Nu luați în seamă postarea asta. Nu e pentru voi. E pentru mine. Vreau să urlu și o pot face doar în scris.
Mai sunt câteva zile și fac 33 de ani. Pe cine mint eu că am viața pe care mi-am dorit-o? Câți dintre noi o avem? Îmi reprim sentimentele și am învățat să zic, cum zice mama, Doamne ferește de mai rău! O zic din gură, dar în sufletul meu sper tot timpul că va veni vremea în care va fi și bine. Dar nu vine și uneori pur și simplu nu mai am răbdare.
O fi bine să-i ajuți pe cei de lângă tine, dar nu cât să trăiești pentru ei și prin ei. La ce bun nopți pierdute pentru a face 100 de lei, dacă nu ajungi decât rar să te bucuri de ei pentru că X sau Y au nevoie? X sau Y n-au dat niciodată doi bani pe tine și tu trebuie să renunți la bluza aia mișto cu mâneci fluture, să-ți cumperi niște amărâte de tricouri de 20 de lei ca să își faci datoria față de X și Y.
Știi că au fost ani în care X și Y o duceau mai bine decât tine, își făceau poftele și nici măcar nu se sinchiseau să spună că le pare rău că nu te pot ajuta să supraviețuiești de la lună la lună. Da, am trăit și așa. Știu prea bine că se poate mai rău. Știu cum e să nu ieși deloc din casă cu lunile. Știu cum e să intre în casă doar 1000 de lei, știu cum e să plătești rata la bancă și să te uiți lung la ce rămâne în portofel.
Greșesc așa de mult că nu mai vreau să ajut pe nimeni, că vreau să mă pot bucura puțin de viața mea, așa nasoală cum e ea? Nu merit să trăiesc pentru mine câțiva ani?
Am învățat să renunț la toate. Am zis că eu nu îmi doresc la munte sau în nu știu ce excursie. Am zis-o când eram copil pentru că știam că mama nu-și permite să-mi dea banii aia. O zic și acum, ca să nu fac gaură în buget și să ne trezim că luna viitoare descoperim iar cardul de credit și ne trezim cu datorii. Renunț la haine, renunț la un parfum la care poate am poftit, dar nu pot niciodată să renunț la datoriile față de oamenii pentru care nu am însemnat și nu însemn mare lucru.
Știe cineva să-mi spună de ce sunt așa de proastă? De ce nu pot să zic că nu mai pot și nu mai am, să iau banii aia pe care îi donez pentru că așa trebuie, nu pentru că așa simt, și să mă duc să-mi fac de cap cu ei, să-mi cumpăr rochia la care visez de 3 veri și n-am ajuns să mi-o cumpăr?
O să ajung la 60 de ani (dacă ajung), o să mă uit înapoi și o să-mi administrez pumni în cap singură. Ce-am făcut în viața asta? Am văzut muntele o singură dată de aproape și de 2-3 ori din mers, marea o singură dată, am ieșit în parc de prea puține ori, am purtat haine în care nu m-am simțit bine, mi-am refuzat o pereche de cercei, m-am mințit că sunt iubită (dar sincer nu poți iubi pe cineva cerându-i să se sacrifice pentru altcineva), m-am mințit că renunț la mine pentru a face bine unor oameni care nu știu să spună ”te rog” și ”mulțumesc”, care cred că totul li se cuvine.
Vreau să trăiesc pentru mine. Nu mai sper că viața mea va mai fi vreodată cum am visat-o eu, dar vreau să mă bucur de lucruri mărunte și se chestii pe care le fac din suflet, nu pentru că ceva sau cineva mă constrânge. Ce sens are o viață trăită așa? Sau se poate spune că ți-ai trăit viața? Cui îi pasă de tine? Lui X și Y? Nu. Niciodată. Nu-și vor zice niciodată în gândul lor că au ce pune în gură pentru că tu renunți la tine, ci probabil că te vor înjura că nu le dai mai mult.
Și atunci pentru ce să-mi sacrific fericirea? De ce? De ce e atât de greu să spun că nu mai vreau și că, la 33 de ani, e momentul să trăiesc și eu puțin viața asta? Când o să mă bucur de ea? În viața de apoi sau când abia o să mă mai mișc cu un cadru?
Oamenilor din jurul meu le spun doar atâta: am și eu o viață și mi-o vreau înapoi! Nu vi se pare incorect să furați ceva ce nu vă aparține, să trăiți liniștiți și făcând doar ce vă convine știind că jucați în picioare fericirea altora?
Vouă, celor care ați citit acest articol (dacă a avut cineva răbdare, deși am zis că nu e pentru voi) vă spun că articolul ăsta e scris la nervi și cu lacrimi în ochi. Rar recunosc că viața mea nu e roz. Nu pentru că sunt o lașă și-mi place să mint sau să ambalez frumos o poveste care nu e tocmai de spus, ci pentru că nu vreau să vă transmit pesimismul meu. Viața nimănui nu e roz. Gata, am spus-o! Câți dintre voi puteți să vă declarați fericiți pentru că faceți doar ce simțiți și vă trăiți viața așa cum vreți voi (sigur că în limitele în care vă permite bugetul)?
