N-am mai avut timp și chef să povestesc despre ultimele comenzi pe SHEIN, dar să știți că nu am renunțat la ele. Între timp mi-am mai comandat vreo două perechi de pantaloni (imprimeu army), un soi de trening pentru acasă (cea mai proastă alegere), un tricou, un portofel, câteva accesorii pentru păr. Nu am încă poze cu aceste articole, dar poate revin asupra lor când îmi va permite timpul. Până atunci, vă povestesc pe scurt despre cea mai recentă comandă. Menționez încă o dată că nu am niciun fel de colaborare cu ei, că-mi plătesc singură produsele, nu cumva să credeți că fac praf degeaba pe aici. În general, plasez comenzi când au transport gratuit de la 9 euro (destul de des se întâmplă asta).
Mă tot uitasem după rochii. Știți deja că la ei găsim și haine măsuri mari. Au multe modele de rochii plus size sau curve, cum le numesc ei. Sunt mii (și nu exagerez!) de rochii mărimi mari din care a trebuit să aleg. Mă plictisisem dând scroll. Eu caut rochii mai lunguțe, cu mânecile nu foarte scurte (pentru a-mi ascunde brațele), cu imprimeuri simpatice, dar nu în culori nebune. Și sunt foarte atentă la materiale. Să zicem că în sezonul rece mai suport un poliester pe mine, dar, vara, nu prea. Vestea proastă este că majoritatea hainelor, nu doar rochiile, sunt din acest material.
Am găsit, din fericire, și câteva modele simpatice din vâscoză. Am dat filtrate în funcție de material și am selectat fabric, în caz că vă interesează acest aspect. Mai am vreo 4-5 rochițe puse pe wishlist, în așteptare. Deocamdată am avut bani doar de asta.
Am optat pentru măsura 3XL și am făcut bine. Deși, conform tabelului, ar fi trebuit să iau 4XL, am intuit eu bine că, având umerii căzuți, este mai lejeră în zona bustului și merge și măsura mai mică.
Mie îmi place cum se așază această rochie cu imprimeu floral, iar materialul este ce trebuie. Mă simt absolut minunat în ea. Este incredibil de ușoară și de plăcută la atingere. Buba este că e nițel transparentă. Nu se vede tot, dar cere un colant scurt pe dedesubt. Exclusă jupa pentru mine. Nu o suport.
Nu am eu decolteul prea generos, dar vedem cum rezolvăm. Ori punem un sutien cu burete (pe care îl urăsc, deci cam slabe șansele), ori îi trag o cusătură care să mai închidă puțin deschiderea care nu arată cum ar trebui.
Culorile și imprimeul corespund pozelor, cusăturile sunt toate la locul lor. Apropo de imprimeu, chiar recomand genul ăsta de rochie cu imprimeu floral cu floricele multe și mărunte tuturor doamnelor purtătoare de măsuri mari. Ajută mult la mascarea imperfecțiunilor de pe anumite zone.
Faptul că are volanul acela (nu exagerat) în partea de jos, mi se pare că avantajează și el. Adaugă un plus de volum pe zona respectivă și parcă distrage atenția de la partea de sus.
Pentru 15 euro, cât am dat eu pe ea, la reducere, sunt foarte mulțumită de această rochie. Chiar mă bate gândul să-mi iau și varianta pe roșu sau turcoaz.
În aceeași comandă am mai avut o husă pentru telefon și un soi de popsoket, un suport de prindere a telefonului, fără de care mi se pare că nu mă mai descurc deloc. Husa anterioară tot de la ei o am și m-a ținut mai bine de un an. Este întreagă încă, dar s-a rupt popsoketul și, la dezlipire, au rămas urme care nu-mi plăceau, deci trebuia înlocuită. Zău că după ce te obișnuiești să ții telefonul în mână ajutat de un astfel de accesoriu și brusc nu-l mai ai, te simți de parcă ai avea două mâini stângi! Parcă nu mai e telefonul tău, parcă alunecă tot timpul.
6 euro m-au costat cu totul husa și suportul pentru ea. Eu am aveam Huawei P40 Pro (l-am vândut pe Flip) și pentru el nu sunt disponibile chiar așa multe modele de huse, dar dacă aveți Samsung sau iPhone, o să fiți uimiți de câte modele frumoase și super ieftine veți găsi pe SHEIN.
De data asta, comanda a ajuns mai repede ca niciodată. A fost plasată pe 19 aprilie, seara, și pe 28 aprilie îmi era deja livrată prin Fan Curier. Se pare că pachetul a fost expediat din Ungaria de data aceasta. Să înțeleg că și-a făcut SHEIN depozit aici? Asta chiar ar fi super.
De ce continui să plasez comenzi pe SHEIN? Pentru că au lucruri mișto și ieftine, pentru că transportul este gratuit, pentru că folosind coduri de reducere și puncte de fidelitate (pe care le puteți acumula prin logare zilnică în aplicație), am ieșit chiar mai ieftin. Din cei peste 20 de euro, cât mă costau produsele, la final am plătit doar vreo 13. Nu e bine? Unde mai găsesc eu rochie cu imprimeu floral, măsură mare, din vâscoză? Și așa drăguță? Lucruri faine și la preț accesibil se mai găsesc, dar pentru cine nu face mofturi la material. Spre exemplu, arată foarte mișto și rochițele Sinsay de AICI (da, au introdus și ei categorie plus size!), dar toate sunt poliester. Not for me.