Final de proiect reamenajare dormitor. Postere de la Poster Store

design interior dormitor

In urmă cu zece zile, începea nebunia. Scos haine, pus în saci. Scos mobilă și trecut la curățat pereții. Din camera de copil mare, pe care o aveam înainte, am vrut să scot dormitorul visurilor mele, cel în care să mă regăsesc perfect eu, cea de acum. În ce culoare să fie pereții? Cum să gândesc totul ca să fie ce trebuie, dar adaptat la stilul și bugetul meu? Era greu să găsesc punctul de start. Apoi am dat peste posterele de la Poster Store și ideea a început să prindă contur. Am ales două postere din categoria postere abstracte, unul cu un motivațional auriu LOVE și un poster cu natură, o floare cu petale albastre Întotdeauna mi-a plăcut să aduc bucățele de artă pe pereți, sub formă de tablouri sau afișe în rame. Era totul plănuit: pereți bleu, postere, mobilă albă, draperie turcoaz și câteva accente aurii.

  • poster Poster Store
  • poster LOVE
  • poster abstract
  • poster abstract albastru si auriu

Apoi, unul dintre pereți, pe care avusesem dungi anterior, n-a vrut să iasă așa cum trebuie. Dungile ieșiseră în relief. Ce să fac? O să se vadă urât, oricât aș încerca să le ascund cu postere. Cum pot repara asta?

Mi-a revenit în minte ideea cu tapetul. Zisesem eu de la început ceva de tapet. Studiasem articole și reviste de decorațiuni interioare și lifestyle, iar tapetul părea o soluție bună ca decor perete, doar că nu găsisem ceva care să simt că mi se potrivește 100%. Mai bine zis, nu cred că avusesem încă motivația necesară de a căuta foarte bine. Dungile care îmi stricau peretele m-au motivat să caut mai atent. În final, am găsit ceva ce cred că eu că se potrivește perfect, nu foarte încărcat, ba chiar destul de discret, pe care să dea bine și mobila, dar și unul dintre posterele de care eram deja îndrăgostită.

carturesti.ro

Nu puteam renunța la postere. De la ele pornise totul. În jurul lor creionasem restul visului. Așa sunt eu. Nu plec niciodată de la ansamblu pentru care să caut decor, ci de la o piesă de decor interior în jurul căreia țes o poveste.

reamenajare dormitor alb si albastru

Rezultatul final îl vedeți în poze. Este 100% ce mi-am dorit. Mă reprezintă, îmi dă o stare de bine, mă îndeamnă la visare și mă duce cu gândul spre locuri și oameni frumoși, spre lucrurile care contează cu adevărat în viață. Fiecare zi e un cadou care trebuie prețuit. Fiecare dimineață în care ochilor tăi li se permite să se bucure de culoare, de artă, de frumos, este o binecuvântare. Fiecare seară în care adormi sub motivaționalul LOVE și aripa iubitoare a jumătății tale este prilej să spui Mulțumesc. Un albastru senin, cu nori albi, pufoși, o oază de liniște și inspirație. Asta mi-am dorit, asta am. Și trebuie să recunoașteți că piesele de la care a pornit totul, cele patru postere, fac deliciul acestei camere.

Le găsiți pe posterstore.com/ro, alături de alte peste 1400 de postere. Va fi o alegere dificilă, nu mă îndoiesc de asta. Mie mi-a luat o zi întreagă să selectez zece modele și alte două ca să mă rezum la patru dintre ele. Din fericire, a meritat. Nu a fost timp pierdut, ci investit în bucuria sufletului meu. M-au ajutat să creez acel decor impresionat de dormitor, la care visam. Au devenit micul meu colț de artă.

dormitor modern alb si albastru

Din fericire, posterele sunt structurate pe categorii și teme, iar asta îți poate simplifica alegerea dacă ai deja o idee despre ce vrei. Găsești postere cu natură, cu postere cu citate motivaționale, postere cu hărți și orașe, postere alb-negru, postere cu animale, postere pentru copii, postere vintage, mindfulness și altele. Plus că, în fiecare marți, vine o colecție nouă.

