Acestea sunt două probleme foarte cunoscute posesorilor de câini. Una pune în pericol însăși viața animalului, dacă avem vecini care nu-l suportă și ar fi dispuși să-i dea chiar și mâncare otrăvită, a doua îi poate afecta sănătatea, atunci când stăpânii sunt slabi și au senzația că e bine să le dea câinilor absolut tot ceea ce cer. Iată câte ceva din experiența mea cu Piki! Poate vă va ajuta și pe voi în educarea câinilor.
Dacă ne referim la a mânca de pe stradă, ceva de pe jos sau ceva primit de la un străin, aici am mare noroc pentru că, deși nu am făcut nimic în acest sens, nu s-a arătat niciodată interesat de căutat mâncare, dacă a dat peste o pungă aruncată sau primit vreo recompensa de la un străin. Este și foarte pretențios la mâncare. I s-a oferit inclusiv carne și a refuzat-o. A mirosit-o și s-a întors cu spatele. Eram împreună, evident.
Asta e principală cheie: nu lași niciodată câinele nesupravegheat. Apoi depinde de tine, ca „părinte”, ca al tău „copil” să știe de înseamnă NU, să știi să îi atragi atenția pe un ton ferm și el să știe, din experiența anterioară, că acel ton înseamnă NU.
Bănuiesc că ar ajuta și dresajul, dar nu e obligatoriu să plătim pe cineva pentru a ne dresa animăluțul. Există suficiențe cărți și resurse gratuite online pentru a învață noi înșine să ne dresăm animalele de companie. Trebuie doar să le dedicam timpul necesar și să vrem să facem asta. Nu vorbim aici despre dresajul ăla de sărit prin cercuri sau făcut jaloane, ci despre lucruri elementare de genul „nu ai voie”, „șezi”, „culcat” sau „aici”. Am reușit să îl învăț lucrurile astea undeva în primele luni și nu vreau mai mult de la el. Nu e maimuța de circ, e băiatul meu.
Dacă vorbim despre a mânca și a cere mâncare în casă (cerșitul pe care îl practică orice câine), aici chiar avem o problemă și asta nu din cauza câinelui, ci a stăpânului. Am și zis că pentru mine Piki este ca și băiatul meu. Unii înțeleg să-și arate dragostea oferindu-i propriului câine orice și oricând. Probabil așa își educa și copiii, să nu le lipsească nimic, să mănânce ciocolată între mese și să bea băuturi acidulate.
Până la vreun an, și noi îl lăsam să stea în bucătărie, cu noi, când mâncam,și îi mai dădeam ba o bucată de carne din ciorbă, ba un cubuleț de brânză topită. Apoi am avut probleme cu niște bubițe și medicul ne-a interzis să-i mai oferim tot ceea ce ne cere. Ne-a explicat că, dacă îl iubim, și vrem să ne bucurăm mulți ani de el, trebuie să învățam să îl refuzăm. De primit, din ceea ce mâncăm noi, primește doar gustări care știm că nu îi fac rău (anumite fructe,legume, nuci). Fără dulciuri, chestii sărate sau condimentate. De exemplu, dacă noi ronțăim semințe, avem grijă să ținem la îndemână și o punguță cu semințe decojite crude pentru a-i oferi și lui ceva din pungă magică ce foșnește.
În ceea ce privește satisfacerea dorinței de a mânca în continuu, știu din experiență că ea nu are cum să apăra dacă animalul primește o hrană bună și completă, în cantitatea potrivită, este hidratat și nu suferă de depresie. Am observat la cunoștințe de-ale mele că, atunci când câinele vine și caută să le atragă atenția, îi oferă un baton că să scape de el. Fix că în cazul copiilor. Le luăm iphone că să nu ne toace la cap. Nu așa!
Piki are program zilnic de joacă, de mâncare, de somn, de masaj, de plimbare. La asta adăugăm și fel și fel de jucării pentru căței. Dacă vine la mine, e semn clar că vrea să îmi spună ceva, să îmi atragă atenția și atunci las totul, câteva minute, și ne concentrăm asupra unei jucării. Avem și o jucărie specială din cauciuc, găurita la ambele capete, în care îi punem bobițe și în felul asta își omoară minute bune încercând să scoată ce este acolo. Are satisfacția de a fi primit ceva…
La masă, nu are voie în bucătărie. Mi-a fost al naibii de greu în primele zile, când îl auzeam plângând la ușă. Aveam senzația că sunt cea mai rea mamă dar aveam de ales între a-i satisface toate poftele și a-l ști sănătos mulți ani de acum încolo. În câteva săptămâni a înțeles că, după masă, mami și tati îi aduc și lui, în castron, ceva bun de la masa lor (selectam doar ce știm că are voie). Evident că asta înseamnă porția de hrană uscată mai mică.
Cam așa ne descurcăm noi cu micul DogZilla. La voi cum merge treaba cu probleme de genul acesta?
Acum nu mai am caine din pacate dar cand aveam l-am dat la dresaj si era un caine care niciodata nu lua dupa stada absolut nimic iar acasa avea program de mancare de doua ori pe zi si atat.
asta numesc eu caine educat.
nu pot sa-mi dau cu parerea pentru ca nu am caine si nu am avut niciodata dar nu imi pare normal sa-i dai cainelui si altfel de mancare si trebuie sa-l educui si pe el sa nu manance orice
Nu pot sa imi dau cu parerea despre acest subiect pt ca nu am caine
catelusa pe care am avut-o si care acum e la mama, mi-a fost foarte greu sa o dresez in acest sens. facea doar ce vroia ea si cand ii ziceam nu, parca o lua razna. in schimb, acum, dupa ce a m-ai imbatranit, e de nerecunoscut.
poate ca nu ai avut rabdare sau nu ai abordat-o corect?