Iubita,viata nu e roz in general.Avantajul tau e ca scrii frumos si din suflet.Cine zice ca e fericit,fie se minte,fie e doar de moment..eu de exemplu sunt in pragul disperarii(cu casnicia)..problema e ca nu intereseaza pe nimeni cu adevarat,multi sunt doar curiosi.Tu cauta fericirea in tine,in lucrurile marunte si nu ti mai refuza nimic din ce ai putea reusi.Multi inainte si eu am tot 32 de ani.Esti frumoasa,esti minunata!Fosta Dana Lia
eu insami am zis in unele articole ca sunt fericita. Erau doar momente, cum ai zis tu. Viata e plina de compromisuri si de chestii nasoale. Imi pare rau sa aud ca sunt probleme in casnicie si iti doresc putere sa treci cu bine peste ele, sa nu iti lasi sufletul sa planga prea mult.
Nu-mi place sa te văd trista. Cred ca uneori se umple paharul si clar trebuie sa iei o hotărâre. Am înțeles printre picături ce te deranjează si poate ca ar fi mai bine sa-i privești cu o oarecare indiferenta pe X si Y. Sa faci totul după sufleul tau si daca ai un bănuț in plus, sa-l folosești pentru tine.
Vrei sa te mint si sa-ți spun ca viața mea e roz? Nu este si am multe probleme pe care nu prea le spun. Unele le țin doar pentru mine pentru ca știu ca nu le pot gasi soluții.
Noaptea este un sfetnic bun si poate ca mâine te vei trezi cu ceva idei si cu o dispoziție mai buna.
mi-e clar ca viata nu e roz nici la aia care intorc banii cu lopata si pozeaza in cei mai fericiti oameni. dar macar sa fii nefericit pe alegerile tale si sa nu te frece nimeni la cap! Stii tu ce zic, sunt sigura.
Am citit pana la capat. Nu esti singura care gandesti asa. Sunt in aceeasi situatie. Din pacate, ne sacrificam si traim pentru ca cei din jurul nostru sa fie bine, dar uitam de noi, de sanatatea noastra. Si cand ajungem sa avem probleme, cui ii pasa? nimanui! Este bine sa facem ceea ce simtim, ceea ce ne place , sa zambim, insa fara a oferi detalii celor din jur.
si in cazul asta nu se numeste ca suntem egoisti?
Viața nu e prea frumoasă,dar e doar una! Dacă aș ști că se repetă măcar o dată, aș declara că sunt fericită!O viață aș dedica-o , totuși,mie!
incerc sa mi-o recuperez si eu.
Viata vine cu bune si cu rele, sper sa ai putere sa treci cu zambetul pe buze peste cele rele si cu lacrimi de emotie in ochi peste lucrurile bune.
nu exista drac mort, nu?
Off, acest articol a fost ca un semnal de alarma pt mine. Gata, e timpul sa învățăm sa spunem NU. Deși am spus ca nu îmi place sa las comentarii, uite acum o fac. Când eram sănătoasă, toți trăgeau de mine sa ii ajut ca eu ma descurc, chiar dacă am trei copii de crescut, dar ce sa vezi, i momentul în care m-am îmbolnăvit, toți au dispărut, deșii aveam nevoie de sprijin moral (am trecut prin trei operații de neoplasm cu recidiva, chimioterapie, chiuriterapie și boli secundare rămas vindecare adică insuficienta renala cronica și paralizie stingă, fiind țintuita în scaun rulant de 5ani).Am probleme grave legate de casa și căsnicie, și cu toate astea sunt persoane care și acum au tupeul sa vina sa îmi ceara mie bani. Deci, îți dai seama ce viata roz am? Și nu pot spune aici tot ce am pe suflet și ma macină.
Mariana, n-o sa spun ca imi pare rau, ca ar suna a mila si mie nu imi place mila. Te admir pentru ca uite prin cate ai trecut si inca esti aici cu noi. Prieteni eu nu mai am demult cam din acelasi motiv dar la mine problemele au fost cu anxietatea si atacurile de panica, nu lucruri asa grave cum este in cazul tau. Dumnezeu sa iti dea putere sa treci cu bine peste toate si sa te bucuri ani multi de copiii tai. N-ai nevoie de prieteni mincinosi!
Inteleg perfect ..am avut si eu asemenea procese de constiinta ca sa le zic asa ..cateodata gandeam atat de intens incat noaptea ma visam in viata pe care ravneam sa o am si in realiate .si tare dezamagita eram dimineata cand visul se spulbera .Poate ca asta e viata noastra ,si alta e viata altora .
macar in vise de-ar fi cum o vreau eu, si tot ar fi bine 🙂
Ce subiect sensibil ai atins.
daca as fi stat sa ma gandesc, nu l-as fi scris. Poate ca e si plin de greseli. L-am scris cum mi-a venit si nu mi-a pasat de nimic altceva.
