Cum să fii elegantă fără să te simți deprimată – 5 idei inedite pentru ținutele office

idei inedite pentru ținutele office

Stim cu toții că aproape orice angajat are o uniformă. Mecanicul are salopetă, medicul are halat. Până și cei care lucrează la birou poartă uniformă într-un fel sau altul. Nu e chiar aceeași ținută zi de zi, dar tot pe acolo ne învârtim. Regulile sunt clare (ce-i drept sunt ceva mai permisive în ultima vreme): nu fuste prea scurte, nu bluze decoltate, nu pantaloni tăiați sau tricouri cu buricul gol.

Ținuta office trebuie să denote seriozitate și să te facă să pari de încredere. Totuși, nu spune nimeni că eleganța stă doar în fuste cu o croială de la 1970 și cămăși sobre, scorțoase și incomode, musai în culori închise. Mergem la birou, da? Nu la funeralii.

Purtatul zilnic al acelorași fuste negre sau bleumarin, până la genunchi, al aceleiași cămăși albe sau a unei rochii complet goale și șterse chiar este deprimant. Nu sunt de ajuns teancul de dosare și telefonul care sună mereu vestind probleme? N-ai nevoie și de o ținută care să sporească senzația că mergi pe scaunul electric, nu pe cel de la birou.

Iată 5 idei inedite pentru ținutele office

Ar trebui să le aplici chiar de mâine pentru a da un suflu nou uniformei de corporatistă.

1. Fusta colorată

Am înțeles că lungimea unei fuste este foarte importantă, ca și croiala ei. Dar poți foarte bine să respecți regulile și purtând fuste ceva mai colorate, în genul celor de aici. Un mov, un verde, un albastru sau chiar un roșu pot fi purtate foarte bine și la birou, nu e musai să mergi pe negru, gri sau bleumarin. Ideea e să nu fie nuanțe care să țipe și să scoată ochii colegilor și pe-ai șefilor. Și ghici ce! Nici măcar nu trebuie să porți fusta dreaptă care te dezavantajează. Nimeni n-are nimic împotriva unei fuste casual ușor evazate, dacă nu e prea scurtă.

2. Cămăși la modă

Să ne gândim de exemplu la bluzele și cămășile pe care le poartă mai toată lumea la birou. Majoritatea sunt uni, modele foarte simple, parcă scoase din lada de zestre a bunicii. Nici nu e de mirare că părem mai bătrâne când purtăm așa ceva. Decența și eleganța pot fi și stylish. Adică în locul unei cămăși clasice, banale, poți opta pentru ceva în genul acesta. În locul nasturilor în față, poți avea închiderea la spate. În locul buzunarelor în aceeași culoare, poți avea unele într-un ușor contrast. Arată bine, nu?

3. Jachetă biker în locul sacoului

idei inedite pentru ținutele officeDa, ați citit bine. Nu vorbim de o jachetă cu ținte sau zeci de fermoare, ci de un model mai cuminte. Nici măcar nu trebuie să fie un model negru simplu. Genul acesta de jachetă poate înlocui cu succes sacoul, fără să iasă prea mult în evidență și fără să pară că încalcă vreo regulă. Poate fi purtată atât la pantaloni, cât și la rochii și fuste.

4. Accesorizează

De teama de a nu face greșeli majore, știind că bijuteriile prea mari sau prea colorate pot fi considerate abateri de la regulamentul vestimentar din firmă, multe femei nu-și accesorizează mai deloc ținutele pentru birou. O curea, o brățară, un colier cu pandantiv, un ceas de mână sau o pereche de cercei pot schima total o ținută, dar și starea noastră de spirit.

Nu trebuie să fie neapărat o brățară curcubeu, purtată peste manșeta cămășii, sau un colier enorm care să se vadă din celălalt capăt al unui culoar de 30 de metri. Important este să nu te simți goală și vulnerabilă, să ai sentimentul ăla permanent că-ți lipsește ceva vital.

5. Dantelă în ținutele cu tentă masculină

Foarte mult se poartă în ultimii ani ținutele cu tentă masculină. Sunt comode și practice. Imaginați-vă că vreți să îmbrăcați mâine un astfel de costum! Cu ce vă gândiți prima dată să-l purtați? Cu o cămașă, nu? Ei bine, de ce nu cu o piesă care să lase puțină dantelă la vedere? Nu multă, doar cât să aveți doza minimă de feminitate și senzualitate. Astfel, cămașa poate fi foarte bine înlocuită cu un top cu sau din dantelă.

Acestea sunt doar câteva idei inedite pentru ținutele office. Sunt schimbări pe care le puteți face în ținutele elegante pentru birou pentru a vă simți mai bine, mereu la modă și cu ceva mai multă poftă de viață. Cheia este să nu exagerați, să păreți că respectați regulile vestimentare, permițându-vă 1-2 elemente mai extravagante în ținută.

Ține minte: poți purta o fustă clasică neagră, asortată cu o cămașă mai trendy, sau o rochie cuminte la care adaugi o pereche de pantofi colorați sau un colier care să iasă în evidență și să aducă doza de optimism necesară, dar nu poți combina prea multe abateri într-o ținută! Nu poți apărea la job purtând o fustă mov, cu o cămașă nebună, geacă biker, botine cu toc de 15 centimetri și bijuterii cât să eclipsezi vitrina unui magazin de profil.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Da! Da! Da! Pentru toate! 😀
    Aveam cumparata de vreo 4 ani o fusta creion cu imprimeu cu benzi desenate, super colorata si frumoasa. Dar pe care am purtat-o pentru prima oara abia anul trecut si, ce sa vezi, am primit foarte multe complimente pentru ea. Asa ca am scos-o mai des din casa, la plimbare. Iar intre timp m-a luat febra asta a pieselor mai iesite din comun. Chiar daca lungimea fustei este la fel de serioasa, imprimeurile insa sunt vesele si colorate. Love it!