Micky nu avea obiceiul sa manance nimic de afara pana acum 2 ani cand a venit baiatul si a primit mai putina atentie. Acum aproape ca se furiseaza pe langa mine si baga boticul in castronul cu rontonele de pisica sau si mai grav mananca oasele de sub geam aruncate de vecini… asa ca sa nu mai fie rebel sunt nevoita sa il scot in lesa si in spatele blocului pentru ca ma tem sa nu inghita ceva otravit. Nu stiu ce minte diabolica traieste printre noi, dar stiu ca sunt destui care nu suporta pisicile alea, de parca sarmanele le face vreun rau. Iar cand vine vorba de mancare, aia furata e cea mai buna (chiar si painea daca e furata din mana baiatului) in rest face niste nazuri de nu ii mai ajungi la nasuc!
Vezi cu oasele alea ca, si daca nu-s otravite, si sunt de pui, nu ii fac bine. Unchiului meu i-a murit un caine din cauza oaselor de pui.
Nici eu nu il las sa manance oase. Sunt periculoase, in plus il si constipa! Dar ce e interzis este si tentant, de aia trebuie sa il tin in frau. Oasele de pui le compensez cu biscuitii in forma de os. preferatii lui de la Pedigree (Biscork).
Ai mare dreptate cand spui ca nu trebuie lasat nesupravecheat. E ca un copil. As muri daca ar pati ceva din vina mea!
Eu am caine de curte asa ca sta afara in cotet,mananca orice ,oricum multumim de sfaturi.
cainii de ”lant” nu-s chiar asa pretentiosi. Totusi evita oasele de pui!
Nu am caine, insa am avut un perus 11 ani. Stiind ca un perus are o medie de viata de 6 ani, toti se mirau cum de puiul meu tot inainteaza in varsta sanatos. Cheia a fost mancare sanatoasa, ingrijire adecvata, si faptul ca mereu am spus NU cand cersea ce mancam noi. Nu tot ce noi mancam, le face bine si animalutelor.
wow, 11 ani pentru un perus chiar e mult. as vrea si eu ca piki al meu sa apuce macar 20 de ani.
Cand am avut caine eram copil asa ca parintii aveau responsabilitatea lui. Eu doar ma jucam cu el. Adult fiind nu am avut caine deci nu pot spune ce e bine sau ce nu e bine. Anumite lucruri le stiu de la cunostinte cu caini.
Un articol util pentru posesorii de caini.
pacat ca un om cu un suflet asa bun, ca al tau, nu are un catel 🙂
Ma bucur ca nu avea probleme cățelul meu. Mânca orice dar absolut orice fără probleme.
Referitor ka dresaj am făcut totul si gura ca di tine. Știa sa meargă civilizat pe strada si la semafor ii ziceam așteaptă si nu comenta! Era un pechinez …. foarte deștept! Deja imi este dor de ea! O chema Peggy! A trăit vreo 12 ani pana când a orbit mititica
noi nu avem caine, dar imi place cum vorbesti tu de-al tau. se vede ca tii mult la el si esti responsabila, in ideea ca nu-l rasfeti mai mult decat trebuie. tentatia e mare, dar intotdeauna exista o limita
Am avut cativa caini in copilarie si stiu cum e sa trezesti din senin cu cainele otravit de vreun vecin”binevoitor”.Nu doresc nimanui sa vada cum se chinuiesc saracii sa supravietuiasca. Ma bucur ca ai un caine pe cinste, bine dresat si crescut. BRAVO!
Eu sunt mai permisiva, dar acum realizez la cate riscuri ii expun pe cei dragi. Bune sfaturi, multumesc.
Nu am si nu am avut caine, in schimb am avut o pisicuta. Doamne cum dadea cu labuta sa-i dau si ei ce mancam!
Felicitari! Cei drept, trebuie sa depui si putina munca. Este exact munca care o depui cu un copil sa invete sa mearga, sa vorbeasca, sa manance sigur, sa invete ca nu este bine sa manance de pe jos. Am trecut printr-o situatie foarte dificila. Catelusa mea, foarte batrana, nici nu mai vedea, doar venea dupa mancare mirosind sau trebuie sa-i pui in fata. Mi-a fost otravita de niste vecini. Am plas mult, era cu mine de 16 ani, ma nascusem eu si catelusa aia am gasit-o. Cred ca eram prea mica sa o dresez sau sa-mi dau seama ca as putea sa o fac. Te doare sufletul si te imbolnavesti la propriu cand ii vezi cum se chinuie. Cel putin pe mine m-a terminat cum am vazut-o atunci. Mult timp mi-a luat ca sa accept idee ca pot sa mai am alt catelus.
Catelul trebuie educat ca si copilul. Eu incerc sa il educ pe Mitzoi, dar cu pisicile e alta treaba :))
nu am caine dar consider ca un caine se educa, fix ca un copil. La plimbare tinut in lesa si nu va cauta prin resturi/mancaruri.
Al meu nu cauta nici daca este liber.
De teama otravurilor l-am invatat pe Bruno inca din primele zile ca nu are voie sa manance nimic de pe jos, de afara. Nici de la straini. In casa, in schimb, cu greu rezist privirilor rugatoare pe care mi le arunca. Noroc ca nu e mare mancacios. E pofticios, in schimb. Ii dau cate o firimitura din dulciurile pe care le fac, ii dau din supele mele si din biscuitii pe care ii rontai cand sunt la calculator. Niciodata ciocolata sau alte alimente care i-ar putea face rau. 🙂
eu ii mai cumpar ciocolata pentru catei dar inca nu sunt 100% convinsa ca asta ii face bine.