Capul sus, Cris! Nu este deloc tarziu sa incepi sa traiesti doar pentru tine. Si da, poti refuza pe X si pe Y si sa vezi ce bine te vei simti!!! Iti spun din experienta, eu am 38 ani si tarziu mi-am dat si eu seama de aceste lucruri! Fa ceea ce iti place tie si te vei simti mai bine!
nu ti-as fi dat 338 de ani. Multi inainte si multumesc pentru incurajare!
Articolul tau m-a intristat. Eu cred ca nimeni nu e pe deplin fericit. Eu as fi fericita cu sotul si fetele mele daca nu as avea o ,,capusa” care ma ,,suge” de ani de zile si nu gasesc antidotul.
capusa? Ce tare e asta! Capusa e problema si la mine. De fapt, eu am doua.
Viata din pacate nu e nici pe departe roz. In privinta ajutorului am patit-o de multe ori pe pielea mea ca persoana ajutata sa ma „injunghie” pe la spate. Macar daca mi-ar fi intors spatele fara un cuvant, dar sa caute „sa-ti taie si craca de sub picioare” e si mai dureros.
Inteleg ce simti si crede-ma ca si eu am multe clipe cand ma simt la fel. Mai ales cand se apropie ziua mea. De multe ori nici nu vreau sa aud de aceasta zi, dar face parte din mine, indiferent daca eu vreau sau nu. Da, merita sa traiesti si pentru tine, sa te bucuri de fiecare clipa. Dar faci ce faci tot la bani ajungi! 🙁 Cine spune ca fericirea nu trece si prin portofel minte. Pe alta parte prietenii… la fel ca tine am ajuns sa cred ca nu exista. Dar poate ca ma insel. Poate de multe ori avem prea multe asteptari de la cei de langa noi, iar daca ei nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre, ramanem dezamagiti. Mie a ajuns sa imi fie teama sa imi fac prieteni tocmai din acest motiv. 🙁
Sa te incurajez? Nu sunt cea mai potrivita persoana. Si stii de ce spun asta? Pentru ca ti-as da un sfat care nici eu nu sunt in stare sa il aplic.
Insa pot sa iti spun ca merita sa te bucuri de viata.
ce prieteni? stii bine ca nu am prieteni. Nici macar unul. E vorba de familie aici. De partea aia a familiei pe care nnu mi-am ales-o eu, ci a venit la pachet. Noi doua ne asemanam destul de mult si tu cam stii care e situatia, deci sigur ma intelegi.
E foarte greu sa spui „NU” cand toata viata ai spus „DA”, dar vine un moment cand trebuie sa punem piciorul in prag si sa spunem un raspicat”GATA”. Iti va veni foarte greu cand vei refuza pentru prima data, dar apoi totul va fi usor.
sa spun NU inseamna sa sufere o persoana pe care eu o iubesc…
Îmi pare rău că nu ești fericita, însă nu mai spune ca știi ca viața ta nu va fi așa cum vrei sa fie. Asta sta în puterile tale, știu ca suna cliseu, dar crede-mă ca știu ce spun.
Eu sunt una dintre putinele persoane fericite cu adevărat. Sunt exact unde îmi doream. Sunt împlinită pe toate planurile ( as vrea mai mult profesional și va veni), am ajuns în punctul ăla în care sa mi se umple sufletul de fericire numai când mă gândesc la familia mea. Nu Îți spun astea ca sa mă laud, ci vreau sa știi ca unde ești tu acum am fost și eu chiar dacă ești mai mare cu 3 ani. Am gândit ca și tine, dar iata ca azi sunt mai bine decât visam.
uite, de asta mi-era teama, de cuvintele ”imi pare rau ca nu esti fericita”. Nu suport sa stiu ca oamenilor le pare rau sau le e mila de mine cum ar veni. Nu pot decat sa te felicit pentru ca ai invatat sa iti cladesti fericirea, in schimb.
Roz?! E doar o expresie sau poate ca sunt oameni multumiti de culorile din viata lor insa din pct meu de vedere, viata asa e o lupta. O lupta in mai multe reprize, uneori castigi insa de cele mai multe ori cazi la intelegere sau pierzi. Totusi exista si momente de bucurie, de care te rog sa ai grija sa existe si acelasi lucru spun si catre mine. Spune nu mai des si apeleaza la cardul de.credit ptr.un moment de bucurie, mare, munte, bulgari, etc. Viata asta se termina imediat. Iti doresc putere si rabdare.
sigur sunt si momente de bucurie, nu am sa neg asta. Daca n-ar fi existat, poate n-as fi rezistat pana azi. Un lucru e clar, ca trebuie sa invat sa ma bucur mai mult de munca mea, eu pentru mine.
Draga mea, in primul rand trebuie sa recunosc ca m-ai socat!! 33 de ani??? Sincer, nu credeam ca ai mai mult de 25, din poze asa se vede. Mulți inainte frumosi!
Trecând la subiect, îmi pare sincer rau pentru starea ta sufletească si pentru ca simti ca nu ai tot ce ti-Ai dorit. Necazuri si nevoi au toti oamenii, inclusiv bogații lumii care se îmbolnăvesc de boli incurabile si care nu isi pot cumpara sănătatea.
Totul tine de tine si de ce parte privesti. Învață să vezi întotdeauna ceva bun in ceva rau si vei vedea ca te vei simti mult mai bine. Pe mine ma ajuta enorm rugăciunea în astfel de momente.
Faptul că tu îi ajutiajuti pe altii este un lucru minunat pe care il fac doar oamenii cu suflet curat. Concentreaza-te pe omul din interiorul tau ca acolo sta pacea pe timp de furtună.
„Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuți”. Asta înseamnă inseamna sa stii cand sa faci sacrificii si cand sa te opresti. Înseamnă Inseamna sa iti dai răgaz si sa faci ceva si pentru tine. Neîmplinirile tale nu au legătură cu faptul că ai purtat tricou de 20 de lei, poate doar au umplut paharul. Tristețea ta este mult mai adâncă si bine înrădăcinată, poate chiar din copilărie. Lupta sa scoti din rădăcina aceasta stare dureroasa prin care treci.
Incearca sa faci tot ce iti dorești dar tine minte ca nu tot ce ne dorim ne este de folos si, uneori, dorintele nu ni se îndeplinesc tocmai pentru binele nostru.
Fii puternică si, de fiecare dată când esti tristă, gandeste-te la noi, cei care iti citim blocurile. Suntem aici pentru ceea ce esti: un om bun, Sincer, deschis si nu avem niciun interes ascuns. Suntem mulți si te apreciem si te îndrăgit si suntem gata sa ascultam ce scrii 🙂 Suntem langa tine si speram ca, prin comentariile2 noastre sa iti dam o stare mai bună.
Capul sus!
Ps: Scuze daca am greseli dar scriu de pe tel si imi „corectează” cuvintele aiurea.
durerea mea nu e ca port tricou de 20 de lei, si ca aloc lunar o suma de bani cuiva care nu stie sa spuna multumesc, nu stiu daca intelege cineva asta. Mama lui de tricou, ca as purta si la 10 lei, nu la 20, numai sa ma simt apreciata.
Imi pare tare rau ca nu te simti apreciată. Am avut o prietena care m-a facut sa ma simt la fel. Stiu ca esti dezamăgită… din pacate unii oameni nu se pot schimba si atunci fie ii acceptam asa cum sunt, fie ne vedem de ale noastre desi sunt situații în care suntem la mijloc. Sper ca ti-a mai trecut supărarea si ca esti mai ok azi.
Multumesc, Delia. Nu sunt omul care sa cada si sa ramana cazut. Sunt mai bine, dar devin tot mai constienta ca problemele nu le pot rezolva cum vreau si eu trebuie sa invat sa traiesc cu ele.
Cred ca atunci cand ‘viata iti ofera multe lamai -trebuie sa-ti faci o limonada!’.Sunt sigura ca a fost un articol scris la ‘nervi’, ca te-ai gandit la ‘datoria ‘pe care o ai fata de bunica ta de care ai grija.Dar si mai mult cred ca ea apreciază tot ceea ce faci pentru ea.Poate nu stie sa-ti arate cat dr mult te apreciază
Cred ca trebuie sa te gândesti intr-adevar si la tine si sa cauti un echilibru in toate.Te pup draga mea si nu uita ca unele cuvinte pot durea mai mult atunci cand sunt spuse la ‘nervi’
nici macar nu e vorba de bunica. E vorba de alte persoane fata de care nu am nicio datorie… mai mult nu pot sa spun.
Draga Cristina .cred ca aceasta varsta, este varsta maturitatii totale a unei femei . Ma vad pe mine la aceasta varsta si-mi amintesc ca am avut aceeasi refulare pe care o ai tu acum . Este undeva bilantul unei vieti traite in care realizezi ca tot ce ai facut ,,ai facut luata de val,ca asa a fost posibil,ca asa a trebuit,ca asa s-a nimerit,ca asa ai vrut sau nu ,….si asa mai departe . Realizezi ca sufletul ti-e gol si inima franta,ca esti intr-un loc de unde nu stii cum sa iesi,sa scapi,sa fugi…..dar unde si cum ??? Aceste ganduri nu vor disparea prea curand,……..esti inca foarte tanara ,cu siguranta trebuie sa schimbi ceva in viata ta,asa cum spui tu: ceva pentru tine,pentru sufletul tau,dar nu va fi usor dar nici imposibil. Asta depinde numai si numai de tine. Daca iti doresti cu adevarat cu siguranta vei reusi De ce nu incerci sa scrii o carte stiu eu, un roman poate suna prea pretentios …esti o persoana inzestrata cu o inteligenta de invidiat, ai substanta si cursivitate in fraza,ai dupa umila mea parere totul pentru a incepe sa mergi si pe acest drum …al scrierii, …..este un drum frumos si poate ies si ceva banuti . Am citit cartea scrisa de Maria Cristina Tudose „”Eu sunt femeie „” …e scrisa atat de simplu ,un fel de amintiri din copilarie,adolescenta si o dragoste mare care i-a lasat o rana si un gol imens in suflet . Ceea ce ai scris tu mai sus m-a captat mai mult decat cartea respectiva. Sincer ……..incearca !
