Uite de ce nu e bine să exagerezi cu guma de mestecat!

consumul excesiv de gumă de mestecat și problemele de sănătate

Guma de mestecat este un produs tare folosit, iubit pentru că reîmprospătează respirația și ne ajută la gestionarea stresului. Unora le taie pofta de mâncare (ceea ce este doar parțial adevărat), pe alții îi ajută să nu-și mai simtă gura uscată tot timpul (sau asta cred ei, deși mestecatul gumei poate chiar agrava problema) și chiar să se concentreze mai bine. Unii medici dentiști spun că o gumă fără zahăr poate preveni apariția cariilor, stimulând salivația responsabilă de auto curățarea cavității bucale. Este mai mult un mit. Cert este că aceeași gumă de mestecat poate avea destule efecte negative dacă este consumată in cantități prea mari, prea des sau este prost aleasă. Iată câteva dintre aceste efecte nedorite:

Probleme digestive

Dacă mesteci gumă prea des sau pentru prea mult timp, una dintre problemele care pot apărea este balonarea. Explicația este simplă. Mestecând guma, înghițim și mult aer care se acumulează în abdomen, potrivit experților. De aici, ajungem să ne confruntăm cu balonare, flatulență și dureri abdominale. De asemenea, studiile arată clar că mestecarea gumei de mestecat poate determina creșterea producției de sucuri digestive, ceea ce poate afecta procesul normal de digestie. Multe gastrite sunt produse și agravate de consumul excesiv de gumă de mestecat.

Probleme stomatologice

Nu doar gumele de mestecat cu zahăr pun probleme. În cazul acestora este clar că ne putem trezi cu apariția, înmulțirea sau avansarea accelerată a cariilor dentare. Zahărul din gumă hrănește bacteriile care distrug smalțul dinților.

Ai zice că cele fără zahăr nu au cu ce să dăuneze. Din păcate, și ele fac belele. Dinții se uzează din cauza mestecatului excesiv. Guma nu este recomandat celor care poartă aparat dentar sau au parodontoză, dacă nu știați. În schimb, medicii spun că nu afectează plombele și alte tipuri de lucrări, câtă vreme acestea sunt bine făcute. O să înțelegi imediat de ce mestecatul gumei ne poate afecta și mușcătura în timp.

Asimetria facială

Cei mai mulți din noi nici nu ne dăm seama de asta, dar mestecatul excesiv al gumei chiar ne poate afecta și la nivel de fizionomie. Mușchii faciali sunt suprasolicitați și se dezvoltă mai mult pe partea pe care avem obiceiul să mestecăm. Toți avem o parte preferată! Ne putem confrunta chiar și cu dureri. Nu doar ale mușchilor antrenați în procesul de masticație, ci și ale articulației temporo-mandibulare. Ba chiar și cu dureri de cap!

Dependența

Cei mai mulți dintre voi veți râde, dar nu este deloc de râs. Pentru persoanele care folosesc guma de mestecat ca metodă de a se calma sau a se concentra mai bine, ca adjuvant în tratarea poftei excesive de mâncare/dulciuri, se dezvoltă dependența. O vor folosi tot mai des pentru beneficiile pe care li le oferă. O să vezi aceste persoane disperate atunci când caută pachetul cu gumă de mestecat și nu îl găsesc. Ca în cazul oricărui alt drog, căci pentru ei guma de mestecat devine drog.

De notat că guma de mestecat conține și multe E-uri care știm cu toții că numai sănătoase nu sunt. Pentru cine vrea o gumă de mestecat 100% naturală și fără zahăr găsește aici. Este mai scumpă, evident…

Prin urmare, nu zice nimeni să nu mai mestecăm gumă acum, dar este important să fim mai atenți atunci când alegem acest produs și să nu exagerăm cu consumul. Nu este suficient ca pe pachet să scrie că este gumă de mestecat fără zahăr. Există îndulcitori mai răi decât zahărul, deci atenție la ingrediente! A mesteca gumă după masă, câte 10-15 minute, merge. A mesteca gumă câte o oră pe stomacul gol sau pe toată durata zilei nu poate face prea bine. Cine mestecă mai des sau timp îndelungat să încerce să o facă pe ambele părți ale cavității bucale!

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Pingback: De la barbă de om al peșterii, la barbă cu aspect îngrijit - Caietul Cristinei

  2. stiu cand eram mic toti ziceau sa nu inghit guma, am inghitit o gramada si nu am nimic (sper) :))

    1. Exact! Eu am fost îngrozită sa nu pățesc ceva la primul accident ????

        • Valeria Chertes
        • 07/11/2023
        Răspunde

        Eu nu prea mestec guma.

          • Cristina Dragomir
          • 07/11/2023
          Răspunde

          Este mai sanatos asa, fara guma.

      • Asaftei Simona
      • 06/11/2023
      Răspunde

      Mulțumim pentru informații ,nu știam așa ceva .La mine dimineața este cam nelipsită ,peste zi mai rar ,dar o să țin cont de toate aceste aspecte .

        • Cristina Dragomir
        • 07/11/2023
        Răspunde

        daca nu mesteci o ora, e ok.

  3. Răspunde

    Eu m-am lasat demult de acest „sport”, mi-am dat seama ca nu ma ajuta cu nimic

      • Cristina Dragomir
      • 07/11/2023
      Răspunde

      Este bine ca nu simti nevoia sa o mesteci.

    • Ionela Simona Monea
    • 06/11/2023
    Răspunde

    Sunt consumatoare de gumă, insa destul de rar… Nu stiam ca este atât de dăunătoare ????
    Mersi pentru articol… Foarte util

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares