Ce? Tu n-ai vorbit niciodată cu el? Pardon. Nu l-ai întrebat niciodată nimic? Eu îl întreb fel și fel de lucruri și-i vorbesc deschis despre orice, dar nu mi-a răspuns niciodată direct. Vorbim de Dumnezeu, da? Nu mi-am pus niciodată problema dacă El există sau nu. Mi-a fost clar că El ne-a creat, din momentul în care am aflat de teoria lui Darwin, cum că noi ne-am trage din maimuțe. Mi-am zis că, dacă asta ar fi fost adevărat, ar fi trebuit ca toate maimuțele să se transforme în oameni și adio documentare cu cimpanzei, gorile și babuini!
Ce-l întreb cel mai des? De ce oamenii buni par a suferi mai mult decât cei răi? Cu ce-au greșit atâția copii care plâng pe paturi de spital? Unde era când un nenorocit a ucis un om nevinovat cu credință în Dumnezeu? De ce nu-mi ajută să fac cutare lucru? Deseori m-am supărat pe El pentru că m-a lăsat să vorbesc singură. Apoi am văzut o părticică din filmul Conversații cu Dumnezeu și am aflat că există și cartea omonimă.
Dacă n-aș fi văzut bucata aia de film, nu m-aș fi uitat niciodată la carte, sunt sigură de asta. Mi-aș fi zis că e doar o altă carte scrisă de vreun predicator, în limbaj de lemn, plină de citate din biblie pe care fiecare le interpretează în funcție de ce știe el. Eu am crescut într-o casă plină de cărți religioase (și de rugăciuni și de povețe) și m-am simțit nu ajutată, ci mai degrabă îngrădită de ele. În toate singura datorie a creștinului este să se supună, să se roage, să țină post, să nu facă aia și aia, să nu pună întrebări. Nu se potrivește cu firea mea, dar cred în El.
Ce este diferit în cartea Conversații cu Dumnezeu? Este scrisă din cu totul altă perspectivă. Neale Donald Walsh, autorul, este omul care chiar a reușit să aibă un dialog cu Dumnezeu. De fapt, chiar ăsta este titlul complet: Conversații cu Dumnezeu. Un dialog neobișnuit. Nu e neobișnuit pentru că s-ar fi produs vreo minune și Dumnezeu ar fi decis să-și facă auzit glasul în camera în care tipul ăsta îi punea tot felul de întrebări. Nu e o carte de ficțiune, despre vreun nebun care doar crede că a vorbit cu Dumnezeu. Conversații cu Dumnezeu o carte scrisă de un om care a reușit să-l găsească pe Dumnezeu în orice și să identifice răspunsurile indirecte pe care acesta ni le dă la toate întrebările pe care i le punem.
Iată un mic fragment din carte:
Ascultă. Ascultă cuvintele primului cântec pe care-l auzi. Urmăreşte informaţia din primul articol pe care-l citeşti. Povestea următorului film pe care-l vezi. Fraza întâmplătoare rostită de prima persoană pe care o întâlneşti. Sau şoapta râului, oceanului, vântului care-ţi mângâie urechea – toate aceste instrumente sunt ale Mele; toate aceste drumuri sunt deschise spre Mine.
Cam asta spune Dumnezeu. Cu alte cuvinte, răspunsurile există, dar nu le căutăm unde trebuie sau nu le percepem drept răspunsuri atunci când le întâlnim. Așteptăm pur și simplu să vină Dumnezeu, să ne bată pe umăr și să zică Hai să vorbim! N-ar strica să fim mai atenți și să-l descoperim pe el și răspunsurile lui în toate.
Dincolo de întrebări și răspunsuri stă percepția diferită despre Dumnezeu. E un Dumnezeu care nu dă-n cap dacă faci un pas greșit, un Dumnezeu care îți dă voie să te bucuri de viață, ceea ce cred că te eliberează de o povară într-un fel, că te face să privești viața mai optimist. Este și destul de motivațională această lectură, deci nu e numai despre căutare, ci și despre formare. 
Nu zic că e cea mai bună carte sau că tot adevărul e în ea. Adevărul e întotdeauna la mijloc, se știe. Dar pentru a descoperi propriul adevăr, eu zic că e nevoie de informații din mai multe surse și de aceea, cartea asta mi se pare important să fie bifată alături de alte cărți ale genului. Știu că Biblia zice pe undeva Crede și nu cerceta!, dar eu trebuie să știu mai mult.
