Am depășit de mult etapa în care purtam ochelari de soare doar ca sa par misterioasă, să mă pot ascunde în spatele lentilelor. Ca să fiu sinceră, eu nu port ochelari pentru că zic medicii, ci pentru că nu pot fără ei, pentru că fără ochelari orice privire de-a mea e o strâmbătură, și asta nu doar vara. Oricând e lumină prea puternică, am nevoie de ei. Poate și pentru că ochii mei sunt torturați grav cu orele de stat la laptop?
De când ochelari de soare polarizați?
La început am zis că cei care promovează ochelari de soare polarizați sunt ca aia de la teleshopping, că mint frumos, doar ca să-și vândă marfa. Credeam că orice lentilă e bună. Ei bine nu, unele lentile sunt doar colorate și atâta. Nu fac nimic mai mult. Și asta vă spun eu, care i-am purtat cam jumătate din viață.
Prima dată am probat o pereche de ochelari buni, cu lentile polarizate, într-un mall, acum vreo 15 ani. De atunci doar lentile polarizate aleg. Și nu, nu vă gândiți că am vagon de ochelari de soare! De fapt, am doar 3 perechi. Ba nu, am 4, dacă îi punem la socoteală și pe cei pe care vreau să vi-i arăt azi, de la un brand nou, Rayons.
Mă știți că acord credit întotdeauna brandurilor noi și că nu sunt genul care să dea mai mult de 200 de lei pe un produs doar pentru că poartă logo-ul nu-știu-cărei firme de renume internațional. Greșesc sau nu, e treaba mea. Cert e că, atunci când am dat peste site-ul acesta, Rayonsco.com, și-am văzut ce ochelari au și la ce prețuri, am zis că e un brand pentru mine și nu am greșit. Puteți arunca un ochi și pe pagina lor de Facebook RayonsSunglasses.
Ce zice de noii mei ochelari Rayons?
Voilà! Așa arată ochelarii pe care i-am primit eu săptămâna trecută. Cum vremea din București nu a fost prea prietenoasă atunci, am ajuns abia azi să fac câteva poze pentru a vi-i arăta și vouă.
I-am purtat azi mai bine de două ore, cât am avut de alergat prin București, și pot să spun că-mi place confortul pe care lentilele îl asigură ochilor mei. Chiar a fost soare azi în capitală, chit că a bătut vântul, dar nu am avut nicio problemă cu lumina, dar nici nu s-a lăsat cu dureri de cap din pricina culorilor ultra-modificate. Da, unii ochelari fac asta și pe ăia nu îi suport.
Ramele ochelarilor Rayons sunt fabricate din acetat, iar lentilele din ceea ce numim TAC – tri-acetat de celuloză, material care protejează 100% împotriva radiațiilor UVA. Nivelul de protecție este cel recomandat de medici, și anume 400 UV, deci sunt clar ochelari de calitate. Și, după cum puteți vedea pe siteul lor, prețurile nu sunt foarte mari. Aici puteți vedea cât costă ochelarii mei, modelul Sunset.
Dimensiunile exacte ale modelului ales de mine sunt: Lățime (partea din față) – 13,5 cm, Înălțime – 4,5 cm, Lungime brațe – 13,5 cm.
Cred că pozele vorbesc de la sine despre faptul că ochelarii Rayons au un aspect deopotrivă rafinat și rezistent. Îmbinările par foarte trainice.
Pe lângă ochelari, în pachet am mai primit o cârpă pentru curățat lentilele și un săculeț de protecție pentru noul meu accesoriu.
Ce e de reținut din articolul de azi? Nu că Rayons e cel mai tare brand sau că vreau eu neapărat să cumpărați ochelari de soare de la ei, ci că puteți avea ochelari de soare de calitate, frumoși, dar și capabili să vă protejeze ochii la capacitate maximă, fără să cheltuiți o avere.
Țineți minte că cea mai bună protecție v-o oferă o pereche de ochelari de soare polarizați! Pe ei trebuie să mizați dacă vreți ca privirea încruntată să nu ducă la apariția ridurilor și să evitați problemele oculare. Dincolo de asta, vizibilitatea este perfectă. Culorile își păstrează naturalețea iar contrastele devin mai clare. Sunt excelenți pentru plajă, pentru șofat sau pentru o simplă plimbare în parc.
Întrebarea mea pentru voi este cât ați fi dispuși să investiți maxim într-o pereche de ochelari polarizați?
Sunt superbi ochelarii si iti vin perfect. E bine ca au si factor de protectie, pentru ca razele UV sunt nemiloase indiferent de anotimp.
Multumesc, Irina.
Sunt frumoși ochelarii tai. Referitor la întrebarea ta.. Pai dacă ar fi ochelari de vedere a-și investi cat mai mult dar dacă sunt de soare pai mai mult de 150 de lei nu a-și da.
Gandim cam la fel.
Având în vedere că conduceam iarnă vară mereu cu soarele în față, că sunt foarte sensibilă la lumină, probabil tot din cauza statului la laptop, am investit destul de mult într-o pereche de ochelari polarizați. Eu am optat pentru RayBan, am avut mereu incredere in acest brand si nu m-a dezămăgit. Prețul a fost mai mare și pentru design, și pentru lentile polarizate maxim 3P, și pentru brand. Îi port de 3 ani și sunt super încântată.
