Anul trecut făceam cunoștință cu o scriitoare nouă pentru mine pe atunci, Kristin Harmel. În calitate de iubitoare de ficțiune istorică și pasionată de tema Holocaustului în literatură, nu aveam cum să ratez Cartea copiilor pierduți, un roman despre care încă îmi amintesc în linii mari. Dacă ar fi fost rău, n-aș fi ținut minte mai nimic despre el. Dată fiind experiența plăcută cu stilul autoarei, imediat am pus în coș Pădurea stelelor ce pier când am găsit-o la reducere. Despre acest roman îți povestesc astăzi.
Pădurea stelelor ce pier – scurt rezumat
Povestea începe cu o răpire. O bătrână venită de nicăieri și mergând pretutindeni, înzestrată cu harul profeției, răpește o fetiță. Are abia doi anișori și face parte dintr-o familie germană înstărită. Bătrâna și fetița dispar pentru mult timp în adâncul pădurilor…
Ani mai târziu, Yona, fetița răpită, a devenit aproape femeie. Nu cunoaște altă lume decât cea a pădurii și a sălbăticiei. Doar aici a învățat-o bătrâna Jerusza că este în siguranță. Acum, bătrâna este pe moarte. Înainte de a trece dincolo îi mărturisește totuși fetei adevărul, dar și motivul pentru care a luat-o din familia ei naturală. Ultima dorință a Jeruszei este ca Yona să-i promită că pădurea va rămâne casa ei pentru totdeauna. Oare îi poate promite fata asta?
După moartea bătrânei, Yona nu rămâne prea multă vreme singură. Războiul este în toi și la fel și vânătoarea de evrei. Pădurea nu mai este doar refugiul ei, ci și al multora dintre cei care reușesc în vreun fel sau altul să fugă din calea furiei naziste. A fost instruită să fie mereu pe cont propriu, dar acum nimeni nu o mai poate convinge să nu ia contact cu oamenii cărora le-a dus dorul în tot acest timp. Și nici nu o lasă sufletul să nu ajute acești oameni care, fără ajutorul cuiva care cunoaște pădurea și toate tehnicile de supraviețuire, sunt pierduți.
Grupul de evrei căruia i se alătură va învăța de la ea cum să vâneze și să conserve hrana pentru iarnă, când să facă focul pentru a nu se da gol, cum să-și construiască adăposturi, când și cum să se deplaseze pentru a nu lăsa urme, cu ce și cum să trateze diverse probleme medicale. Yona, pe de altă parte, învață cum să trăiască într-o comunitate, află ce este dragostea, dar și trădarea, ajunge să urască lumea din afara pădurii, cea în care tânjise de multe ori să ajungă înainte să afle ce hram poartă.
Atunci când suferința provocată de cineva din grup este prea mare, Yona se retrage. Iese din pădure și inevitabilul se întâmplă; ceea ce Jerusza știa că va să vină, dar tot a sperat că poate evita. Yona are întâlnire cu trecutul, o întâlnire de al cărei rezultat depind atât viitorul ei, cât și al oamenilor pentru soarta cărora se simte responsabilă. Cred că bănuiești că este vorba despre părinții ei… nemți. În plin război, în plin Holocaust. În vremuri în care ea ajută evreii să supraviețuiască.
Ce poate ieși de aici? Cum va fi revederea cu familia naturală? Va reuși Yona să schimbe ceva sau se va lăsa ea schimbată de noul statut? Îți recomand această lectură. Poți comanda cartea la cel mai mic preț de pe Litera.ro. Eu zic că merită.
Să nu îți fie niciodată teamă să pui întrebări. Dar să te asiguri mereu că inima ta e deschisă pentru a auzi răspunsurile.