O fi greșit, asta nu mai știu. Nu sunt sigură de multe lucruri și n-am să scriu aici care sunt alea pentru că nu vreau să influențez pe nimeni. Singura certitudine este că Dumnezeu există și vreau să aflu despre el din cât mai multe perspective. Conversații cu Dumnezeu îmi oferă una din aceste perspective.
Pare destul de srituala cartea,insa mie imi plac cele romantice si nostime.
Mmmmm… si eu vorbesc destul de des cu El, mai degraba monolog. O sa imi iau si eu aceasta carte.
eu vorbesc des cu Dumnezeu si daca viata mea nu este cum ar trebui sa fie,este o mare taina pe care eu nu o inteleg si poate nu trebuie sa o inteleg,insa din cand in cand EL imi trimite ajutor,semne si sunt binecuvantata ca eu chiar l-am vazut de multe ori.As dori sa fiu un om mai bun,mai tolerant,incerc,incerc si chiar daca nu reusesc,macar incerc!
Si eu vorbesc destul de des cu el, pacat nu il aud cum imi raspunde, ii simt doar prezenta.
Si eu vorbesc destul de des cu Dumnezeu… mai ales cand sunt suparata sau am probleme de sanatate. Il multumesc mai rar decat ar trebui, stiu ca gresesc. Dar in mintea mea e o intrebare pe care i-am pus-o de multe ori! DE CE EU? De ce mi-a dat NF? Apoi imi raspund singura ca am parte de alte bucurii, ca fiecare isi duce crucea, ca poate intr-o viata anterioara i-am gresit si ispasesc pedeapsa acum sau poate e adevarata chstia ca din neam cineva a gresit de a trebuit sa ma nasc eu cu NF! Insa am invatat sa ma bucur de ce am, desi inca nu sunt impacata total. Pe alta parte, aproape mereu cand i-am cerut ceva, mi-a dat… deci ma aude si ma iubeste!
Alta carte pe lista mea. Deja am 4. 3 recomandari de la tine si 1 de la Lamiita.
Noi, muritorii avem mai degraba un monolog cu Dumnezeu. Si totusi, desi nu sunt o mare credincioasa, imi place sa cred ca Dumnezeu este in tot ce este frumos pe Pamant.
Stii cum e faza aia cand credem ca Dumnezeu e razbunator, ne pedepseste si altele asemenea? Il coboram de la rangul de divinitate si il reducem la conditia noastra, facand din el un mosulet acru si razbunator. By the way, religiile au manipulat foarte bine informatiile (inclusiv modificarea Bibliei) si eu ma situez printre oamenii care cred in divinitate, dar nu in religie.
Iti recomand sa te uiti un pic pe YouTube la Michael Bernard Beckwith si o sa afli niste lucruri foarte interesante despre care sunt intrebarile de adresat divinitatii…. si multe altele in afara de asta 🙂
cred ca in ziua de azi e important sa-l ai pe Dumnezeu in suflet si sa-l gasesti in orice lucru care pare nesemnificativ. Conteaza ca noi sa fim atenti la orice semn si sa gandim pozitiv, pentru ca ura si sentimentele negative nu fac decat sa atraga acelasi lucru
Eu cred intr-un Dumnezeu priten, care nu ne judeca decat la final, si nici atunci prea aspru. Spre deosebire de tine nu am fost crescuta intr-un spirit prea religios, am ales eu cum sa cred si cred intr-un Dumnezeu care este, cumva, printre noi si care ne acorda o gramaaada de scuze. Fara gluma, asa il vad. Mai mult decat in Dzeu cred in soarta, in lucrurile care sunt date sa se intample si nu le putem schimba. Si mai cred, desi este contrar religiei crestine, intr-o alta viata, dar nu cea de apoi, ci o noua experienta, de la zero. Cel putin inca una.
Am avut momente cand am fost furioasa pe Dumnezeu pentru ca aveam parte numai de greutati si intalneam numai oameni care ne faceau rau prin vorba ori fapta.
Apoi am stat si m-am gandit. Am realizat ca oamenii sunt de vina pentru ce se intampla, in niciun caz Dumnezeu.
Oamenii au nevoie sa creada in ceva/cineva care sa fie mereu dispus sa le rezolve problemele. Nu ma voi indeparta prea mult de subiect daca iti voi lasa aici „Interviu cu Dumnezeu”de O. Paler , dar asta mi-a venit prima data in minte cand am citit titlu articolului si mie imi si place tare mult.
– Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
– Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tânjesc iar sa fie copii.
Ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul.
Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?
– Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece.
Sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin.
Sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele.
Sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit.
Sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.
– Multumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
– Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.
Eu cred in Dumnezeu si cred ca exista semne care ti le da. Trebuie doar sa stii sa le observi si sa fii o persoana buna