Acum mai bine de 25 ani, când vărul meu abia împlinise 3 ani, a primit cadou de la nașa lui un trenuleț. De fapt, era un set complet. Avea o table metalică, pe care erau montate șine și erau desenate peisaje. Trenulețul era metalic (cel puțin așa mi-l aduc eu aminte), se punea pe șine și pornea la drum după ce răsuceai o cheiță în tabla aceea de metal pe care se sprijinea. Nu ne venea să credem ce claxon puternic avea locomotiva aceea atât de mică. Eram pur și simplu fermecați de trenuleț, chit că planșa era doar desenata, nici vorbă de copăcei sau căsuțe în miniatură, cum aveam să văd mai târziu la alte trenulețe.
Apoi au început să apară alte jucării, gen mașinuțe, camioane și chiar tancuri cu telecomandă. Trenulețul a ruginit pe undeva prin pod.
Nu știu dacă e doar o impresie de-a mea, dar pentru multă vreme mie mi s-a părut că trenulețele nu au mai fost la fel de căutate. Eu am un mare defect. Când merg în magazinele care au raioane de jucării, e musai să trec pe acolo. M-am uitat de multe ori după trenulețe jucărie, mai ales când trebuia să cumpăr cadouri pentru picii prietenilor noștri. Am dat doar peste câteva modele, unele prea simpliste (plastic colorat care nu transmitea nimic), altele prea de oameni mari (erau mai degrabă niște miniaturi sofisticate care clar erau pentru băieți mai mari de 5-6 ani). Mai erau și niște trenulețe din lemn, dar acelea nu erau suficient de colorate și atrăgătoare. Arătau ca niște bucăți de lemn cu roți.
De câțiva ani însă am observat că a crescut interesul celor mici pentru trenulețe. Dacă nu mă înșel, cred că asta are legătură cu difuzarea și redifuzarea pe diverse posturi pentru copii a filmelor animate Thomas and Friends. Aceste desene au ca personaj principal locomotiva Thomas, o locomotivă superb desenată și însuflețită de creatorii ei. Ochii, gura și nasul formează o față prietenoasă. Amicul Thomas vorbește și are parte de tot soiul de aventuri alături de prietenii lui. Nu e de mirare că desenul a prins la copii și că aceștia cer tot mai des jucării trenuleț Thomas și prietenii.
Ca și personajele din acel desen, și jucăriile acestea sunt foarte colorate, vesele și prietenoase. Le-am văzut și prin magazine, dar cele mai multe trenulețe Thomas le-am găsit pe worloftoys.ro (în caz că sunteți în căutare de așa ceva). Se găsesc și locomotive simple și trenulețe cu mai multe vagoane (unele chiar pot fi detașate). Ba chiar am văzut și trenulețe 2 în 1 care se transformă miraculos. Acum te uiți la ele și îl vezi pe Thomas și, dacă schimbi locul roților și le întorci invers, hop îl ai pe unul din prietenii lui, pe Percy. Acestea sunt relativ ieftine. Prețurile pornesc de pe la 25 de lei.
Mai scumpe sunt seturile cu trenuleț, dar merită bănuții pentru că acestea cresc pofta de joacă și stimulează creativitatea copiilor. Depinde cât vreți să investiți. Un trenuleț cu șine și gară vă duce pe la vreo 70 de lei. Dacă vreți un set cu mai multe elemente (tuneluri, poduri, serpentine) sau cu trasee inedite (chiar și prin junglă!), o să cheltuiți puțin mai mult, dar aveți avantajul că cel mic nu se va plictisi prea curând de jucăria lui.
Ce-am ochit eu și se potrivește foarte bine și nepoatei mele, este setul pentru baie. O locomotivă și 2 vagonete din plastic sunt gata oricând de bălăceala și, ca să fie distracția și mai mare la băiță, prietenosul Thomas își mișcă și ochii când dă de apă :D. O să-l iau pe acesta prima dată și, dacă dă semne că-i plac trenulețele (deși e fetiță, am văzut că îi plac mașinuțele), o să cumpăr și un set complet cu șine. Nu doar pentru ea, desigur. Ce, mătușa nu are voie să-și aducă și ea aminte de copilărie jucându-se cu trenulețul?!
Pe la voi cum e? Cu trenuleț sau fără?
acum vreun an de zile stiu ca i-am luat nepotului meu un trenulet si chiar a fost incantat peste masura. mie mi se par tare faine, desi da, cred ca la putere sunt masinile sau gadgeturile
Nici nu se putea fara trenulet.
Un articol interesant.
Imi aduci aminte de toate sinele pe care i le-am cumparat lui Andrei.
Spre deosebire de alti baieti, al meu nu a suportat jucariile pe baterii. Nu se atingea de ele. Daca ii luam sine de lemn, circuite de sine…da! era cel mai fericit! Nu iti mai spun ca am ajuns sa cumpar 15 m de sine din plastic ce se construiesc precum lego sa zicem, plus alte seturi din sine de lemn pentru a isi construi el orice forma de traseu dorita. O adevarata nebunie!
apai si mie imi plac! ce m-as juca cu trenulete….
Da, îmi aduc bine amiinte de acele trenuleţe……Îmi doream şi eu unul când eram pici, dar nu am avut. Acum pot să îmi cumpăr dar vârsta cred că nu prea mă mai prinde. Dar cred că tot aş încerca să mă joc puţin…..
Baiatul meu a avut un trenulet din lemn pe care atunci cand nu s-a mai jucat cu el l-a dat cadou unui verisor
noi avem un trenulet din lemn..cand va creste mai mare pitica il vom si colora
sigur va vrea sa il coloreze.
Cand eram copil imi doream mult e tot un trenulet cu sine si tot tacamul. Am primit in cele din urma un trenulet frumos cu cheita dar fara locomotiva. Doamne cat de draga mi-a fost jucaria aia. Pacat ca s-a stricat repede… deh eram copil. Dar m-am jucat cu ea multi ani chiar daca cheita nu mai era buna. Acum baiatului meu i-am luat locomotiva Thomas. Biata locomotiva daca ar putea spune prin ce aventuri a trecut… ar mai scoate cei de la Disney un serial 😀
*fara sina pardon 😀
pai poate ne povestete mami de Horica ce si cum poate patimi o locomotiva si face un scenariu colectiv.
Thomas este preferatul nepotului meu de 5 ani. Si, culmea, chiar azi m-am jucat cu el cu trenuletul. Sa vezi ce coincidenta :D, ce sincronizare cu articolul tau. Am descoperit cu ocazia asta ca imi plac podurile din jucarie si implicit sa trec cu trenuletul pe ele. Eu si in viata de zi cu zi prefer trenul dintre toate mijloacele de transport existente.
Se pare ca trebuie sa ne intalnit odata sa face un grup de joaca 😀
Criss a mea inca nu a prind Trendul cu trenulețul. Nepotul meu era disperat după trenulețe. Avea toate Thomasurile
Wow, colectionat de Thomas? Asta da zestre!
Daaa minunatul Thomas pana si mie imi place. Cand era fiica mea mica nu exista,dar am cumparat unul finutului meu.
Masinutele si trenuletele sunt jucariile preferate ale copilului meu!
Sanatate si noroc ii doresc!