Lectura este tratament pentru mine. De când am redescoperit plăcerea cititului, acum câțiva ani, rar a trecut câte o zi în care să nu bifez măcar 10-20 de pagini. Cititul mă relaxează, îmi dezvoltă vocabularul, îmi stimulează imaginația (dacă mai era nevoie de asta!), mă ajută să gestionez mai bine anxietatea și să previn atacurile de panică, mă ajută să dorm mai bine. În majoritatea cazurilor, citesc acasă, în confortul patului sau al fotoliului. Rar mă dedic lecturii în alte locuri. Văd oamenii că citesc pe unde apucă. Eu nu pot. Uite câteva locuri în care alții citesc, și eu n-am reușit!
În mijloacele de transport în comun
Unii rup cărțile și caietele în două cât merg cu un autobuz sau tramvai de la un capăt la altul. Niciodată nu am reușit să citesc în mijloacele de transport în comun. Nici măcar când aveam de citit pentru examene, ceva ce ardea și nu parcursesem încă. Nu mă pot concentra. Sunt foarte ușor de distras. Nu mai sunt atentă la lectură atunci când se vorbește în jurul meu. Când mă plimb cu mijloacele astea de transport, îmi place să fotografiez mental locuri și oameni, nicidecum să stau cu nasul în carte.
În aer liber, în spațiul public
Nici dacă vorbim de un parc, de plajă, de o pajiște de la munte, de o bancă pe care aștept tramvaiul, nu pot spune că sunt locuri în care să simt nevoia să deschid o carte și să citesc. Tot ce înseamnă zgomot mă distrage și nu reușesc să pătrund în poveste. Mi-ar plăcea să fiu genul ala care, când are cartea în mână, nu mai vede și nu mai aude altceva (la figurat, nu la propriu, da?!), dar nu sunt. O frână pusă brusc, un copil care strigă, un târșâit de pantofi, o vrabie care ciripește, un val care se sparge de mal, toate sunt interesante. Mai interesante decât orice lectură.
În mașina personală
Nici aici nu reușesc să citesc. Am încercat. Chiar dacă e liniște, soțul la volan și eu pe bancheta din spate, nu-mi iese. Unii spun că nu pot citi sau sta pe telefon în timpul călătoriei cu mașina pentru că li se face rău. Eu nu am problema asta. La mine este vorba de aceeași curiozitate de a vedea tot. Cum să stau eu ochii în carte în loc să iau seama tuturor locurilor prin care trec? Plus că trebuie să fiu atentă și la trafic. Bine, nu trebuie! Soțul meu conduce destul de atent, dar creierul meu se încăpățânează să-mi spună că patru ochi sunt mai buni decât doi.
În grădina proprie
Când toată lumea spune că este o plăcere să citești în grădină, la umbra unui nuc, în ciripit de păsărele și în bătaia vântului, dau din cap a aprobare, dar mintea mea se întreabă cum de pot oamenii ăștia să citească în grădină. Uite încă un loc în care nu mă pot concentra. Am încercat inclusiv la țară, unde este destul de liniște. După două pagini, am abandonat lectura. Oare de ce latră câinele vecinei? Pe ce se ceartă vrăbiile alea două? Tocmai am simțit ceva pe piele. Sper să nu fie căpușă. Ah, vântul ăsta îmi tot bagă fire de păr în ochi! Cam astea sunt problemele din grădină…
În locuri publice, la interior
Zău că nu știu cum am reușit să supraviețuiesc în facultate. Adică știu! Dând banii pe xerox. Preferam să plec cu apă de acasă și să nu mănânc nimic, ca să îmi folosesc banii pentru a xeroxa capitole întregi pe care altfel ar fi trebuit să le parcurg la bibliotecă, acolo unde sigur nu aș fi reușit să fiu la fel de productivă ca acasă. Rar am stat să citesc în biblioteca Facultății de Litere și la BCU. Orice scârțâit de ușă, strănut, telefon care vibrează este mai interesant decât literele făcute grămadă între coperțile unei cărți.
La cafenea sau la bar nu am încercat niciodată. Nu ar avea sens. Este același lucru ca la bibliotecă. Nici sala de așteptare nu este un loc potrivit pentru citit în ceea ce mă privește. Nici reviste nu pot citi. Cel mult, câteva titluri.
Știu, sunt o ciudată. O specială, ca să sune mai frumos! Pentru mine cititul este o chestie intimă, o activitate care se poate desfășura doar în perfectă liniște, atunci când corpul și mintea mea se simt confortabil într-un loc. Nu pot citi nici cu muzică. Știu că mulți o fac. Îmi plac și muzica, și cărțile, dar nu le pot combina. În copilărie și adolescență nu aveam o problemă în a-mi face temele cu televizorul sau radio-ul pornit. Mi s-o fi scurtcircuitat creierașul atunci, cine știe!