Pădurea stelelor ce pier – gânduri de după
Mie știu sigur că mi-a plăcut la nebunie această nouă poveste marca Kristin Harmel. Nu doar că este despre Holocaust și o ficțiune istorică reușită, dar m-a prins foarte tare doza de misticism cu care este presărată. Flacăra pasiunii mele pentru lectură s-a reaprins odată cu lecturarea trilogiei lui Deborah Harkeness, Cartea pierdută a vrăjitoarelor, și asta cred că spune multe despre mine. Am adorat personajul Jeruszei, chiar dacă l-am și judecat pe alocuri. Nu era deloc o femeie obișnuită și era mai înțeleaptă decât mulți citiți ai vremii.
Universul se află mereu în echilibru, spusese ea. Vară şi iarnă. Zi şi noapte. Hrană şi otravă. Bine și rău. Pentru a cunoaşte lumina, trebuie să cunoşti şi întunericul.
Am zis la un moment dat că bătrâna ar fi vrut cumva să împiedice destinul fetei? Îmi retrag cuvintele. N-a vrut asta niciodată. Din contră, tot ce-a făcut a fost pentru a se asigura că cele ce i se arătase că se vor întâmpla să vor înfăptui întocmai. Jerusza a știut exact ziua când va muri. Știa exact câți ani va trăi Yona. A știut totul și a trăit cu povara asta. În schimb, Yona crede că toată viața ei s-a schimbat odată cu răpirea. Viața ei abia atunci a început…
Odată ce destinele se încrucișează, se unesc pentru totdeauna. Vieţile sunt cercuri ce se învârt in jurul lumii si, când sunt menite să se intersecteze din nou, o vor face.
N-am să neg faptul că au fost și lucruri care nu mi-au plăcut în acest roman. N-am reținut numele a nici jumătate din evreii despre ale căror destine s-a povestit prea pe scurt și rece. N-am înțeles poveștile de dragoste în care Yona s-a lăsat atrasă. Dialogurile m-au dezamăgit de multe ori și, pe alocuri, povestea a devenit plictisitoare și mai lungă decât era nevoie.
Dar Kristin Harmel a compensat prin detaliile minuțioase ale luptei pentru supraviețuire în adâncul pădurii, care devine protector dar care poate fi și călău, și prin unicitatea acestui personaj, Yona. Știe atât de multe și totuși este atât de naivă! Are ea însăși anumite puteri magice, dacă le putem spune așa. Simte pericolul cu mult înainte ca ceilalți să-și dea seama că se apropie. Este atât de umană, pentru cineva care a trăit în sălbăticie!
Nu poți vindeca un suflet care a fost sfâşiat în bucăți, poți doar să mergi mai departe, făcând tot ceea se poate pentru a aduna bucățile la un loc, până când, în cele din urmă, vor lua o formă nouă.
Nu lipsește nici suspansul din Pădurea stelelor ce pier. Emoția, nici atâta. Au fost multe momente în care mi-am ținut răsuflarea, alături de ei, de personajele care m-au purtat în această călătorie. N-ai cum altfel, având certitudinea că, odinioară, oamenii chiar au fost nevoiți să se ascundă cu lunile prin mlaștini și păduri, pentru a se feri de furia altor oameni.
Iar finalul a fost pe măsura poveștii și nu m-a dezamăgit cu nimic. A fost așa cum trebuia, cum mi l-am imaginat, cum mi l-am dorit. Te las pe tine să-l descoperi. Vei avea parte și de cel puțin o surpriză majoră.
Pădurea stelelor ce pier este o poveste puternică și unică, cu un titlu mai mult decât bine ales, o poveste despre o realitate dureroasă, presărată cu iubire și un strop de magie. Este diferită de tot ce-am citit până acum pe tema asta, a Holocaustului. Este mai mult decât inspirațională. În adâncul pădurii, acolo unde stelele pier ascunse de desimea copacilor, avem atât de multe de învățat despre umanitate… Contează că te-ai născut la Belin sau ce-ai ales să faci când evreii au avut nevoie de ajutor?
Identitatea ta nu este determinată de naşterea ta. Tot ceea ce contează este ceea ce devenim, ce anume alegem să facem cu vieţile noastre.