Nu știi cum să le combini, cum să le așezi și pe ce culoare de pereți dau cel mai bine? Poster Store te ajută și cu asta. Au o secțiune specială de inspirație artă murală, unde găsești peste 400 de poze cu diverse scene de decor interior în care au fost integrate posterele lor sau, mai bine zis, care au fost construite în jurul acelor postere. Sunt o sursă excelentă de inspirație. De inspirație ai parte și pe pagina fiecărui poster, dacă dai scroll în jos spre widget-ul cu inspirație decor perete, acolo unde poți vedea cu ce alte postere poți combina modelul care ți-a atras atenția, cum dau cel mai bine pe perete și ce cromatică ar trebui să abordezi în cameră.

În ceea ce privește aspectul posterelor, pozele cred că vorbesc de la sine. Ca și calitate, posterele vin imprimate pe hârtie de foarte bună calitate, produsă în mod sustenabil. Vorbim despre hârtie Munken Kristall, o hârtie de design de calitate premium, ecologică și certificată FSC și PEFC, o hârtie mată, fără reflexie, cu o greutate totală de 200g/m2, care oferă o reproducere superbă a culorilor și a imaginilor. Imprimarea este realizată de cea mai renumită companie tipografică din Suedia (Exakta Stockholm), premiată cu eticheta ecologică Nordic Swan, simbolul suedez pentru producția ecologică și durabilă.

De altfel, întreaga activitate Poster Store este una eco friendly. Lemnul utilizat la fabricarea produselor provine din păduri gestionate în mod responsabil, care îndeplinesc cele mai înalte standarde de sustenabilitate și sociale. Citez: Împreună, putem schimba comportamentul consumatorului pe termen lung. Obiectivul nostru este să reducem la minimum impactul producției noastre asupra mediului înconjurător, astfel încât să putem îndeplini cele mai înalte standarde de sustenabilitate și să asigurăm transparență pentru clienții noștri. Toate activitățile noastre sunt caracterizate de trasee scurte de transport și logistică inteligentă, care ne ajută să minimizăm amprenta de carbon asupra mediului înconjurător.

Pe același site găsiți și rame pentru posterele alese, în diferite culori și dimensiuni. Rame argintii, rame aurii, rame din lemn negru, rame din lemn de stejar, rame din metal negru, rame arămii, rame din lemn alb, rame din lemn de nuc, toate sunt disponibile cu livrare rapidă. Sunt rame cu design scandinav trendy, accesibile ca preț, și cu formă elegantă. Eu am optat pentru cele din lemn alb, care este extrem de bine finisat.

Sistemul de montare a posterelor în rame este unul mai mult decât simplu. Fiecare ramă are pe spate mai multe cleme, care se deschid destul de ușor, dar se fixează bine după montaj. Doar desfaci clamele, poziționezi posterul pe suport, așezi deasupra sticla (de pe care ai dezlipit folia protectoare de pe ambele părți) și rama și apoi închizi clemele la loc.

Am zis de sticlă? Da. Evident că pentru a proteja posterul este nevoie și de geam, dar nu vă speriați pentru că sunt slabe șansele ca acesta să fie spart în timpul transportului. În primul rând, nu este geam de sticlă, ci unul din sticlă acrilică care este mai rezistentă, mai ușoară, dar și mai clară. Cam așa stă treaba cu pusul în ramă!

Consider că nu puteam face o alegere mai bună. Am niște postere care arată impecabil, care contribuie în mod indiscutabil la crearea acelui confort pe care ni-l dorim pentru acasă, care umplu pereții nu doar cu niște culori, ci cu o poveste. O poveste despre mine, despre cine sunt, ce-mi place, ce mă face să mă simt bine. O mică galerie de artă, pe perete. O artă modernă, poate greu de înțeles și definit (partea abstractă), la fel ca mine.

Dacă vă place ce-ați văzut și ce-ați citit, am și o surpriză pentru voi, un cod de reducere valabil până pe 30 august. Codul este cristina50 și vă oferă o reducere de 50% la toate posterele de pe site, cu excepția celor câteva modele de la secțiunea Selection. Reducerea nu se cumulează cu alte promoții și nu este valabilă și pentru rame.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post
0 shares