebuie aerisită, ca și restul locuinței, cel puțin o dată pe zi. Cel mai bine este să aerisiți toată casă odată, să deschideți larg toate ferestrele și ușile pentru 10-15 minute. Astfel, curenții vor face transferul de aer mult ma rapid. Știu că unele persoane obișnuiesc să lase fereastra rabatată toată ziua în ideea că aerisesc, dar această metodă nu este prea eficientă.
3. Folosește capacul
Fierbi o ciorbă sau o tocăniță? De ce să faci asta cu oala descoperită? Consumi mai mult gaz, stai mai mult în bucătărie (pentru că se gătește mai greu) și se evaporă mai mult lichid care apoi se va transforma în condens. Pune tot timpul capac oalelor în timp ce gătești în ele! Chiar și în lipsa unei hote, diferența se va vedea.
4. Crește temperatura din bucătărie
O greșeală pe care mulți o fac este să închidă caloriferul din bucătărie, în ideea că mai fac și economie și că acolo oricum se face cald când gătim. Nu zic să încălzim la fel de bine ca în dormitor, dar contează foarte mult să fie o temperatură constantă. Dacă pereții sunt călduți, nu înghețați, rata de transformarea a vaporilor de abur în lichid este mult mai mică.
5. Apelează la soluții antiumezeală
Există pe piață tot felul de produse și aparate menite să scadă nivelul de umiditate dintr-o încăpere. Unul dintre ele este dezumidificatorul. La fel de util poate fi un aer condiționat cu funcție de dezumidificare sau un absorbant de umiditate. Un săculeț de pânză, în care ai pus sare grunjoasă și pe care l-ai agățat în bucătărie, va face treabă foarte bună.
Acestea sunt cele mai la îndemână și mai puțin costisitoare măsuri pe care le poți lua pentru a scăpa de condens în bucătărie. Sigur că izolația contează și ea foarte mult și niște termopane de calitate, eventual cu sistem de microventilație, la fel. Doar că aceste schimbări presupun investiție serioasă și nu se pot face de azi pe mâine.
Mulțumim de sfaturi. .Sunt binevenite
Multumesc si eu pentru vizita.
Done, done, done, done and done! :)))
Pe toate le am facut, sunt mandra de mine! 😀 Le am luat in calcul inca de cand ne am mutat.
eu inca ma mai razboiesc cu mama, care nu vrea deloc sa faca uz de capacele din dotare.
Eu tin cont de toate ca altfei nu e bine.
Foarte bine, Valeria. De la condens ne putem trezi cu igrasie, mucegai si probleme de sanatate.
Desi am hota prefer sa gatesc cu geamul deschis nu mnai spun ca orice gatesc si in orice vas pun mereu capacul.
Iarna cu geamul deschis? Brrrr.
Noi avem hota si mentinem o temperatura constanta asa ca nu avem condens.
Asta este foarte bine pentru sanatatea voastra si pentru mobila.
Eu cu hota rezolv problema aceasta și am ales la momentul potrivit geamuri termopan cu micro ventilație, geamul rămâne deschis câtiva mm, suficient pentru aerisire constanta.
ferestrele cu microventilatie sunt intr-adevar mai mult decat utile.
Bune sfaturidacă te ții de ele!
Dar știu un tip, ceva mai inginer ca mine, care și-a făcut din hotă o instalație de condensare a aburului. Așa ma salvează un pic de apă caldă pe care o folosește la spălatul vaselor! 🙂
Deh, daca se pricepe…
Multumim de sfaturi! Eu de obicei gătesc cu geamul deschis si daca am ceva ce trebuie sa fiarbă …pun un capac pe tigaia/oala respectiva…
Cu fereastra deschisa si eu, de primavara pana toamna tarziu. Iarna, doar rabatata.
Foarte bune sfaturile! Exact asa procedezi si eu si funtioneaza. Pe cat posibil incerc sa aerisesc cand gatesc la aburi. Iarna e cel mai greu din pacate dar ne adaptam 🙂
Vara e floare la ureche. Ca oricum e cald si lasi fereastra deschisa.
4 pasi din cei mentionati ii respect insa uite ca pana acum nu am apelat la solutii antiumezeala.
Foarte bune sfaturile tale. Si eu mi-am luat o hota beko neagra ca sa se potriveasca cu plita si cuptorul. Este tare eficienta si firma este una buna careia n-am ce sa-i reprosez.
negru e elegant, imi place si mie, dar se vede orice fir de praf pe el 😀
O hota noua chiar mi-ar trebui. Si as vrea sa-mi iau si un dezumidificator, dar mai aman cheltuiala asta pentru ca momentan „arunc” cu banii la dentist si nu prea-mi mai permit mare lucru. Abia astept sa trec de hop-ul asta.
iti tin pumnii sa termini repede si cu bine tratamentele. sanatatea este cea mai importanta.
Foarte bune sfaturile…Si mie mi se intampla destul de des ..deobicei tin geamul deschis dar cred ca mai bine imi iau o hota!!!Sa te ajute Domnul in continuare!!
Eu sm hotă…si tot de face abur