  2. mmm…ca bine zici! eu as opta si pentru rochite colorate, inflorate, cu croieli clasice. mereu ai nevoie de ceva sa te scoata din anonimat si nici nu e nevoie sa investesti o avere in haine. doar ca trebuie sa stii exact ce si cum!

  3. Răspunde

    Duminica seara am plecat la Targoviste la o petrecere de…pusti!
    Na…ne-au invitat parintii, iar pustiul si-a invitat prietenii (toti in clasa a XII-a).
    Sa stii ca am ramas placut impresionata de unele fete cum au adoptat un stil elegant, dar sport
    Spre exemplu…rochita eleganta cu geaca de piele
    Era chiar frumos asortata fata respectiva!
    Alta era in jeans largi cu o camasa office si pe tocuri
    La prima vedere nu pare o combinatie super…dar ii statea bine pentru ca era inalta 😉

    • Amy
    • 12/04/2017
    Răspunde

    Camasile imi fac si mie cu ochiul mai mult ca niciodata. Fuste nu port niciodata si rochii extrem de rar, dar o camasa care s-ar potrivit la blugi parca mi-ar prinde bine. 😀

  4. Sunt adepta tinutelor comode indiferent de ocazie. Noroc ca la job puteam imbraca orice, nu aveam restrictii. Incerc sa fiu comoda, chiar si atunci cand trebuie sa fiu eleganta. Apelez la trucuri si reusesc de fiecare data sa fentez tocurile 😀

  5. Răspunde

    Imi plac propunerile tale. Cu dantela sunt un puc mai reticenta. Nu sunt genul ăla de persoana care sa lase nimic la iveală. Cea mai buna idee este cea cu geaca biker

    • Lamiita Petre
    • 12/04/2017
    Răspunde

    Chiar vorbeam cu o prietena zilele trecute, ca daca prindeam vremurile astea cand eram mai tanara si cand inca silueta si activitatea de zi cu zi imi mai permitea sa port tinute fel de fel, cred ca as fi fost falita. Iar’ sunt nevoita sa repet „pe vremea mea”…. greu reuseai sa incropesti o tinuta mai diferita, de cele mai multe ori apelam la croitoreasa. Moda feminina de azi a ajuns foarte departe si imi place.

    • Valeria Chertes
    • 12/04/2017
    Răspunde

    Eu sunt adepta tinutelor sport, cat mai comod, daca simt ca ceva ma strange s-au incomod imi vine sa nu mai merg nicaieri.

    • Tatiana Sorina
    • 12/04/2017
    Răspunde

    Frumos cum ai descris tu,imi place sa vad pe cineva imbracata asa dar pe mine nu. Eu ma imbrac mai sport,mai lejer ( nu am mai purtat o fusta de ani buni) mai mult in blugi tricou sau o bluzita si adidas.

  6. Răspunde

    Eu sunt cu tinute comode. Am noroc ca la job puteam imbraca orice, nu am relatii cu clientii si nici restrictii.

    • ghelbere elena
    • 13/04/2017
    Răspunde

    Sport e stilul meu preferat dar nu ma dau in laturi de a purta o rochie sau o bluza cu imprimeuri florale.

  7. Răspunde

    Legat de fustele colorate la birou: conteaza mult si domeniul in care activezi. La birou de ex, nu cred ca te primesc cu fuste rosii sau roz, sau culori stridente. De fapt, as mentiona acest aspect pentru orice alta piesa vestimentara.
    Eu lucrez intr-un birou, insa nu am nici un dress-code sa spun asa…dar nici nu as veni imbracata intr-un galben puternic sau roz tipator…fie rochie, fusta sau camasa.

    • nicolae claudia
    • 13/04/2017
    Răspunde

    imi place sa ma imbrac office, poate si pentru ca job-ul ma obliga sa o fac..si recunosc ca imi place sa port si haine colorate..

  8. Răspunde

    Daaaaa! Imi plac toate.
    Imi palc si tinutele mai sobre si cele mai vesele… la fel si culorile 🙂

  9. La mine a fost putin dificil cand mi-am schimbat jobul, daca inainte puteam sa merg si casual la munca, acum se cam impune office. Pe culoare mizez si eu!

  10. Răspunde

    Ca si tine, eu ma imbrac mai mult sport. De ceva vreme si la job ma imbrac numai in blugi si adidasi, desi lucrez in sediul central al unei banci maricele, dar asa am ajuns sa apreciez confortul, ca nu imi mai pasa de reguli. Nu am mai purtat fusta din vara lui 2015…de asta imi pare rau, sper sa reusesc sa o dreg vara asta, daca nu cumva in concediul din iunie „reusesc” iar sa pun cateva kilograme si nu ma incape nimic dupa….
    Mi-au placut sfaturile tale, cine le urmeaza va reusi sa scoata tinuta office din rigorile clasice si sa o inveseleasca.

    • Maria
    • 22/04/2017
    Răspunde

    Mi-ar fi placut ca articolul sa fie completat cu fotografii care sa propuna diverese propuneri de tinute office. Ar fi fost un articol complet.

    1. multumesc pentru sugestie. Voi tine cont de ea pe viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares