Mai are nevoie de vreo prezentare acest brand? Cred că toată lumea știe că vorbim despre o celebră casă de modă italiană. Și pentru că nimic nu completează mai bine o haină de lux ca un parfum de lux, în 1992, cei doi parteneri, au lansat prima linie de parfumuri Dolce & Gabbana. S-au bucurat de succes, așa că au continuat. Așa se face că astăzi ne putem bucura de aromele a peste 10 parfumuri care le poartă numele, asta numai dacă ne referim parfumurile pentru femei.
Da, parfumurile Dolce & Gabbana sunt produse de lux, dar sunt un lux pe care ți-l poți permite și în care merită investit. La un astfel de parfum nu plătești doar brandul, așa cum unii ar fi tentați să creadă. Ingredientele folosite pentru genul acesta de produse sunt de o calitate mai bună, mai concentrate la nivel de uleiuri esențiale, deci, posibil, mai persistente (să nu uităm că sunt mulți factori care influențează persistența unui parfum!). Nu putem compara niciodată un parfum original de lux cu o replică mai ieftină. Un dupe copia anumite note, dar nimic mai mult. Așa se face că o apă de toaletă Dolce & Gabbana poate ține mai mult decât o apă de parfum de la un brand mai accesibil.
Crezi că aceste parfumuri Dolce & Gabbana sunt super scumpe și inaccesibile nouă, celor cu venituri medii? Am să-ți propun astăzi două parfumuri care miros fantastic, persistă mult, pentru care nu trebuie să scoți foarte mulți bani din portofel (cel puțin, nu dacă alegi variante la gramaj mai mic) și care se vor încadra perfect în atmosfera verii care debutează zilele acestea.
Dolce & Gabbana Light Blue
Este un parfum mai vechi ca dată de lansare (2001), dar deloc învechit în ceea ce privește combinația de note. Este un produs emblematic, o simfonie cu flori, fructe și arome lemnoase. Nu m-am priceput niciodată să redau în scris dansul notelor care se contopesc, se despart, se succed și se completează. Pentru asta, poți citi descrierea parfumului. Vezi pagina Dolce & Gabbana Light Blue pentru o descriere completă a notelor care îl compun!
Ce pot spune eu despre el este că este parfum fresh care emană eleganță și pasiune în același timp. Este feminin, dar nu se pretează doar la rochii și sandale. Este un clasic care merge la orice. Nu țipă după atenție, dar o atrage discret. Este light, cum îi spune și numele. Îți dă energie și te răcorește, fix ca limonada de al cărei miros îmi amintește pe alocuri. Descrie și completează perfect o zi de vară, indiferent de momentul din zi. Îl găsesc potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară, oriunde.
Nu miroase de la o poștă, dar, pe pielea mea, rezistă undeva la 3-4 ore.
Dă-i o șansă! Este genul de parfum greu de confundat și uitat. Am și o ofertă interesantă pentru tine. Ai acest Dolce & Gabbana Light Blue set format dintr-o apă de toaletă de 25 ml și o altă apă de toaletă în varianta pentru călătorie, de 10 ml, la un super preț. Și, în felul acesta, vei putea avea mereu cu tine, în geantă, aromele tale preferate.
Dolce & Gabbana Dolce Lily
Vrei ceva mai floral, mai dulce, mai girly? Dolce Lily, lansat chiar anul trecut, în 2022, s-ar putea să fie pentru tine. La mine, a fost un blind buy pentru că m-a atras promisiunea notelor de crin. Din păcate, acestea nu sunt așa pronunțate cum mă așteptam eu. Totuși, n-avea cum să mă dezamăgească o combinație de crin, trandafir, vanilie și ceva note lemnoase. În primă fază, e mai mult citric, apoi rămân aromele florale și cea de fructul pasiunii.
Vorbim tot despre o apă de toaletă light, mai mult decât potrivită pentru zilele toride în care alte parfumuri sunt prea grele sau pentru o zi la birou. Dolce Lily, cel puțin în cazul meu, persistă mai mult decât Light Blue. Se simte pe piele și după 6 ore. De aproape, ce-i drept, dar aroma este încă prezentă.
Dacă despre Light Blue unii spun că este parfumul mamelor noastre, Dolce Lily by Dolce & Gabbana este, dimpotrivă, mult mai potrivit tinerelor domnișoare, fiicelor acelor mame care s-au maturizat odată cu Light Blue. Este ceva mai puțin elegant și mai senzual. Mai vesel, mai puțin impunător. Mai jucăuș, dar mai puțin curajos. Și, cu toate astea, nu vă lăsați păcălite de ambalajul și sticluța roz pentru că nu este chiar atât de dulce și firav!
Culmea e că, deși sunt destul de diferite, eu le iubesc pe ambele și mi se potrivesc în egală măsură. Sunt gemeni și două fețe sunt prea puține pentru mine. Sunt ce vreau eu să fiu, când vreau. Sunt un soi de I’m not a girl, not yet a woman. Azi sunt jucăușă și caut să exprim și să completez asta cu Dolce Lily. Mâine simt nevoia să mă comport pe măsura vârstei din buletin și să eman încredere, atât prin atitudine, cât și prin aroma lui Light Blue. Ce va fi poimâine? Cine mai știe?
Pe tine care dintre cele două parfumuri Dolce & Gabbana descrise astăzi crezi că te definește și te motivează mai bine?