6 trucuri pentru bărbații scunzi care vor să pară mai înalți

sfaturi vestimentare bărbați

Noi înșine suntem primii care ne judecăm pentru orice cifre care ne scot din tiparul a ceea ce societatea modernă tinde să considere normal. Câteva kilograme în plus sau câțiva centimetri în minus pot deveni probleme serioase, în funcție de cât de dispuși suntem să ne lăsăm influențați de glumele și remarcile unor oameni ale căror opinii nu ar trebui să conteze pentru noi. Oamenii nu se vor schimba niciodată. Noi, cei ieșiți din tipare, trebuie să ne schimbăm.

Să ne schimbăm atitudinea, să facem ajustări (în cazurile în care poate) sau chiar să ținem cont de anumite sfaturi vestimentare care ne fac să părem mai slabi, mai înalți sau cu sâni mai mari. Slavă Domnului că există trucuri și că ele funcționează! Azi trecem în revistă câteva trucuri pentru bărbații scunzi. Anumite alegeri și asocieri vestimentare te pot face să pari chiar mai scund decât ești, în vreme ce altele te pot face să pari mai înalt. Cum?

Evită hainele prea lungi

Nu ar trebui să porți niciodată haine prea lungi sau prea largi dacă nu vrei să pari și mai scund decât ești. Și mânecile prea lungi au același efect. De pantaloni nu mai zic! Asta înseamnă că va trebui să fii mereu atent la măsurile hainelor. Online poate părea mai dificil pentru că majoritatea site-urilor dau dimensiunile la talie și umeri, dar nu știi cât de lung este un pulover sau un hanorac. Dar există și excepții. De exemplu, la aceste hanorace bărbați sunt specificate la fiecare în parte lungimea spatelui și a mânecilor, deci nu ai cum să dai greș cu alegerea.

inpuff.ro

Spune nu gecilor voluminoase

Or fi la modă, or da bine pe manechinele din poze, dar clar nu sunt pentru bărbații scunzi gecile acelea foarte umflate. Par și sigur sunt călduroase, dar există și alte variante de a-ți asigura confortul termic fără a purta ceva care te face să pari mai scund. Atunci ce să alegi? De exemplu, dintre aceste geci iarnă, eu ți-aș recomanda una tip jachetă, combinată cu o maletă și cu un hanorac. Nu vei suferi de frig și vei obține un look foarte potrivit pentru înălțimea ta.

Atenție la contrastele puternice

Nu-ți impune nimeni ce culori să porți. Vrei verde, pui verde. Vrei roz sau negru, iei roz sau negru. Treaba este să nu creezi contraste cromatice prea puternice pe orizontală. Ce înseamnă asta? Că pantalonii albaștri sau negri combinați cu tricoul alb sau galben vor tăia din lungime. Că dacă optezi pentru nuanțe închise în partea de jos, tot închise trebuie să ai și în partea de sus. Monocromia este ideală pentru a crea iluzia unui trup mai înalt.

Poți pune cămașă albă sau tricou alb la pantaloni închiși la culoare dacă, peste ele, porți un sacou sau un cardigan și trecerea de la închis la deschis nu se face în zona taliei.

Poartă accesorii direct proporționale cu înălțimea ta

Cureaua, cravata și ceasul sunt principalele accesorii pe care un bărbat le poate purta. Și ele trebuie alese atent pentru a nu pierde din înălțime din cauza lor. Ceasurile prea mari (ca și cadran sau cu o curea prea largă) și curelele prea late sau cu catarame supradimensionate sunt de evitat. Dacă se poate fără curea, e perfect. Și cravatele prea late sau cu nod prea mare te pot face să pari mai scund.

Nu investi în mâneci scurte

Hainele cu mânecă scurtă sunt și ele pe lista lucrurilor pe care bărbații scunzi ar trebui să le evite. Tricourile sau cămășile cu mânecă scurtă taie din lungimea brațelor și a corpului, conform stiliștilor. Fie alegeți haine cu mânecă lungă pe care o suflecați puțin, fie vă orientați spre unele cu mânecă 3/4 sau maxim 1/2.

Mizează pe decolteu în V și dungi verticale

Un tricou cu decolteu rotund nu te dezavantajează, dar nici nu te ajută prea mult. În schimb, unul cu decolteu în V te poate face să pari mai înalt. La fel și unul cu dungi verticale sau o cămașă cu dungi verticale, indiferent că vorbim de dungi mai înguste sau mai late. Nu sta pe gânduri când vezi un articol vestimentar care-ți place și știi că te-ar avantaja!

Pune în practică sfaturile de azi și vei fi mai mulțumit de ce vezi în oglindă și în poze! Nu vei deveni mai bun la baschet și nici nu vei ajunge la dosarele de pe ultimul raft fără să te ridici pe vârfuri, dar vei părea mai înalt. Silueta este alungită optic de aceste alegeri, iar tu vei fi mai puțin complexat de înălțimea ta.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post
0 shares