Stiți chestiile alea care se numesc plugin-uri și pe care le folosim toată ziua pentru că fără ele nu ne descurcăm la fel de bine pe bloguri? Ei bine, unul din ele m-a dus, săptămâna trecută, în pragul disperării. Bine, nu neapărat el. A fost vina mea pentru că nu m-am informat asupra chestiilor pe care urmează să le facă odată instalat și activat.
Cred că ați observat că am schimbat tema blogului de curând. După ce am instalat-o, mi-a apărut ca recomandare să instalez un plugin numit Regenerate Thumbnails. Ce mi-am zis în mintea mea? Că o să facă o magie și o să-mi seteze imagini featured și la articolele la care nu le-am pus eu manual și blogul o să arate mult mai bine. L-am instalat, l-am activat și l-am pornit. După vreo 20 de minute, am primit mesaj de la firma de hosting că mi-am epuizat spațiul dedicat pe server. Plugin-ul problemă îmi generase, pentru fiecare imagine încărcată, alte 10-20 de variante ale ei, în alte dimensiuni. Așa au ajuns pozele mele să ocupe un spațiu dublu decât ar fi trebuit.
Ce-am făcut eu atunci? M-am apucat să șterg din poze. Am șters, am tot șters și apoi am văzut că nu ștersesem ce trebuie. Nu-mi mai vedea deloc nici un thumbnail la aproape nici un articol. Tragedia nu era că nu mai aveam poză sub titlul postării, ci că, în locul pozei, apărea link către poză pus pe titlul pe care îl atribuisem fotografiei. Arăta absolut neprofesional și nu mai știam ce să-i fac. Culmea, nu aveam nici un backup în calculator pentru că le ștersesem pe toate.
M-am mai gândit puțin și mi-am zis că poate pozele sunt pe acolo și s-au modificat ceva setări. Așa am ajuns să modific și permisiunile pe poze și să fac alte setări proaste nici eu nu mai știu pe unde. Greu la mine cu cerutul ajutorului! M-am învățat să arăt că pot și tot sper, până în ultima clipă, să repar singură ce am stricat.
După două zile, mi-am dat seama că aveam 2 soluții. Să iau articolele la mână sau să-mi încerc norocul cerând ajutor celor de la firma de găzduire. Le-am scris undeva pe la miezul nopții, au încercat să modifice niște setări și nu a mers. Îmi venea să plâng. Mă așteptam să mă trimită la plimbare, să nu mă poate ajuta cu nimic.
Am avut totuși noroc. Aveam inclus în pachet și backup, așa că s-a putut face un restore la o dată anterioară și am scăpat de muuuuulte ore de muncă.
Prin urmare, aș vrea să pricepeți două lucruri:
- nu e bine să puneți la treabă un plugin despre care nu știți nimic (nu scria nimic la descrierea lui). Pe pagina de unde l-am descărcat sigur scria, dar cine să citească?
- nu faceți modificări fără a face un back-up înainte.
Eu mi-am promis să nu mai folosesc nici un plugin, până nu mă documentez temeinic despre ceea ce face. Sper ca, în felul ăsta, să mă scutesc de mulți nervi și multe nopți nedormite.
si eu sa stii ca am patit ceva similar odata, atat cu plugin-ul de la twitter, care-mi dadea niste erori cat casa de-mi venea sa inchid blogul, ba cu alte mici minuni, instalate „sa fie acolo”, ca vorba ta, oricum habar n-aveam ce fac!
Nu ma bag niciodata unde nu cunosc, prefer sama ajute un cunoscator.
Eu stiu ca plugin-urile, cu cat sunt mai multe instalate, cu atat site-ul se incarca mai greu. Valabil pentru fiecare pagina a domeniului care este accesata. Asa ca de multi ani incerc sa ma rezum doar la plugin-urile de care am foarte mare nevoie. In rest nu instalez nimic.
😀 Bine ca ai rezolvat. O sa tin minte sfatul tau, mai ales, ca nu ma pricep mai deloc la plugin-uri.
Ce bine ca mi-ai spus Cris! Eu oricum imi prind urechile si asa, dar ma mai tenteaza din cand in cand sa instalez cate un plugin despre care nu stiu nimic, dar aud numai de bine.
Nu ma bag și nu ma aventureze în necunoscut,mai am de invatat.
O daa, am patit-o si eu.. tot backup-ul m-a ajutat! 😀
Multumim ca ne-ai impartasit experienta. Si eu am facut multe greseli. Si parca e ca un facut sa nu am backup salvat atunci cand umblu pe unde nu trebuie. Si pe mine m-a ajutat mult domnul Ivan de la Enterprise. Ma bucur sa aud ca sunt oameni de calitate si la alte firme de hosting.
Pana de curand nu aveam curaj nici macar sa pun un widget pe blog fara sa cer sfaturi de la specialisti, de teama sa nu distrug ceva. E intotdeauna util sa auzi si alte pareri inainte de a face schmbari, chiar daca nu tii cont neaparat de ele. Cred ca o luam razna daca pateam ce ai patit tu. Eu am fost la un pas de apoplexie pentru mai putin de atat. 🙂
Si baietii de la webfactor sunt la fel de saritori si au program non-stop. E bine ca firmele de hosting incep sa inteleaga ca oferind suport ne fidelizeaza.
Eu m-am lecuit o data si am zis ca nu mai fac nici atunci cand am impresia ca m-as descurca . Dar nu sunt sigura pe mine, cunostintele mele in acest domeniu sunt ZERO si mai bine ma milogesc si eu pe la cunoscatori. Unde nu prididesc apelez la firma mea de hosting care sunt foarte prompti si mi-au rezolvat problema rapid
Nasol, de aceea nu imi place sa umblu unde nu ma pricep. Bine ca ai rezolvat. Am patit si eu odata ceva nasol pe blog si de atunci fac backup in fiecare saptamana.
La ce nu ma pricep nu ma bag, dar imi place ca nu te-ai lasat pana ai reusit.
O data cu trecerea pe domeniu m-am lovit si eu de WordPress si plugin. Nu ma pricep neam si nici nu ma apuc eu de modificări pentru ca imi este teama.
Bine ca ai rezolvat si ca firma de Hosting a raspuns prompt solicitărilor tale
My oh my, prin ce palpitatii ai trecut. Dupa chinul din primavara cu trecerea de pe wordpress.com pe .org, am zis ca las profesionistii sa se ocupe 🙂
Bine ca ai rezolvat.
Acum pricep ce a fost cu tine. Mi-ai parut mai putin vizibilă decat altadata. Eu cred ca imi luam jucariile si plecam, nu rezist unui astfel de stres. Nici back -up-ul asta nu stiu ce-i, dar na….de asta stau eu pe loc și lumea e undeva sus in ale bloggingului. Sa fii bine!
Eu sunt varza cand vine vorba de lucrurile astea. Asa ca ma abtin. Desi o mai fac pe desteapta cateodata 😛 ….si desteapta raman pana la capat 😀 😀
daca nu ma pricep nu ma bag dar se pare ca esti bataioasa si nu te lasi pana nu rezolvi
Habar n-am sa ma folosesc de ele asa ca nu ma bag la asa ceva. Ma bucur ca ai rezovat problema si te-ai linistit.
chiar nu ma pricep la asa ceva,si imi sunt de folos sfaturile tale!
nu prea ma pricep la astea, dar mi-a prins bine sa citesc experienta ta