Ieri, după vizita la spital, mă duc până la Mitropolie, pe la moaște. Da, știu că sunt comentarii la așa apucături, dar e fix treaba mea dacă eu îmi pun speranța în minunile lui Dumnezeu, sătulă de ce nu fac medicii, da? Trecem peste asta, că nu aveam de gând să scriu despre vizita la Sf. Dumitru (drept dovadă că nu mi-am dat nici check-in și n-am nici selfie de acolo, cum își făceau majoritatea), dar vreau să înțelegeți contextul următoarei întâmplări.
Eu – cuminte la rând, fără soț, care tocmai plecase să cumpere ceva de la magazinul bisericesc. În dreapta mea, un nene trecut de 50 de ani, cu soția alături. Nu privesc nici stânga nici dreapta. Întotdeauna evit contactul vizual cu oamenii în astfel de cazuri pentru că nu caut conversații cu străinii. Din senin, mă pomenesc cu nenea ăsta în urechea mea.
El: Aveți copii?
Eu: Nu
El: Înseamnă că pentru asta ați venit – să vă rugați să aveți un copil.
Eu: Nu, domnule, am venit să mă rog pentru sănătate.
Mi-am întors și mai mult corpul în direcția opusă lui, adică i-am arătat spatele, șocată de cât tupeu poate avea un om să încerce să intre cu bocancii în viața mea. Nu suport când îi freacă pe străini grija de mine. Am o vecină, din capătul celălalt al străzii (practic ne știm doar din vedere, eu nici nu știu cum o cheamă pe ea), cam de-o vârstă cu mama; de fiecare dată când trece pe stradă și mă găsește cu câinele afară, îmi recomandă să fac un copil sau mă întreabă când îl fac. Dumnezeule, câtă lipsă de educație poți avea să întrebi așa ceva!?
Revenim la coadă la moaște. Mai stăm vreo 40 de minute. Între timp revine și soțul meu. Nene își tot căuta de vorbă cu toată lumea. Ba discuta despre banii pe care îi iau preoții, ba despre corupție și economie (totul în mare necunoștință de cauză), dar cu nimeni n-a intrat în probleme personale. Brusc, își aduce aminte că sunt în stânga. Insistă că trebuie să ne rugăm să avem un copil. Îi spun că în viață există lucruri mai rele decât lipsa unui copil. Mr. Soț trece între mine și nenea, îi spune că știm noi pentru ce-am venit să ne rugăm, dar se mai lovește de 2-3 insistențe.
La intrarea în biserică, rândul se îngustează și nu mai stăm câte 2-3 pe linie, ci trecem unul în spatele celuilalt. Al meu mă pune pe mine în fața lui, tocmai pentru a evita o nouă abordare din partea lui Nea’ Vorbărețu’. Mai vine o replică. Ne atrage atenția că nu are femeia ce căuta în fața bărbatului. Ne facem că nu-l mai auzim. Știu… urât din partea noastră! Acum măcar știu că, dacă rugăciunile nu ne vor fi auzite, va fi pentru că am stat în fața soțului meu la moaște.
Ce facem cu specimenele astea? Nu există nimic care să-i facă să tacă. Singura lege care ar face ceva în sensul ăsta este cea a bunului simț pe care ei nu-l posedă sau, și dacă au o fărâmă de bun simț, aceasta este anulată de multă prostie și de convingerea că stăpânesc adevărul absolut. Vezi-ți de treaba ta, omule! E chiar așa de greu? În definitiv, dacă tot îmi recomanzi mie să mă rog pentru ceva anume, că știi tu de ce am au nevoie, de ce nu folosești timpul prețios ca să te rogi pentru tine?
Urăsc oamenii care nu-și văd de treaba lor. Urăsc să fiu târâtă în conversații pe care nu le-am solicitat nici prin cea mai mică privire. Urăsc să fiu nevoită să vorbesc despre viața mea. Urăsc să mi se spună ce trebuie să fac, ce e normal și ce nu e.
Sunt sigură că ați întâlnit și voi astfel de specimene. Cum ați scăpat de ele?
sursa foto aici
Da, și am întâlnit și încă întâlnesc astfel de oameni dar ce-l mai bine este săi eviți, sa te faci ca nui auzi. Aia sunt oameni care se plictisesc grav și caută băgare în seama.
Cred ca asa trebuia sa fac, sa zic ca sunt surda :))
Pfiiiiiu, „subiectul” din articolul tau a reusit sa ma enerveze teribil, chiar daca nu am avut eu contact direct cu el. Dar am intalnit si eu astfel de specimene. Pai sa stii ca nenea are dreptate. Din cauta ta (femeie) ca ai stat in fata sotului la rugaciune sunt atat de multe dezastre naturale. Bataia lui Dumnezeu stii. (Stiu ca intelegi sarcasmul).
Bai, eu pe astia i-as bate numai in gura ca pe coasa ca sa se gandeasca de doua ori inaibte de a o deschide. Sa gandeasca am spus? Oare cu ce????????????
Exact genul ala de specimen care distruge viitorul unei generatii prin simpla existenta.
Referitor la copii…. am unul in draft foarte acid, dar m-am gandit sa il cenzurez pana il scot la lumina. Dar nu stiu ce as cenzura…. poate doar titlul :)))
da, mai, stiu ca sunt o pacatoasa si sunt o femeie nenorocita ca nu vrea copil. Asta sunt, n-am zis ca as fi perfecta. Vreau doar sa fiu lasata in pace.
Nu suport pe cei care vor sa-mi intre in viata cu ciubotele, dar cu cat nu-i bagi in seama cu atat devin mai insistenti.
Corect. Vedea ca intorc spatele si continua.
Eu mergeam linistita cu autobuzul cu al meu si cu Dragos si se aseaza o duduie trecuta de prima tinerete in fata mea pe scaun si fara sa schitez eu nici un gest incepe: Vai ce copil frumos aveti, sa mai faceti unul neaparat ca nu e bine sa aveti numai unul si a tinut-o asa pana am coborat fara ca macar sa aiba habar cat de greu mi-a fost sa-l fac si pe asta in situatia mea si fara sa ma intrebe daca imi mai doresc unul. Eu nu mi-as permite niciodata sa intreb asa ceva un necunoscut, dar unii nu au buton de oprire. Cum scap de ei? Le spun ca mai duc acum acasa si fac inca unul!
ce nebunica esti! Mai bine te apucai sa-l faci chiar acolo, ca sa se calmeze femeia.
Cunosc sentimentul, si la mine pe str se poarta. Mai noi exista faza…cand ii faci o surioasa Mayei. Urat ca s-a ajuns asa. Multa sanatate iubita!
Multumesc, Alina. Se pare ca sunt peste tot d-astia care nu-si vad de vietile lor.
Nu suport asemenea oameni, am cunoscut si eu cativa eu le raspund dupa cum imi vorbesc.
Incerc sa ma cenzurez, sa fiu calma…
Ignor ,altfel ,îmi strică o perioadă de viață prețioasă!
Este bine daca ai puterea sa ii ignori.
zambesc doar si nu raspund la intrebari sau comentarii!
Sa-i mai si zambesc? Mai bine lasa!
Fiecare padure cu uscaturile lor …nici eu nu sunt dispusa sa imi pun viata pe tapet in fata vecinilor sau necunoscutilor ..sa dau detalii despre cine stie ce ;da,am intalnit si eu asemenea specimene si am plecat din locul unde eram sau le-am raspuns scurt si mi-am mutat locul .
as fi plecat si eu, daca nu trebuia sa stau la coada acolo 😀
In general evit. Fiecare se roaga pentru ce vrea, cand vrea si daca vrea. Acum ceva timp imi spunea o prietena sa merg si eu la biserica, sa ma spovedesc. I-am spus foarte frumos ca merg atunci cand simt nevoia si nu vreau sa ma spovedesc pentru ca nu am de ce. N-am spart casa nimanui, n-am omorat pe nimeni si nici n-am pacate capitale ca sa ma preseze urgent sa le povestesc preotului. Daca vreau sa marturisesc o fac acolo, in propria intimitate. Eu respect parerile altora si mi se pare firesc ca si altii sa le pastreze pentru ei propriile ganduri.
Mi-ai ridicat-o la fileu cu spovedania. Uite, nici eu nu m-am spovedit de mult si mama face ca trenul ca nu e bine. In schimb ea se spovedeste, dar face aceleasi chestii pe care le-a marturisit si pentru care se presupune ca s-a cait. In definitiv nu asta inseamna spovedania, sa spui ce ai gresit, sa te caiesti si sa nu mai faci? Sau mergem si ucidem pe cineve, ne spovedim si luam dezlegare si maine facem alta crima?
Intotdeauna se va gasi cineva care sa iti strice zen-ul. Dar chiar si la biserica???? Trebuia sa ii spui Dvs de asta ati venit aici? 😀 Sanatate multa bunicii tale si multa putere voua!
Multumim.Pai cum? La biserica au un chef de vorba ce n-ai vazut. Cat a stat la coada a trancanit. Cand a ajuns la racla avea rugaciuni de zis omul.
Cred că cel mai bine este să ignorăm asemenea persoane, e bine pentru noi în primul rând, iar pentru ei o lecție de bun simț.
Voi incerca sa ignore, dar nu cred ca reusesc.
DIn păcate, nu putem scăpa de astfell de oameni și de astfel de întrebări. Am ajuns să fiu arogantă astfel încât oamenii să nu îndrăznească să mă abordeze. Am fost prea drăguță și oamenii si-au permis prea multe indiscretii.
Am inceput sa dau niste raspunsuri comice sau dure, depinde de starea mea, sunt lasata in pace.
Stiu ca si tu ai scris acum ceva vreme despre acelasi lucru. Zau ca nu stiu ce avem de isi permit oamenii atatea cu noi. Vorba ta, poate zambim prea mult, suntem prea dragute si incurajam nebunii.
Unii oameni nu isi cunosc limitele, nici macar pe cele de bun simt. Nu putem avea mari asteptari de ei.
Am intalnit atatea situatii incat sunt satula de prostii care se baga in seama.
zicea cineva ca ar fi oameni care se simt singuri. Eu nu cred. Cred ca sunt doar lipsiti de educatie.
Pe mine nu ma deranjaza absolut deloc astfel de persoane. Ma gandesc intotdeauna ca cei care se baga atat de mult in seama sunt, de fapt, oameni singuri. E drept ca poate nu ai stare sa vorbesti tot timpul cu ei…
Delia, oamenii care se simt singuri si eu simt asta, imi sunt dragi si le raspund frumos, atata vreme cat pastram o anumita limita in conversatie. Eu insami stiu ce inseamna singuratatea si sa nu ai cu cine vorbi. De la 21 de ani m-am izolat in casa. Stiu perfect cum e cu singuratatea.
aoleuuuu..imi vine sa ii bat pe oamenii astia. am intalnit si eu astfel de oameni si cu unii chiar m-am certat rau 🙂
cica sa nu ne certam, n-auzi? 😛
te inteleg Cristina. Nici mie nu imi plac astfel de persoane, mai ales cand vine vorba de spre copii (de ce nu faci, e pacat etc) .
Stii ce este mai grav? Cand genul acesta de persoane nu isi vad de viata lor, se baga in a ta, dau exemple, dau sfaturi si o fac pe atotstiutorii chiar si in cele mai cumplite momente. De abia ce mi-am inmormantat mama. Locuiind departe de parinti am ajuns tarziu acasa. Nu am avut timp sa o jelesc asa cum simteam/vroiam, nu am avut timp sa ma intremez (de, urma inmormantarea) ca deja babale au inceput cu sfaturile, ce e bine, ce e rau, ca de, asa trebuie, e pacat etc.
Imi venea sa urlu si sa strig in gura mare: oameni buni decat sa va dati cu parerea si sa o faceti pe desteptii mai bine ajutati cu o vorba buna, respectati durerea, neputinta celui/celor care raman in urma dar si memoria celui mort.
Sincere condoleante. Nu cred ca existe cuvinte care sa te poata alina in aceste momente. Imi pare rau ca ai avut parte de oameni din astia tocmai acum. Ei nu pot respecta pentru ca asta le e educatia. Daca te pot ajuta cu ceva, daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva, stii unde sa ma gasesti. In momente d-astea oamenii nu-si dau seama ca e mai bine sa taca…