O superbă zi de toamnă. Un 1 septembrie perfect. Te trezești binedispus, îți iei coletele pregătite de cu seara, în MyAwb și pleci spre Oficiul Poștal 51, ca să trimiți premiile unor oameni care le așteaptă. Ce bine merg lucrurile azi! Incredibil, dar e gol la poștă. Gata cu Mercur Retrograd? Gata cu Luna albastră? Este sărbătoare când stai mai puțin 20 de minute la coadă (și nu vă imaginați că în aceste 20 de minute se ocupă de mai mult de 3 clienți…), așa că simt că am tras lozul câștigător când nu e liber. Nu știu dacă o fi prin toate oficiile la fel sau doar eu mă bucur de așa distracție.
Pun, veselă, coletele pe tejghea și ofer ultimul zâmbet dinainte de a mă enerva. Ce credeți? Nu pot să pun pachetele. Va trebui să aștept. De ce? Pentru că s-au scumpit serviciile, se face un fel de update și încă nu merge aplicația/programul sau ce or folosi ei acolo. Nu se poate pune coletul nici la prețul de ieri, nici la cel de mâine, deloc.
O întreb pe doamnă dacă există vreun anunț în acest sens pe site, dacă i se pare normală situația. Nimic. Eu pricep că nu ține de dânsa ce se întâmplă dincolo de acest oficiu, dar mă încăpățânez să cred că atunci când lucrezi cu publicul, într-o companie, ești purtătorul ei de cuvânt și ar cam trebuie să poți oferi răspunsuri în numele ei, să-ți ceri scuze în numele ei, etc. Dar, nu. Te mulțumești să refuzi dialogul, să consideri că omul nu are dreptul să fie nemulțumit, să pună întrebări…
Nu mă deranjează o majorare de preț. Mă deranjează că se face asta peste noapte, fără notificare. Problema nu era că trebuia să dau 2-3 lei în plus, ci că nu aveam cui și cum. Departamentul IT de la poștă probabil că lucrează doar de zi. Doar n-or plăti ei tura de noapte pentru a se asigura că dimineața lucrurile merg bine! Eu am ajuns aproape de ora 10. Oficiile se deschid la ora 8. Ar fi fost simplu măcar de pus un banner sau o căsuță pop-up pe site, prin care să fie anunțați și muritorii de rând că Poșta Română este incapabilă să gestioneze o astfel de situație. Aș fi scutit un drum. Aș fi amânat cu o zi. Dar nici asta nu se poate.
Mă deranjează că nu mi-am putut expedia coletele și mi s-a spus să încerc peste o jumătate de oră. Nu era o certitudine că după ce mă bronzez 30 de minute în fața oficiului poștal va funcționa sistemul. Asta e Poșta Română și atâta poate. Se laudă din 2022 că instalează 3000 de cutii poștale digitale. După ce le-a amplasat pe primele două, cu surle și trâmbițe și articole prin presă a mai făcut ceva?
Ce vină am eu că managerii lor nu își fac treaba? Eu mi-o fac pe a mea. Eu am făcut coletul. Vin cu un AWB doar de scanat, nu cumva să muncească prea mult doamnele prea sictirite să răspundă la bună ziua, darămite să mai și inițieze contactul cu clientul. Vin și cu plic autoadeziv pentru AWB, că știu că la poștă nu există și încerc să le menajeze tot pe cele care altfel ar pierde timp pentru a lipi cu scoci un chiloțel. Ce vină am eu că propriii lor angajați sunt nemulțumiți de locurile de muncă, de ce fac superiorii, de ce instrumente de lucru li se oferă, că sunt supărați pe viață și urăsc oamenii care au nevoie de serviciile lor? Înțeleg că poate și-ar dori salarii mai mari, condiții mai bune de muncă, dar…
Voi ce credeți? Am eu prea multe pretenții? Este dreptul lor să ceară un preț. Îl plătesc. Dar cum și cui? Nu cred că, dacă te duci la o firmă de curierat la 7 dimineața, să pui un colet, care ieri te costa 20 de lei, și azi, 23, ți se refuză coletul pe motiv că nu merge programul, nu se știe ce e de făcut cu această majorare de preț, nu se poate încasa pentru că IT-ul a avut party cu o zi înainte. Companiile serioase au totul pus la punct la ora începerii programului. Companiile care vor să meargă mai departe, cu capul sus, pe profit. Poșta Română se mulțumește să se târască, să se scalde în noroi. Pentru că oamenilor de la vârf, ălora care iau salarii nesimțite, mai mult ca sigur, nu le pasă.
Pingback: De ce să-ți faci self AWB la poștă? Degeaba - Caietul Cristinei
Ca la noi la nimenea.
N-am de unde sti cum o fi si pe afara…
Manageri numiți politic, cu singurul lor scop de a încasa bani grași și comisioane pe măsura. Rezultatul: pierd clienți și contracte
Nu ma pricep prea bine la treburile astea, dar cred ca ai dreptate.
Am ras copios… Niște idioți ????
Dar s-au inmultit ceva de speriat…
Cand a mers vreodata ceva la/in posta romana incat sa mearga astazi? 🙂
cam asta e intrebarea….