Niciodata n-am sa scriu ceva pentru a fi publicat. Nu-s capabila de asa ceva. Si nici n-am o poveste asa de interesanta de spus si nici nu ma pricep prea bine la cuvinte. Cu toate astea, iti multumesc pentru aprecieri si pentru incurajari.
Uneori te poti trezi chiar mai tarziu de 33 de ani 🙁 Si e cumplit pentru ca de la o anumita varsta incolo chiar parca simti ca zilele iti sunt numarate.
Asa ca fa-o acum pentru ca mai tarziu regretul va fi mai mare. Esti inca tanara si ai timp sa faci multe din cele dorite si nefacute 🙂
33 de ani e deja jumatate de viata de om…
O doamne Cristina, capul sus fii tare si mergi mai departe esti un om bun si vei avea rasplata pentru toate astea. Cand am citit articolul m-am regasit cu toata fiinta in el, acum cand am avut si am inca probleme destul de mari de sanatate mi-am dat seama cine este alaturi de mine si cine nu. Vreau sa iti vad zambetul frumos si articolele minunate cu care imi descretesti fruntea de fiecare data.
umorul nu mi-l poate lua nimeni. Plang azi si maine ma scutur si zambesc pentru ca nu sunt lasa sa renunt si nici nu sunt genul care sa-si planga de mila la infinit.
Daca ai sti cat de bine te inteleg Cris, dar din fericire eu mi-am dat seama mult mai repede de greseala, pentru ca e o greseala si am invatat sa fiu egoista si sa-i ajut pe ceilalti doar dupa ce ma ajut intai pe mine. La 18 ani nu aveam nimic si munceam pe cativa lei doar ca sa avem ce manca, iar atunci cand mi-am gasit un job am facut primul credit si am mers in vacanta. Daca m-am simtit vinovata? Da, dar fericirea de a vedea lumea si de a simti ca sunt libera in sfarsit a fost mult mai puternica.
Acum la 38 de ani ma declar fericita, pentru ca am aproape tot ce mi-am dorit: am un copil minunat, un om care ma iubeste si nu-mi impune sa fac nimic din ce nu vreau si un venit stabil, nu mare, dar pot sa-mi cresc copilul si pot sa-mi permit o vacanta la Bulgari daca strang banii. Ti-am zis de multe ori ca pentru mine blogul e o necesitate fiindca am nevoie de bani si asa e, dar sunt fericita ca pot sa ma intretin singura. Si eu renunt la multe, dar fara regrete fiindca o fac pentru Dragos pe care il iubesc mai presus de orice, fiindca e baietelul pe care mi l-am dorit de cand ma stiu. Daca as face-o pentru oameni carora nu le pasa de mine. NU! Pentru ca toti avem o singura viata! Spune-ti ca a ta incepe acum si schimba lucrurile care nu-ti plac! Vinovatia va trece si lumea ne judeca oricum orice am face, asa ca fa lucruri pentru tine. Te pup si sper din suflet sa-ti fie bine.
Mihaela, esti una din fetele pe care le admir mult pentru ca stiu ca viata nu ti-a dat tot ce trebuia, dar ai invatat sa fii fericita cu ce ti-a dat ea. Multumesc pentru incurajare.
Draga fata cucuiata, tu trebuie sa intelegi un lucru. Nimanui nu-i pasa. Nu-i pasa ca te sacrifici tu sa ii ajuti, ca poate nu dormi noaptea, gandindu-te cum sa procedezi sa ii ajuti mai bine, sa dramaluiesti mai bine banii pe care ii ai ca sa le dai LOR. Nu le pasa ca iti sacrifici timpul sa ii ajuti mereu, ca nu mai ai timp nici sa te uiti in oglinda, ca nici nu te odihnesti cum trebuie si esti mereu obosita si arati ca naiba. Tu ajuti, rupi de la tine, ca asa stii tu, asa ai fost invatata, ca trebuie sa ii sustii si sa ii ajuti, si ca asa e omeneste. Nimeni nu apreciaza. Nimeni. Si nimeni nu observa ce sacrificii faci. Observa doar atunci cand nu le mai faci, si atunci sunt nemultumiti si sar cu gura, pretinzand si cerand dreptul lor la ajutor. Vorbesc, evident, din proprie experienta. Insa acum am devenit mai nesimtita, si asa de bine ma prinde, de nu-mi vine sa cred. Iti recomand acelasi lucru.
stii, nu e chestia aia cu sa moara si capra vecinului, dar postarea asta mi-a facut bine prin prisma aflarii povestilor voastre care nu sunt sau nu au fost mereu departe de a mea. Mi-e clar că ai trecut prin chestii asemanatoare dupa cum descrii ceea ce simti
Nu cunosc pe nimeni care sa fie asa fericit si care sa nu fi facut sacrificii, dimpotriva!