Aștept zile cu soare să pot testa si lentilele polarizate de la Rayons. Eu mă bucur că sunt la un preț accesibil, poate așa oamenii nu își vor mai strica ochii cu ochelari proști de soare.
Uite chiar astept cu interes comparatia ta Rayons -RayBan pentru ca eu nu am ochelari de la al doilea brand numit si as fi curioasa ce ofera in plus.
am de vedere nu investesc prea mult in cei de soare dar sfatul tau o sa il iau in considerare cand voi achiziționa pentru copii
Sfatul nu e al meu, e al medicilor. Eu doar va reamintesc de el.
Ce faini sunt. Sa ii porti cu drag si ani multi :-D!
Din specificatiile prezentate si de tine, imi dau seama ca sunt chiar ok calitativ.
Iar pretul am vazut ca e unul decent, accesibil pentru oricine care vrea o pereche de ochelari (dar nu din aceia dubiosi, de pe taraba din piata).
Cat despre investit, cred ca nu as da mai mult de 100 de Euro, la salariile noastre. Asta ar fi plafonul :-D. Gasesti ochelari de calitate la pretul asta, nu trebuie sa mergi cu snobismul pana la 1000 de Euro.
Scump, bre, scump. Eu nu as da 100 de euro pe ochelari.
Multumesc, Camelia. Repet, nu sunt specialista in ochelari, eu doar stiu daca ochilor mei le place o pereche sau nu.
Sunt foarte frumosi ochelarii si iti vin foarte bine. Eu nu as investi foarte mult in ochelari de soare.
Multumesc. Nici eu nu as da mai mult de 200 de lei, am si zis.
Stiu ca e aproape obligatoriu sa port ochelari, dar nu port. Ma deranjeaza, poate ca port foarte mult timp ochelari de vedere.
si nu poti face din aia de vedere cu lentile speciale si pentru soare?
Cris, multam fain, azi i-am primit si eu :* :* :* deci trebuie sa-i pun la treaba! imi plac ai tai, sunt ceva mai maricei decat ai mei. dar frumosiiiii!!!
Tu ai fata micuta si cred ca-ti vor veni bine cei ochelari. Abia astept sa te vad cu ei.
Să-i porți sănătoasă și cu plăcere! La alergat nu te incomodează de loc? Întreb asta pentru că în adolescență am făcut atletism de performanță și preferam să alerg fără ai mei ochelari de vedere.
Sa-i porti sanatoasa si cu mare drag. Sunt minunati si iti sta foarte bine cu ei.
Multumesc.
Eu una dau nici un leu pe ochelari de soare…Pentru ca am de vedere :)))
Dar sunt f faini.
Multumesc.
Calitate super, ca şi preţ……fară concurenţă. În Romunica se apropie de 200 lei.
Iti vin foarte bine ochelarii si sunt foarte frumosi. Sa-i porti cu placere.
Si eu am inceput sa folosesc doar ochelari polarizati pentru ca am devenit foarte sensibila la ochi si lacrimez imediat de la soare, vant, etc
Eu ii port doar pe soare, desi sa stii ca si eu am probleme cand bate vantul, dar lumea te priveste aiurea daca ii porti in absenta soarelui.
O sa razi, dar eu acum aud pentru prima data de astfel de ochelari 😀 si culmea e ca port ochelari de soare multe luni din an pentru ca ma deranjeaza lumina puternica, mai ales cand conduc.
probabil ca tu oricum ti-ai luat de pe la mall chestii de calitate.
Arata foarte bine si iti stau super. Si eu caut de regula ochelari cu factor de protectie!
Multumesc, Diana.
chiar arata foarte bine ochelarii. pe o pereche de ochelari de soare as da maxim 300 lei..
Tu vad ca esti mai darnica decat mine.
Sunt perfecti! Numai buni ptr iarna,pe mine ma dor ochii iarna cand e soare si e totul alb.
Si eu am probleme iarna, mai ales cand totul este acoperit de zapada.
Sunt foarte draguti. Eu nu port ochelari de soare din cauza celor de vedere. Insa ii admir tot timpul la alte fete.
Banuiesc ca ai ceva lentile speciale pentru soare, nu?
Draguti ochelarii! Nu stiam despre faptul ca ochelarii polarizati sunt mai buni. Eu am o pereche de ochelari de vreo 10 ani si inca ii port dar cred ca sunt obisnuiti. Insa ma simt bine cu ei si daca insa nu s-au stricat ii mai port… vreo 10 ani daca o fi :))
Important e sa te simti tu bine cu ei.
Drăguți foc, să-i porți cu drag! Nici eu nu aș da mai mult de 150 lei, deși recunosc că mă deranjează și pe mine soarele și vântul, dar calitatea lor contează mult, mai ales când ai probleme de vedere.
Nu ma pricep la ochelari, inca am multi din plastic…. insa imi pare ca acesti ochelari ti se potrivesc si asta e mare lucru. Sa ii porti sanatoasa !