As zice ca am trecut si eu prin multe in ultimii 4 ani si te inteleg pe deplin.
Era nevoie de un soc, de distrugere psihica si sufleteasca pentru a ma rupe de ceilalti.
Dar tot e dificil pentru ca e ca si cum ai da din lac in put, scapi de 2 nebuni si dai de altii, zici ca ai prieteni in jur si constati ca de fapt te barfesc si te critica, le iei apararea unora si constati ca ei vroiau viata ta etc
Dupa ce am aberat eu aici, poate intelegi ca nu esti singura fraiera care mereu i-a pus pe ceilalti pe prim plan si acest lucru nu se va schimba Stii de ce? Pentru ca ai suflet bun, empatizezi cu ceilalti si din cauza asta jigodiile profita!
si tratamentul minune nu exista? O pastila pe care sa o iau azi si sa ma trezesc maine alt om?
33 de ani e virsta la care am inceput incet incet sa ma schimb si sa traiesc cu adevarat.
Eu ti-as recomanda un psihoterapeut bun, cu care sa inveti sa spui NU si nu numai. In viata asta tu trebuie sa fii persoana cea mai importanta pentru tine, singura pe care te poti INTOTDEAUNA baza.
Nu-i usor sa te schimbi, uneori e mai simplu sa traiesti in nefericire. Ia si timp , dar in final o sa iesi in cistig, iar anii astia in care ai fost rau o sa ti se para uriti si departe. Schimbarea e ca atunci cind iti lasi parul lung: transformarile sunt invizibile de la o zi la alta, dar cu rabdare, intr-o buna zi o sa te trezesti ca esti cu totul alta!!!
ce frumos ai zis-o, comparatia cu lasatul parului lung. Nu promit ca ma voi schimba, promit doar sa ma straduiesc mai mult sa ma fac pe mine fericita.
Mulțumesc că mi-ai deschis ochii cu acest articol despre viața ta, am doar 27 de ani și nu mă mai regăsesc în nimc, mă simt singură deși am două fetițe minunate și un soț de care m-am îndepărtat, ufff Doamne dă-ne putere să ne gândim și la noi până nu e prea târziu, îmi pare rău pentru povestea ta de viață, numai bine și multă putere pentru a lua decizii bune și pentru tine ! :-*
chiar nu e de plans, adica nu e vreo tragedie viata mea, dar sper ca macar 1-2 persoane sa traga ceva invataminte din ce simt eu. Te felicit pentru cele 2 fetite. Ele sunt o mare realizare.
Imi pare rau ,ca treceti prin clipe triste si nu fericite,stiu ce inseamna tristetea in cuvintele dvs. ma regaseam pe mine nici eu nu mai ies cu lunile uneori, pentru ca imi este scuzati-mi expresia scarba de oameni mai degraba cunostinte ,neamuri etc. la care am intins mereu o mana de ajutor,am pus mult suflet la necazurile lor suferind chiar odata cu ei si drept recunostinta nu ma saluta,ori ne schimbam caracterul suntem plini de noi,uitand ca am fost ajutati.Ma condamn de foarte multe ori unde am gresit oare? dar eu nu fac nimic chiar continui sa fiu amabila,sociabila,prietenoasa,dar nu mai rezist ma doare ,ma simt ranita,ma doare sufletul ,ma rog in fiecare zi sa pot sa devin mai puternica sa fac fata tuturor rautatilor.Eu cred ca nu m-am nascut in lumea potrivita unde ar trebui sa fim mai buni,mai generosi ,mai educati!
clar ne-am nascut intr-o lume nepotrivita. Suntem oameni cu suflet intr-o lume care nu mai pune pret pe asta…
Bravo! Asta inseamna sa iei atitudine. Am fost si eu intr-o situatie similara, dar pot sa spun ca acum 80% traiesc pentru mine si pe urma pentru altii.
atitudine as fi luat daca as fi zis-o direct cui trebuia. Asa, se cheama doar descarcare pe blog.
Te inteleg perfect si ma regasesc in fiecare cuvant scris si rupt din suflet.Tot ce pot spune e ca am invatat sa devin o prioritate in viata mea fara sa ma simt vinovata.Si inca mai invat…
te invidiez sa stii! Pentru ca nu te simti vinovata ca traiesti.
Stii ca primul pas spre schimbare e conștientizarea si asumarea? Tu ai facut-o, public chiar, si sper din tot sufletul ca la 34 de ani articolul tau va arată diferit 🙂
Pana atunci… te îmbrățișez cu mult drag si îți doresc din tot sufletul La mulți ani!
Multumesc, Iulia. Sper ca daca nu reusesc sa schimb situatia, macar sa imi schimb atitudinea si sa accept lucrurile altfel. pe 22 mai dau bobo.
Azi dimineata am vazut articolul tau.
Draga Cristina, ar trebui sa te mai nasti inca o data, poate intr-o alta lume, poate pe alta planeta, ca sa poti sa ramai indiferenta tocmai la chestiile care iti provoaca astfel de stari, de trairi. Si stii de ce? Fiindca tu asa esti, asta iti e constructia, iti pasa, iar daca ti-ai impune sa intorci spatele tot tu ai fi aia care nu s-ar simti bine. Care ar adormi noaptea cu strangeri de inima. Eu asa cred, poate ma insel. Dar o zis raportandu-ma la tiparul meu.
Oricum, e si asta o pasa, vin si momente mai bune. Acum ai simtit nevoia sa golesti paharul care deja dadea pe dinafara. Bine ai facut! Nu intotdeauna planetele se aliniaza dupa cum ne dorim. Ia-o ca atare! Bucura-te pentru ceea ce ai, atata pot sa iti spun. Chiar daca…acestea-s clipe in care chiar nu te mai impresioneaza nicio parte faina a vietii. Pur si simplu. Eu am momente in care sunt nemultumita de tot, ca asa-s eu, un fel de „fucking mood”. Momente in care mi se pare ca altii obtin totul pe usoru’. Ca au vacante, au weekenduri, au libertate, au bani, au de toate. Cred, insa, ca si aparentele astea mai insala… Pe urma, vin dimineti cand mi-s ok…zile firesti, stari de liniste. Alteori, imi trec prin cap tot soiul de nebunii si de intrebari (mai ales cand aud ambulanta pe drum): „Oare-s bine ai mei, mama, frati?!”. Si pun mana pe telefon s-o sun pe mama, sa ma linistesc ca-i ok. De unde-mi rasar chestiile astea, nu stiu. Pur si simplu.
Apropo! Si eu am ramas socata..33 de ani? 🙂 Chiar nu-i arati, zau. Credeam ca esti cu ho-h-ho cu ani buni mai tinerica decat mine. Sa-ti traiasca gena! :-*
Te imbratisez sincer :-*
Multumesc, Cami. Nu stiu cum te simti, dar de parut nu pari nici tu trecuta cu mult de 25 de ani :)). Asta e adevarul ca nu cred ca as trai fericita nici daca as zice STOP pentru ca asta mi-e felul si m-as simti ca un rahat. Asta e, nu pot face mari schimbari pentru ca e vorba de mama sotului meu si, daca il iubesc pe el, trebuie sa accept si lucrurile astea ca sa nu il fac sa sufere. Am zis eu in articol ca nu dovedeste ca ma iubeste pentru ca ma sacrifica pe mine, dar, privind la rece, imi dau seama ca nu as vrea pe altul niciodata. Cand mi-a fost rau, mamei nu i-a pasat, dar el a fost acolo intotdeauna incurajandu-ma si niciodata spunand ca s-a saturat, in toti in anii in care eu plangeam din cauza atacurilor de panica. Altul ar fi fugit de mult. Ii sunt datoare cu anumite lucruri.
Viata e roz daca ne lasam sa o vedem roz. Si mie mi se spune adesea ca viata mea e perfecta pentru ca nu las pe nimeni sa stie cu adevarat ce e in spate. Am incercat sa nu las oamenii sa afle problemele mele.
Pot doar sa iti dau un sfat. Sa te bucuri de ceea ce ai, sa spui mereu ce ai pe suflet, sa nu incetezi sa visezi si sa speri! Sambata am participat la o inmormantare si preotul ne spunea ca noi oamenii ne intrebam de ce a luat acea femeie la doar 54 de ani si de ce unii avem o viata grea sau o viata mai usoara. Si explicatia lui a fost ca unii oameni sunt mai puternici si ei pot sa duca mai mult… Ma consider un om puternic desi pana la 34 de ani nu am cuvinte sa scriu prin cate greutati am trecut.
te pup si te imbratisez.
M-ai pus grav pe ganduri. Stii de ce? Eu sunt sincera. Cateodata, cand iti citesc articolele, tind sa te invidiez pentru atitudinea ta si aveam senzatia ca tu nu ai probleme. M-ai mai daramat un mit. Iti multumesc pentru incurajari si sper sa ajung sa gandesc ca tine intr-o zi.
Am invatat sa fac liste pentru mine. In fiecare an, pe 1 ianuarie, fac o lista cu lucruri pe care vreau sa le indeplinesc pentru mine in anul respectiv. Poti incerca asta, e chiar minunat! O sa faci o prioritate din a indeplini lucrurile de pe lista si o sa te bucuri pentru ca toate sunt pentru tine ♥
n-am facut niciodata liste. Nu sunt un motiv de stres in plus? sau un motiv in plus de plans la final de an cand realizezi ca nu le-ai bifat pe toate? 😀
Si pe mine ma ajuta listele. Imi pun lucruri marunte pt sufletul meu, pe care altfel le las la coada. De ex. asa ma tin acum de exercitii in fiecare dimineata, alte dati cum ma trezeam intram in priza: vase/mic dejun/curat/haine etc. Nu imi pun presiune, daca nu fac tot nu e bai, dar imi revad visele ca mai cad pe plan secund…
VIAȚA E SCURTĂ ȘI FRUMOASA, CU BUNE ȘI CU RELE…
IUBIȚI VIAȚA ȘI PE CEI DIN JUR…
DOMNUL SĂ FIE CU VOI..!
Multumim. Sanatate!
In prostia mea, pe pagina blogului meu am scris la „descriere” parca, citez: „Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viata, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urat. Prea tarziu am inteles, ca puteam sa-mi aleg culorile pe care le doream, ca puteam sa-mi construiesc propriul meu curcubeu. ” Mereu am zis ca voi intra sa modific, nu asta trebuia scris acolo, dar cred ca asta am simtit in momentul acela ca ma reprezinta cel mai bine. In viziunea mea, curcubeul pe care mi l-a oferit viata, se regasc si non culori, negru, gri… Iata ca eu ma apropii de 60 de ani si nu imi prea place sa privesc inapoi datorita faptului ca nu am fost in stare sa refuz ce mi-a oferit viata si sa aleg ce vrea sufletul meu, dar nici inainte nu intrezaresc seninul cerului. Nu pot invinui pe nimeni insa, eu singura am ales, fara pistol la tampla. Te pup si te rog ce cauti tu in viata ta.
Iubita noastra, viata nu e roz nici la altii. Poate aparent scriem de reusite dar in spatele fiecarei reusite sunt zeci de esecuri si eforturi. Si 33 de ani e o varsta magica, puternica, extraordinara. E varsta lui Iisus. Pana la 33 de ani Iisus a trait pt altii, apoi a inceput sa traiasca pentru EL. Gandeste-te asa.
Tot pe la 33 de ani am inceput sa ma „trezesc” cum imi place sa zic. Sa imi doresc sa traiesc pt mine. Sa reinvat sa ma iubesc, sa ma accept, sa fac in fiecare zi ceva pt mine, sa accept ca ce mi se intampla este ca asa ma respect pe mine. Deseori situatia financiara nu mi-a permis dar na, si sportul din fiecare zi e doar pt mine!! M-am construit si regasit dincolo de lucrurile materiale si am invatat ca tot ce am facut si mi s-a intamplat a fost sa invat si sa evoluez si sa devin femeia de acum.
Acum este timpul tau: nu ieri si nici maine. Acum.
P.S. eram convinsa ca ai 25 ani.
asta cu 25 de ani sunt convinsa ca era asa… de compliment. Apreciez mult taria ta de caracter, faptul sa spui mereu lucrurilor pe nume, la fel ca mine, dar te invidiez oarecum pentru ca ai nota de pozitivism ceva mai mare 😀 Eu inca invat sa iau viata asa cum e, sa trec usor peste cele rele si sa ma bucur la intensitate maxima de cele bune.
Draga și frumoasa Cristina, am înțeles ca sacrificiile pe care le faci sunt din dragoste,nu pentru beneficiarii banilor ci pentru altcineva. Îți ofer o soluție practica: injumatateste ajutorul financiar și respira și tu puțin. Nu-ți asuma jugul altuia. Sa știi ca izvorul iubirii poate seca și in albie vei găsi numai frustrări și regrete. Nu ești egoista dacă te gandesti și la tine, dimpotrivă, este un semn de sănătate sufleteasca. Trebuie sa-i dai sufletului tău ca el sa poată dărui mai departe, nu-l seca ! Încă o data: injumatateste ajutorul financiar, fără nicio remușcare, îndrăznește și bucura-te de bluza-fluture! Ți se va părea ciudat la început, nu vei îndrăzni sa te bucuri, dar și fericirea aceasta se exersează! La mine este departe de a fi roz, cu trei copii și un soț mereu plecat și neimplicat, dar am învățat sa-mi ofer mici bucurii și sa spun NU. Mi -am găsit liniștea făcând asta și nu-mi mai vars toate frustrările pe copii. Te imbratisez! Cu drag, M
Am zambit citind comentariul tau. Nu pentru ca prolemele mele s-ar fi rezolvat, ci pentru ca inteleg pe zi ce trece ca nu sunt singura in situatia asta. Am incercat sa ma detasez cumva de problema, dau in continuarea aceeasi suma de bani, dar in rest nu ma mai intereseaza persoana rescpectiva. Imi fac datoria si atat.
Trebuie sa te respecti pe tine, sa te ierti si sa te iubesti pe tine mai mult decat ai facut-o pana acum si sa multumesti pentru ceea ce ai si Dumnezeu iti va da si ceea ce nu ai!…
Incerc, dar nu imi iese mereu.